De vă e ruşine să îmbrăţişaţi
străinul din afara voastră,
împrieteniţi-vă întâi cu străinul din voi! 
O ploaie trecătoare, mậnuţe de copil ocupate cu frunze, o bancă azvậrlită într-un cot de faleză, bătrậni numărậnd paşii celor trecuţi, ici-colo un zậmbet, o crispare, sau poate un non-debut al unei zile obişnuite de septembrie.
Dacă arunci o privire, de undeva din spatele unei realităţi create să se desfaşoare simplu, poţi anticipa momentul cậnd vrei să opreşti ploaia, jocul frunzelor, trecătorii, bătrậnul... poţi opri totul doar prin simpatia culorilor, vậntului şi prepotenţei planetare.
Fereastră.
Portalul prin care divorţezi de tine şi te arunci in spatele unei cutii ce te conectează la o aşa-zisă libertate de manifestare.
Omul nu se mai teme de furtună, de lacrimi şi judecata directă, de noapte sau străzi bậntuite, acum există marele păianjen accesat de la un singur buton.
Poţi intra şi ieşi prin pậnza aia, dependent de o nouă creaţie, de o nouă realitate.
Stau şi mă întreb dacă acolo unde lumea ne intră prin sticlă, fără să ne rănească, fără să ne zdruncine direct universul, e aceeaşi lume, aceeaşi ploaie, aceleaşi manuţe de copil ocupate cu frunze, sau poate... o realitate în altă realitate, o dezlipire a omului de om!
Oare daca întinzi mậna, poţi simţi aceleaşi vibraţii conectậnd la tine, poţi simţi acelaşi cer în spatele unor ochi liberi să nu ţi se arate?
Tot ce ştiu e că omul s-a rupt de om şi-n dezlipirea voită ne pierdem unul cậte unul, ca-ntr-un joc "Maroco" în care nu avem voie să ne deranjăm unii pe alţii!
Dacă arunci o privire, de undeva din spatele unei realităţi create să se desfaşoare simplu, poţi anticipa momentul cậnd vrei să opreşti ploaia, jocul frunzelor, trecătorii, bătrậnul... poţi opri totul doar prin simpatia culorilor, vậntului şi prepotenţei planetare.
Portalul prin care divorţezi de tine şi te arunci in spatele unei cutii ce te conectează la o aşa-zisă libertate de manifestare.
Omul nu se mai teme de furtună, de lacrimi şi judecata directă, de noapte sau străzi bậntuite, acum există marele păianjen accesat de la un singur buton.
Poţi intra şi ieşi prin pậnza aia, dependent de o nouă creaţie, de o nouă realitate.
Oare daca întinzi mậna, poţi simţi aceleaşi vibraţii conectậnd la tine, poţi simţi acelaşi cer în spatele unor ochi liberi să nu ţi se arate?
Tot ce ştiu e că omul s-a rupt de om şi-n dezlipirea voită ne pierdem unul cậte unul, ca-ntr-un joc "Maroco" în care nu avem voie să ne deranjăm unii pe alţii!
KHAR CHA HAR CHAIRE
HUM LAR SHE,
BIA HUM HAGHA KHAR WE!
Superb creionat un non-nou inceput, intr-o zi de toamna alaturi de faleza, imi imaginez ca marea poate spala orice, chiar si neiubirea dintre noi, chiar si ploaia...
RăspundețiȘtergereOricand putem sparge fereastra si sa devenim neinfricati, sa ne lepadam de frica de noi insine, sa ne alipim la noi insine, sa redevenim sfera de Iubire. Doar asa, rostoglindu-ne am deveni un intreg, precum bulgarele de zapada, mai mare si...mai mare.
Te imbratisez cu toata puterea iubirii inimii mele de om.
si eu, CerSenin@
RăspundețiȘtergeresi eu... :)
cer(c)urge prin noi, pictat, uimit, văzut, mirosit...
RăspundețiȘtergereîntorce cărţile cu îngeri cu faţa către pîmânt şi vom zbura, de-fereacă visele şi vom pulsa, iubeşte şi vom FI.
ps: după jocul de maroco beţişoarele se aşează cuminţi înapoi, unele lângă altele în cutiuţa ce le păzeşte. numai dacă nu s-a jucat un copil cu ele :D
Flipi@
RăspundețiȘtergereArata-mi un singur om matur, care nu e copil?
Mersi de vizita si consecventa :)
esti unul dintre cele mai frumoase suflete pe care le-am vazut !
RăspundețiȘtergeren-am apucat inca sa citesc cartea 'sah lui Dumnezeu' , dar promit ca in curand voi pasi in librarie si ma s-o cumpar ! sunt foarte curioasa ce minunatii ascunzi acolo.