duminică, 31 iulie 2011

TESTAMENT VIEȚII

 Evanescenţa unui ochi 
Care priveşte,
Apoi se-nchide...


Și-am să las după moarte,
Un bagaj plin de vieți.
Am să las testament
De uit să mă nasc. 
Învierea morţii mă ignoră.
Zgomot în deschidere:
Se mişcă în sânge,
Nimicul.




Când inimile zac rotite
În oculare epopee
Din adâncirea meduzană
Aievea onomatopee.
Să pierzi o ţinere de minte
În palmă fără de regrete,
Fior de prinzi între cuvinte
E peste inimă - pecete.
Şi tremur în voce,
Şi mâinile-s reci
Mai tremur obrazu'
Cuvintele uită...
 Din pernă - visarea
Zgarcită cu zorii,
Mai tremura ploaia... 
Şi norii.


Mi-ajunge să tremur,
Gustarea din buze
Dulceag vis - pieire
Fugisem deloc!
Şi tremur în voce
Atâta dorinţă...
Pământului simplu:
Nu-i tremur deloc!



Prinsă-ntre lumi,
Pe tâmpla morţii,
Am să-mi scriu numele.
L-am găsit în Calcutta
Se juca cu moartea.
Dezlegare la minciună:
Freamătul din buze
Mi-a îngropat urechea
De tot...
Era necuvântul din mine.
Nu vreau să te cuprind
Năvală sufletului meu.
Zglobie toamnă,
Goală şi tristă.
Miros copt,
De boală şi durere.
Tu – mi-ai prins mâna,
La uşa trecutului meu.
De ce plouă-n mine
Prozaică toamnă?



Iubirea de oameni?
O joacă de zei…
Tu,
Corp de jucărie
Mă chinui cu anotimpuri,
Când timpul meu a stat.

 
În credinţa spectacolului,
Aplauze cerului
Peste noi – coborât,
În noi – intrat.
Şi-am să las testament vieţii,
Din mine.


 

joi, 28 iulie 2011

RELAȚII DE KARMĂ


Căci nu există cer fără pământ 
Nici pământ fără ape
Vă zic:
Lumea de sus fără cea de jos și inversul ei,
Precum nici adevăr fără judecata lui.
Cum inima bate fără oprire
Și se oprește fără bătaia ei.
Cum nici lacrima nu pornește fără o durere,
Sau bucurie.
Din om facerea-i nu e întâmplare.
Vă zic:
ÎN OCHIUL VOSTRU NU ÎNCAP
TOATE LUMILE

  
Celestine Mihaela, "Dihotomia Genului"



RUPEREA LEGĂTURILOR ANCESTRALE

KARMA - Efectul lumilor și urmările ei, nu se întâmplă neapărat în viața actuală, chiar dacă noi uităm, ele se pot întâmpla în viiitor. Ceea ce determină cauza și efectul este practic efectul  de bumerang despre care am mai vorbit și în alte posturi. 
Prin acest efect noi avem frâurile acțiunilor noastre, ba mai mult suntem răspunzători pentru ele, chiar dacă odată cu o nouă naștere, nu ne mai amintim nimic.
De ce nu ne plătim toate faptele în aceeași viață?
Există decalaje și nu mai e un secret asta, fiecare acțiune are timpul ei de manifestare, un timp propice maturizării noastre pentru a le îndeplini. Până aici putem spune că universul are o lege pertinentă, însă uitarea și decalajul determină crearea noilor legături karmice prezente care duc la un șir infinit de materializări.
Există capăt?
Când apare consumul final?
Cum rupem aceste legături?
Că să răspundem la aceste întrebări, trebuie să eliminăm din start ideea de păcat.
NU EXISTĂ PĂCATE!
Totul e cerc repetitiv. 
"Păcate" - o denumire creştină dată lecţilor neterminate  ale omului, pentru tot ce n-a inţeles şi n-a reuşit să ducă la bun sfârşit de-a lungul vieţilor sau pentru ce-a ales de înaltă sau joasă vibraţie, în fiecare viaţă.
Karma nu reprezintă ceva negativ, nu este ceva punitiv, este doar acea traducere simplă din popor: Ce semeni - culegi, astfel că orice faptă bună sau rea se va întoarce tot la tine, într-un timp anume.
 E ca și cum ne programăm viitorul fără să avem  habar că  facem asta, noi suntem cei care ne alegem totul dinainte,  cei care ne scriem propriul nostru destin.
 Iată de ce nu putem rupe aceste legături ancestrale și orice metodă de a încerca asta, nu face decât să ne devieze și mai mult de la ceea ce am ales deja să ducem la bun sfârșit.

ORICE MIEZ ARE ADAMUL LUI
Spuneam într-una din scrierile precedente, cum că cea mai puternică legătură karmică este legătura ombilicală: mamă - făt, legătură care a păstrat o încărcătură specială în ultimile materializări.
Această legătură are o așa-zisă ținere de minte, pentru că se presupune a fi întemeiată pe fundamente afectivo-emoționale, când cele două suflete au fost la un moment dat foarte aproape unul față de celălalt.. fie iubiți, fie frați.
De ce mama își bate copilul, pentru că se răzbună? Din punct de vedere psihologic există mereu o explicație: Se poate răzbuna pe copil pentru faptele soțului, sau pentru că mama însăși a fost un copil maltratat de părinți. Dar dacă privim un pic dincolo, chiar și efectul retroactiv reprezintă o legătură ancestrală - și anume legătura pe grade de rudenie.
Efectul de consum în revers sau bumerangul, este de fapt acțiunea copilului bătut, care ar fi putut fi foarte bine soțul mamei actuale.

