duminică, 29 decembrie 2013

CRĂCIUN RETROACTIV



 


OARE?


În memoria celor care
au murit degeaba!


22 decembrie 1989       
       • Fiecare român avea un loc de muncă şi un salariu decent, acoperitor pentru nevoile lui şi ale familiei sale.

     22 decembrie 2013
    • Milioane de români au fost obligaţi să ia drumul pribegiei, în căutrea unei bucăţi de pâine.

 22 decembrie 1989      
        • Fiecare familie avea asigurată o locuinţă decentă, nu foarte mare, dar suficientă.

      22 decembrie 2013
        • Milioane de familii şi-au pierdut casele, în timp ce alte milioane de tineri din lumea săracă, adică din lumea celor ce-şi câştigă existenţa prin muncă, dacă au norocul să aibă unul, nici nu mai îndrăznesc să se gândească să-şi întemeieze o familie, din lipsă unui spaţiu de locuit.

 OARE?


 22 decembrie 1989     
            •  Învăţământul de calitate şi gratuit a asigurat multor generaţii o educaţie superioară nivelului mediu mondial şi a format o categorii distincte de specialişti şi profesionişti, recunoscuţi la nivel mondial.

     22 decembrie 2013
    • Învăţământul este de foarte proastă calitate, este dezorganizat prin politici de stat, este foarte scump, nivelul educaţional a scăzut foarte mult astfel încât, analfabetismul a atins cote alarmante.



 22 decembrie 1989     
            •  Sistemul de sănătate nu era cel mai performant din lume, dar, pe lângă faptul că era gratuit, de beneficiile lui se bucurau toţi românii. 

    22 decembrie 2013
         • Ai bani, mergi la spital. N-ai bani, mori acasă. Sistemul de sănătate a devenit o sursă însemnată de venituri pentru clientela politică aflată la putere.


 22 decembrie 1989     
           •  Românii erau proprietari pe casele lor, pe pământurile lor, pe întreprinderi, fiind deţinător

     22 decembrie 2013
         • După ce Guvernul Petre Roman a naţionalizat acţiunile pe care le aveau românii în întreprinderile în care lucrau sau pe lângă care erau arondaţi, în februarie 1990, prin tot felul de politici antiromâneşti au fost deposedaţi de aproape toate proprietăţile.


  22 decembrie 1989     
                Câteva sute de mii de români lucrau în afara ţării, obligatoriu, fiecare în domeniul lui de pregătire: profesorul era profesor, medicul era medic, inginerul era inginer, maistrul era maistru şi muncitorul era muncitor, tot obligatoriu, cu înaltă calificare.

     22 decembrie 2013
            Milioane de români lucrează în ţări străine, peste 80% dintre ei, medici, profesori, ingineri, specialişti cu înaltă pregătire profesională, fiind obligaţi să presteze tot felul de munci necalificate. 


CE AM CÂŞTIGAT CĂ I-AM UCIS?

22 decembrie 1989     
 •   Principalele două surse de obţinere a veniturilor sunt proprietatea şi munca; cele mai mari venituri  fiind  asigurate prin exploatarea proprietăţilor, în timp ce munca asigură venituri necesare existenţei. Veniturile românilor erau, rezultatul exploatării proprietăţilor, cât şi răsplata muncii fiecăruia, în parte, după binecunoscutul principiu, - cantitatea, calitatea şi importanţa muncii depuse.
   
               Român = proprietar + producător + beneficiar

      22 decembrie 2013
        • Proprietăţile au fost înstrăinate, potrivit dictonului că aceia care le-au proiectat şi construit, le-au exploatat, destul de profitabil, dintr-o dată, după 1989, ei constructorii întreprinderilor respective, nu mai sunt capabili să le administreze.
           Ce au făcut noii proprietari?
Pentru că au dat mai nimic pe ele, şi-au permis ca, în cea mai mare parte a lor, să le vândă la fier vechi. Indiferent de situaţie, veniturile obţinute din exploatarea proprietăţilor nu mai aparţin românilor. Lor, românilor, nu le-a mai rămas altă posibilitate de a-şi asigura existenţa decât din vânzarea forţei de muncă.  Român = sclav


      22 decembrie 1989     
              • Legislaţia era simplă, suplă, clară în exprimare şi extrem de stabilă în timp.

    22 decembrie 2013
         •  Legislaţia  este extrem de stufoasă, extrem de ambiguă şi într-o permanentă schimbare. 
Legislaţia este  generatoare de blocaj financiar, de corupţie şi de criză financiară şi economică.


