duminică, 23 decembrie 2012

POVESTE DE CRĂCIUN



PENTRU A VEDEA 
FILMELE MELE DE SUFLET,
DE SĂRBĂTORI 


ALERGĂM MEREU 
ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU!


DOAMNE,
TU MĂ VEZI?
EU SUNT CEL DIN COLŢUL 
OCHIULUI TĂU.
 SCOATE-MĂ DIN OCHI,
 SĂ TE POT VEDEA ŞI EU!










În miros de verde ţi-ai aşezat crengile
Acum te-au frânt din albul unor pene topite în palmă.
Şi mi te-au înălţat cu lumină pe vârf de cer
Colo sus, unde clopotele bat ritmul facerii în Om.


O poveste de Celestine


     A fost odată ca niciodată şi ar mai fi fost de multe ori de n-ar fi oprit vântul şi vuietul pădurii aşa poveste la gura sobei şi n-ar fi aşezat-o uşurel la mine-n poală, pe speteaza unui scaun frumos arcuit, să legene cu căldură şoaptele la urechea deşteptărilor.
     Şi cu avânt şi miros de cozonaci întâmpin aşa tâlc, sunet cristalin îmi bate la geam şi mă ademeneşte să-i deschid cerului cu lumină albă în jur.



    Pe vremea când copacii se înclinau la margine de părâu să-şi ude ramurile şi renii vegheau luna luminată de sania Moşului, un bătrân pădurar merse să taie cel mai frumos brad şi să-l aşeze în ograda lui, după obicei.
    Îşi ascuţi bătrânu' un topor şi în drum spre pădure numa' ce începu o furtună de zăpadă de-l îngropă cu tot cu toporişcă la poalele unui brad.
   Bătrânul abia că-şi mai ţinea suflarea şi cumpătu' şi cu mâinile îngheţate îşi făcu loc prin zăpadă, dar când să se prindă de un cot de lumină, numa' ce zări 3 cerbi frumoşi, adăpându-se lângă iaz.

     - Nu te speria bătrâne, nu visezi şi nici să nu ţi se pară a auzi din vis vocea asta. Ne-am adunat lângă tine să-ţi aratăm drumul spre casă.   
 Vijelia asta mai că ţi-a poticnit suflarea întru aşa neizbândă.
    Vino aproape de noi şi adună 3 picături de apă în ghiocul ăsta, apoi mergi de-l varsă la rădăcina bradului şi o dorinţă să-ţi pui.
   Dar nu uita moşule, e singura dorinţă care te va aduce acasă.
   - Cum e cu putinţă??? strigă buimac bătrânul, frecându-şi genele cu mâinile aproape degerate. 
     Se ridică pe un genunchi, cuprizându-şi şalele obosite şi trecute prin ierni multe, apoi se apropie de iazul prin care încă se mai strecurau voci depărtate şi calde.
   - Ce minunăţie să fie asta, Doamne...? şi cum să îndrăznesc la anii mei să cuprind vocea ta, în aşa vis  de foc?

     - Omule... se auzi aceeaşi voce din depărtate ramuri geruite în bătaia focului.
    Apleacă-ţi ochiu' înspre răsărit şi fruntea ridic-o apoi spre lumină, căci unde nu-i visare, nici cerul nu-şi are rost. 
    Ridică-te şi mergi după cele spuse şi auzite, căci nu e vis să-ţi arate şi nici minune mai mare să cuprindă dorul tău nebun de casă.
 - M-am rătăcit Doamne! Aşteaptă-mă să ajung la tine şi voi crede.
    - Omule... cerul nu mai e sus demult, iar lumea mea s-a izbăvit acoperindu-l cu vise, dară... nopţile v-au devenit zi şi minciuna - adevăr. 
    Căci nu e rostul meu a vă arăta ce deja cunoaşteţi.
    De ce-mi tăiaţi brazii?
    De ce-mi smulgeţi rădăcinile facerii, când eu v-am dat deja suflu' peste tot şi toate!


Priveşte-ţi lumea!

     - Am greşit drumul Doamne... ajută-mă!
    - Din grabă nu se fac greşeli, Omule... doar ti se arată mersul lor în văzul tău.
    Nu la mine vei găsi iertarea, nu la mine vei găsi liniştea şi tămăduirea!
     - Dar unde să le caut, Doamne?