  22 decembrie 1989     
            •  Alimentarele erau destul de goale, în timp ce în fiecare casă, toate frigiderele şi lăzile frigorifice erau pline. Puterea de cumpărare era mai mare decât oferta.

     22 decembrie 2013
           • Alimentarele, în general magazinele, sunt pline, dar milioane de români nu-şi mai permit de mult să cumpere prea multe mărfuri din ele.

 
 22 decembrie 1989     
             • Infrastructura economică era puternic dezvoltată, cu întreprinderi producătoare aproape în toate domeniile, cu export în peste 140 de ţări, începând cu cele mai dezvoltate ţări ale lumii.

     22 decembrie 2013
            •   Întreprinderile româneşti au fost închise şi vândute la fier vechi.


 22 decembrie 1989     
            •   Agricultura:
Peste 9 milioane de teren arabil erau bine lucrate şi se obţineau producţii foarte bune la hectar
Erau sute de mii de hectare de sere.
Erau combinate de creşterea animalelor.
Sistemul de irigaţii acoperea necesarul de apă la  peste 4 milioane ha
Erau institute de cercetare care acopereau toate domeniile din agricultură
Sute de mii de specialişti lucrau în agricultură etc

      22 decembrie 2013
           •  Agricultură? Care agricultură?
Serele au fost distruse.
Combinatele de creştere a animalelor distruse
Sistemul de irigaţii, zero
Institute de cercetare? Au fost desfiinţate
Specialiştii din agricultură? Au fost primii care au fost trimişi în şomaj
  

 22 decembrie 1989     
         •  Bogăţiile solului şi subsolului erau exploatate cu multă reţinere pentru ca de beneficiile lor să se poată bucura şi generaţiile viitoare.

     22 decembrie 2013
            • Bogăţiile solului şi subsolului au fost înstrăinate şi sunt exploatate într-un stil barbar, de frică să nu se găsească cineva care, în cel mai firesc mod să le aducă în proprietatea şi administrarea statului român.


O PUŞCĂRIE NUMITĂ - SPERANŢĂ

 22 decembrie 1989     
           •    În toate competiţiile care aveau loc la nivel mondial, România, o ţară cu 22 milioane locuitori, ocupa locuri fruntaşe: în industrie (tractoare, utilaje de foraj petrolier, nave maritime, optică, armament etc.; în agricultură (carnea de porc – Comtim Timişoara); în învăţământ (mii de locuri întâi la toate olimpiadele şi concursurile internaţionale); în sport (la toate olimpiadele unul dintre primele zece locuri era ocupat de România) etc.

     22 decembrie 2013
              Industrie, NU!
              Agricultură, NU!
              Învăţământ, NU!
              Sport, NU!
              NU!, NU!, NU!

 OARE?

  22 decembrie 1989     
   •     România care, în aprilie 1964, îşi căpătase independenţa politică faţă de Moscova, în 1989, şi-a căpătat şi independenţa economică.
România stat independedent, suveran

     22 decembrie 2013
        •     România nu numai că şi-a pierdut independenţa economică.
ROMÂNIA ŞI-A PIERDUT ECONOMIA.
   Sursa:  45deani-in-socialism



duminică, 22 decembrie 2013

ŢARA TE VREA PROST: O statistică groaznică despre români!







    Mereu m-am intrebat de ce lumea asta e condusă de Bărbaţi?
Tot ce e distructiv pe acest pământ stă sub pecetea masculină, fie că vorbim de războaie sau conspiraţii la nivel înalt, fie că vorbim despre religie care a fost de când lumea o putere politică patriarhală din umbră.
Dacă ei sunt cei mai competenţi în tot şi toate, cum se face că au distrus pământul cu ideile lor şi încă o fac?
Toate sistemele de manipulare centrale ale lumii sunt conduse de bărbaţi:

  • R E L I G I A 
  • P O L I T I C A
  • SERVICIILE SECRETE & DE SECURITATE

  • Masacrul inchiziţiei şi sacrificiile aduse în numele BISERICII


  • Războaiele la nivel naţional sau/şi global.
  • Manipularea la nivel înalt pentru menţinerea puterilor şi intereselor politice. 
  _________________________________________________