   
   - În poveştile semenilor tăi, în privirea unui copil flămând de iubire, în mersul furnicilor, în cântecul ploii, în deşteptarea viselor, în trezirea omului... acolo ţi-e iertarea.
    - Mai iubeşti omul, Doamne, după toate câte au fost?
    - Câte au fost şi câte sunt, eu le-am dat voie să fie.
   Căte-or fi şi-or trece, eu le încuviinţez mersul. 
   Toate le-am dat cu chibzuinţă şi iubire, cum aş putea să nu le iubesc?
    - Apoi, Doamne, de ce lumea s-a întors cu faţa de la tine? 
De ce ne chinuim de amar de vreme să înţelegem povestea ta?
   - Cuprinde bradul meu şi dă-i iubire... alină-l şi vorbeşte-i despre tine şi el îţi va răspunde cu miros de cer.


IUBIREA MEA A MURIT...

   IUBIREA NU MOARE!

    Cât timp va curge lumină pe cer şi omul va şti s-o hrănească cu vise, dorinţe, dăruire, tremur şi plăpânde şoapte;
    Cât timp inima va bate pentru ceva, cineva, cumva, cândva;
     Cât timp vor fi păsări să vă privească de sus, brazi să vă miroasă a cer, cântec să vă domolească ochiu' plângerii, copii să vă topească dorul, furtună să vă urnească poticnirea, soarele pe cerul vostru gol, luna şi stelele întru căutarea lumii voastre... 

  
AM SĂ VĂ FIU IUBIRE VIE!

    Aminteşte-ţi Omule pentru ce ai căutat bradul meu, pădurea mea, ce gând şi foşnet ţi-a cutremurat glasul şi firea, ce teamă de moarte ţi-a intrat în oase...  când ai căzut?
     Aminteşte-ţi Omule cum de fiecare dată te-am cuprins şi te-am cules de jos, te-am ridicat şi te-am lăsat să-mi mergi iar.
   Ţi-am colindat visele şi ţi-am aşezat frica-n poală să o îmbrăţişezi şi să o recunoşti... e mereu acolo, când mă alungi din tine.
    Ţii minte omule cum ai plecat din tine când te-ai vrut peste cer?
   Ţi-aminteşti cum m-ai uitat în fuga negăsirii tale, m-ai lovit de stânci, mi-ai strigat cu ură şi furtună pe mare, m-ai crezut învins în necredinţa ta... dar eu nu te-am lăsat să mă ucizi, pentru că nu te-am lăsat să-mi mori!

 Unde fugi Omule?
    Unde crezi că poţi fugi cu-atâta nepăsare...  când eu îţi sunt mersul şi vântul... când eu te urnesc şi te opresc din a fugi?
     Unde mi te-ascunzi omule?
    Unde te strecori... când eu ţi-am vârât mâna-n buzunarul vremilor, după mine?

    Unde dispari omule?
    Când tot ce dispare e naştere veşnică, când tot ce nu vezi e minunea din tine, când tot ce nu cuprinzi e glasul meu?
    Unde m-alergi omule?

 


Nu tu ai obosit... ci eu ţi-am obosit căutările depărtate, visele deşarte, drumurile rătăcite, mânia neputinţei, ura pornirilor goale, resemnarea durerii, îngenunchierea cerului la văzul nopţii din tine!
    Vino înapoi Omule!
   Vino şi ia-mă de mână când cazi, vino şi cuprinde-mi bradul făgăduinţei şi... 
   FII ŢĂRÂNĂ!
    Ajută-mă să cresc din tine şi să te ud cu iubire, ajută-mă să te cresc în inima celor ce n-au crezut în mine şi spune-le povestea de Crăciun.



     Am să te privesc peste iaz cum îţi cresc rădăcini şi-am să te veghez în casa dorului de om şi oameni. 
    Uite colo... se înalţă lumea ta, îmbrăţişeaz-o cu cântec din cer şi bucuria de a te mai naşte odată în pădurea visului de iarnă.
    Spune Omului că la naşterea ta au venit 3 cerbi:
      Uitarea, Amintirea şi Regăsirea.
    Spune-le că toţi 3 ţi-au dat nume şi te-au aşezat lângă apa curăţirilor de peste cer.
    Spune-le că vei visa naşterea mea în moartea celui ucis şi vei muri odată cu El pentru a MĂ renaşte!
    Când toate ce ţi-am dat fi-vor căpătâiul lumilor, am să cobor iar să-ţi anunţ Nemurirea... căci iată,  ţi-am împlinit singura ta dorinţă:
        DE A FI OM!