E final de an, s-au intamplat multe in Romania, insa la tragerea liniei uite ca aflam ceva cu adevarat inspaimantator as zice: faptul ca romanul e tot mai indobitocit, mai analfabet, mai incult si mai prost educat. Iata ce arata doua studii globale si “grele”:
Romanii sunt analfabeti: 40% din elevii din Romania sunt prosti si de mai bine de 4 ori mai nemotivati sa invete decat cei din tara de pe ultimul loc inclusa in studiul PISA.
In acest an, 3,74 milioane de romani sunt inclusi in sistemul de invatamant (prescolari, elevi, studenti). De ce sunt distrasi/nemotivati, mai mult in mall decat in banca? 
Daca e sa ne luam dupa cifrele din online, nu dupa numarul de bilete vandute la teatru ori de carti retiparite (care sunt mult mai rusinoase, cu siguranta):
Romanii sunt inculti:top cautari Google in Romania pentru 2013 -  Paul Walker, Black Friday, Suleyman Magnificul, Tranquila.

Peste jumatate dintre romani au acces la Internet. 55,8%, potrivit Institutului National de Statistica. De ce 2013 a insemnat pentru ai nostri moartea unui actor dintr-un film despre curse ilegale, un serial-manelist si o melodie care face muzica adevarata de rusine?


Concluzia mea? Omul a devenit un personaj mult mai usor de manipulat, in special intr-o societate saraca si care nu pune valoare pe educatie, calitate, cultura. Cei mai multi dintre noi acceptam de-a gata fenomenele socio-culturale actuale dar care nu au nicio farama de cultura in ele, ci se bazeaza pe valori ireale si superficiale.
Tine-i in prostia lor. Daca sunt dezinformati, nu pot riposta, spunea un individ intr-un documentar. – iata si morala - tabloul societatii romanesti din acest an – Cui ii mai pasa ca toata clasa politica construieste legi in favoarea ei? Nimanui, fiindca poporul se uita la Romanii au Talent, pe Kiss TV sau ascultam manele.

Se promoveaza intensiv doua lucruri: eliminarea gandirii independente, a logicii (asadar sustinerea unui sistem educativ subfinantat, depasit si defavorizat) si, pentru a consolida acest lucru, eliminarea oricarei pareri contra (de exemplu, majoritatea tindeti sa ma faceti prost sau nebun citind cele scrise), deoarece daca oamenii sunt “crescuti” sa fie supusi, ei sunt pregatiti sa extinda acest lucru si asupra celorlalti.
Tara te vrea prost nu mai e doar o zicala… Stimate cititor, permite-mi sa afirm ca nu clasa politica trebuie schimbata in aceasta tara, ci poporul.

Sursahttp://www.raduneag.com/2013/12/17/tara-te-vrea-prost-o-statistica-groaznica-despre-romani-in-2013/


 

sâmbătă, 7 decembrie 2013

REVIEW: ŞIRUL LUI FIBONACCI








La cererea voastra de vizualizare, re-postez studiul despre Sirul lui Fibonacci.



 "ŞIRUL LUI FIBONACCI" 
de Celestine Mihaela
 
CLIC AICI PENTRU VIZIONARE




duminică, 24 noiembrie 2013

CIUMA SECOLULUI 21









 

ALTE CONEXIUNI - CLIC PE TITLURI








CLIC ON PHOTO


IATĂ LUMEA ÎN CARE TRĂIM 
 
 
 



Struţocămila lui Cantemir a plecat capul 23 de ani pentru a găsi adevărata bolgie a lui Dante, iar cercul al 8-lea poate face trimitere şi la un infern infinit, fără de capăt - infernul umanităţii.
Sistemul patriarhal în care trăim de secole este expresia clară a unui popor complexat, un adevărat complex a lui Anhise, în care struţocămila duce pe omoplaţi ciuma unor lideri de-a dreptul "paternali".
Ani întregi ne-am confruntat cu această povară într-un infern bine intuit de Aligheri, în care un Papă de talia lui Clement al 5-lea sau Bonifaciu al 8-lea va fi înlocuit cu mai-marii Mitropoliţi sau Patriarhi ai bisericii ortodoxe româneşti şi nu numai.
Această imagine cadaverică a unei naţii proscrise reiterează scenariul unei adevărate ciume care se întinde aproape în toată Europa dar şi în continentul Americii, atingând apogeul unei distrugeri apocaliptice în masă, având ca spectatori, chiar pe noi înşine.
Iată exemplul american preluat şi de "papagalul latin" cu un coeficient redus de analiză, aproape de o prostie genuină.


 Clic pe imaginile de mai jos
 



Trăim într-o lume deja pierdută, ne minţim în fiecare zi că totul se va schimba în bine, dar uităm să ne privim minciuna în oglindă, să vedem în ce sistem am ales să plecăm capetele.