 ÎNCHINĂCIUNE




duminică, 16 decembrie 2012

2012 ÎNSEAMNĂ TREZIRE NU SFÂRŞITUL LUMII




Ajunge cu speculaţia!
Se vorbeşte despre profeţii şi sfârşit.
Se vorbeşte despre întuneric timp de 72 de ore.
Se vorbeşte despre noul nivel de conştiinţă.
Toate adunate se consumă în zilele ce vor urma.

20 - 21 - 22 DECEMBRIE
 ÎNTUNERIC LA PROPRIU SAU DOAR O METAFORĂ?



Jos cu speculaţiile oculte, de orice natură ar fi ele!
Jos cu Yoghinăriile şi masoneriile care conduc sistemul socio-uman.
Jos cu sistemul religios menit să manipuleze la nivel înalt.
CREDINŢĂ NU ÎNSEAMNĂ RELIGIE!
Jos cu MINTEA care distruge specia umană şi o întemniţează! Nu este vorba de un întuneric fizic efectiv (cum că razele/lumina Soarelui nu mai ajunge la noi zilele respective). 
Se face referire de fapt sau cu precădere la ÎNTUNERICUL SPIRITUAL, însă mulţi (...) nu au ştiut să înţeleaga asta, interpretând "după ureche". 



 RUGĂCIUNE NU ÎNSEAMNĂ POEZIE 
CI IUBIRE DE SINE

Nu înveţi să te rogi pe de rost, nu poţi învăţa de la nimeni să te rogi, aşa cum nu poţi învăţa de la nimeni să-ţi deschizi inima şi să iubeşti!
Totul se întâmplă din voi, în voi, cu voi!
Există un timp pentru fiecare.
Rugaţi-vă pentru sufletele voastre, pentru iertarea voastră, dacă puteţi să ţineţi un post - să fie cel al SUFLETULUI. Degeaba nu mâncaţi carne, dacă sunteţi dependenţi de ea în orice mod. 
Nu ştiţi să vă ajutaţi necondiţionat, în orice sunteţi pe interes şi nu aveţi încredere în semeni, dar mergeţi la tot felul de maeştri spirituali în care vă puneţi încrederea, crezând că aşa vă veţi salva.
Nu vă iubiţi şi nu iubiţi pe nimeni.
Domninaţi semenii prin manipulare şi viclenie şi nu sunteţi capabili să vă priviţi temerile proprii, hrănindu-vă ego-ul prin cei mai slabi decât voi.
Într-o lume meschină, falsă şi egoistă vorbiţi despre sfţrşitul lumii uitând să mai schimbaţi ceva la voi, aşteptând parcă ca totul să se cureţe de la sine.



UNDE VĂ SUNT VISELE?

 ...dar speranţele?
 Aţi uitat să visaţi, să speraţi, să credeţi în voi inşivă!
Sfârşitul lumii nu există şi n-a existat niciodată!
Trecem la o altă frecvenţă, o frecvenţă care te va forţa să urci spiritual. E algerea ta dacă TE VEI TREZI sau vei abandona totul.
Vorbiţi de un SFÂRŞIT pentru că e mai lejer pentru voi să lăsaţi totul să dispară decât să vă RECONSTRUIŢI matricea.

NU EXISTĂ NICI UN SFÂRŞIT AL LUMII, există o ciclicitate firească a planetei, care se curăţă, se reface, evoluează în orice formă şi noi odată cu ea!
Indiferent că lumea va trece prin războaie, calamităţi sau alte acţiuni de manipulare la nivel înalt, nimic nu se sfârşeşte în acest Univers!
TOTUL SE TRANSFORMĂ împreună cu noi!


Nu vă fie frică pentru că lumea noastră încă nu a prins contur, abia dacă învăţăm cât de egotică ne e fiinţa şi cât de autodistructivă.
Mai avem multe lecţii de învăţat şi multe karme de ars, până când Universul va fi parte integrală din universul fiinţei noastre.
Avem o cale infinită şi bine orientată către o etapă nouă a fiinţelor vii, indiferent pe ce planetă veţuiesc.
  • RUGÂCIUNEA INIMII
  • IERTAREA
  • POSTUL SUFLETULUI
Trei căi importante pentru a ne trezi fiinţa indiferent spre ce ne vom îndrepta!
Sărbători în armonie vă doresc şi multă speranţă pentru pământul ăsta care ne acceptă încă, cu iubire şi protecţie!
Să ne fim din ce în ce mai aproape!