Nu mai vorbim de non culori, totul este de o nuanţă sepia ce conturează aura unui popor condamnat de el însuşi.
Deşi se conştientizează că ne 
 lăsăm ucişi zilnic de aceleaşi sloganuri bolnăvicioase în care ipocrizia are drept de veto în România şi deşi Europa ne arată mizeria unei capitale îmbibate în urină la propriu, capitală europeană care ne conduce atomic şi molecular fiinţa... noi, urmaşii hiperboreanilor, am ajuns să ne stigmatizăm istoria sub conducerea unor retardaţi care au format cercul masonic al Uniunii Europene, cercul unui păpuşar fără de efort în a conduce o specie atât de letargică, înciumată, precum a noastră.


Clic pe imaginile de mai jos
Religia - adevărata politică din umbră care a condus lumea sub diferite forme şi reprezentaţii. 
A fost şi este un sistem care se naşte ciclic pentru a pune credinţa în lanţuri, operând însă în numele ei. Dacă aztecii făceau sacrificii într-un sistem de referinţă ante-religios, ciuma secolului 21 se confruntă cu o neo-religie de propagandă şi profit, care nu numai că ia forme demonice la propriu, dar aduce cu sine adevărate victime care au fost căsăpite întru anti-desconspirare.
România este un pion central al ortodoxiei, nu numai că prezintă plăgi vizibile, dar pare-se că readucem Inchiziţia la putere, iar in loc de rugul purificator, acum suntem arşi de vii cu minciună şi hoţie, un melanj periculos care conduce lumea spre pierzanie.
Să aruncăm o privire spre ceea ce ne învaţă azi acest sistem de manipulare în masă care face concurenţă altor forţe oculte, iluministe sau/şi ezoterice.
Imaginile vorbesc de la sine.


Clic pe imaginile de mai jos
 
 
 
 
 

Lumea este condusă orbeşte de mii şi mii de ani. Au murit suflete înalte pentru această minciună prolifică care se perpetuează ca-ntr-o cosmogonie orfică personificată - o beznă malignă de proporţie, o naştere în moarte.
Avem religie şi capete plecate, avem posibilitatea să trecem de la paleoliticul forţelor naturii la neoliticul forţelor oculte cu cap de "fiară".
Ecorşeul lui Brâncuşi nu mai are nevoie de clonă, suntem nişte cadavre vii, jupuite, adevărate experimente politico-religioase, cu care "fiara" se joacă, testează şi dezbină, devorând scheletul umanităţii până aproape de agonie.


MOARTEA SFINŢITĂ - UN RAI GENERAT

Iată şi o statistică privind situaţia de "criză" cu care se confruntă România, mai puţin sistemul politic şi religios, să nu uităm că muritorii de foame ai ţării, mai ales tinerii forţaţi să fugă peste hotare pentru a supraveţui, duc o adevărată epopee în care românul visează mai ceva ca Ghilgameş, coborârea ultimilor zei pe pământ pentru a face dreptate.
Mă uit siderată la oraşul capitală a Moldovei, care a investit sume inimaginabile pentru a construi "raiul din mocirlă", oameni care n-au făcut încă cunoştinţă cu apa, pentru că e scumpă în Moldova, dar care au păşit covorul roşu al Pallace-ului ieşean, minunaţi de opulenţa şi glittering-ul unor peisaje de-a dreptul californiene, care nu numai că-ţi iau ochii, dar îţi remontează esofagul, mai că nu mai ai nevoie să digeri nimic altceva.


Bogatul Iaşi într-o lume săracă!


SĂRACII OAMENI BOGAŢI

Dacă românul mereu s-a descurcat pe timpul comunismului, foametei sau războiului, sacrificând ierarhic pătura de jos pentru a o menţine pe cea de sus, nu e nimic nou sub cupola unui "Circus" sau mai degrabă a unui Satyricon contemporan, o metamorfoză apuleiusiană în care "Măgarul de aur" va fi icoana de referinţă a celor ce se plâng că NU AU DESTUL, nu că nu au DELOC.
Să vedem aşadar strategema politico-religioasă care a dat naştere unor "asini contemporani" care în loc de galbeni, produc imperii de hoţi iniţiaţi în "facerea de bine".


PENIBILUL LA MAXIM

Clic pe imaginile de mai jos

clic pe imaginile de mai jos


Mulţumesc pe această cale sursei foto România În Scandal