Bineînțeles că nici un om normal nu ar putea urma logica acestui mecanism universal, ar fi prea mult pentru amnezia ipochimenului de rând, asta face să apară ideea de vinovăție în planul prezent. 
Ne găsim vinovați cu ușurință, fie că asta ne absolvă aparent de o durere sau o rană mai veche, neînchisă la timp, fie că nu putem accepta în veci, că tot ce ni se întâmplă bun sau rău în astă viață, e alegerea noastră, propriul nostru bici.
Și-atunci pe cine mai dăm vina?
Nu ne mai trebuie un Lucifer căzut și nici un Dumnezeu nedrept sau salvator.
Suntem proprii noștri Dumnezei, cei care am ales să ne plătim faptele neterminate la timp, a nu se înțelege că ne autopedepsim astfel, ci pur și simplu ne curățim karmic.


REALITATEA INVERSĂ

Suprapunerea planurilor materiale aduce cu ea inversarea realităților, alfel zis, ceea ce ochiul prezent nu intuiește  a fi din trecut, e pură întâmplare, sau ilogic, nedrept, invers firescului.
Singura formulă de bun simț când nu ne explicăm ceva în panul reallității actuale este să-l numim nedrept sau fatidic: "e nedreaptă viața, nu meritam asta, de ce mie, sunt un condamnat, etc"
Orice imagine care contrastează cu faptele noastre, gen: năpastă, blestem, vine ca o confirmare a neputinței noastre de a înțelege linia destinului și logica lui.
E ca și cum am găsi firesc ca un elefant să prindă fluturi sau camera Dvs să fie luminată de o pară,din care ne e poftă să mușcăm, ori de câte ori se aprinde.

Iată de ce nu putem concepe că nu e bine să urâm când ne simțim trădați pe nedrept, sau înșelați, de ce nu putem mușca din para aia, răzbunători, când gustul ar fi fost atât de dulce. 
De ce nu putem accepta că adevărul nu e la vedere, de ce să ne gândim mereu că totul se întoarce la noi și că deși am fost biciuți fără nici măcar să înțelegem de ce, trebuie să nu manifestăm durerea ca fiind un act de revoltă.
Așa ceva e prea mult pentru o specie care nu ține minte de unde vine şi încotro se duce.
Până la urmă așteptarea ne face a fi niște creatori, nicidecum regăsiți în noi înșine. 
Dacă suntem conștienți de asta, dacă suntem niște creatori vii, de realități perpetue, ciculare, dillatate retroactiv, atunci de ce nu putem accepta că un elefant poate prinde fluturi și o pară în formă de bec, poate lumina când vrem noi?

IUBIREA ȘI KARMA

CLIC MAI JOS PENTRU A MĂRI

 Conform a ceea ce am scris mai sus, relațiile de karrmă NU înseamnă iubire!  CITEȘTE AICI
Relațiile de karmă se consumă ușor, pot lăsa urme adânci, aproape că ne simțim încorsetați de persoana cu care am consumat deja o relație de așa-zisă Iubire. 
Spunem cu foarte mare ușurință - te iubesc - și deși suntem sută la sută convinși că asta e iubirea, ea se consumă în timp, intervine bine-cunoscuta rutină, nu mai simțim flama, intriga, dorul, fiorul, inima nu mai bate la fel ca la început.
Ajunși la finele acelei relații cu ușurință proclamată - Iubire - simțim că deși nu mai suntem împreună, nu putem să ne eliberăm de acea persoană, ba mai mult, avem strania senzație că ne ține pe loc, că nu putem merge înainte, chiar dacă facem orice să ne debarasăm, agățându-ne cu ușurință de primul venit. Dar putem spune realmente că am trăit o relație de iubire?
Așa de pasageră e iubirea? 
Vine și pleacă când vrea ea?
Vorbim aici de relații clare din trecut care se consumă în prezent, legături care dacă nu suntem atențî, în loc să le consumăm, le recreăm. 
Iubirea nu trece, 
Nu e pasageră, 
Nu se consumă.
Cuplurile care au fost împreună și nu mai sunt, nu au consumat legături de Iubire, ci legături de Karmă.
Încercați să delimitați asta când vă hotărâți să legați o familie, să aduceți pe lume copii, care vor fi cu siguranță,  legăturile Dvs. karmice.
CUPLU NU ÎNSEAMNĂ IUBIRE - Iubirea e în tot și-n toate, nu e dată de ideea de cuplu sau de orice altă relație, ci e dată de însăși conștiința cu care preluăm și consumăm lecțile ancestrale.
Indiferent ce legături aveți de ars viața asta, aveți grijă să nu creați altele noi, pentru că uitarea ne determină cu ușurință să facem asta. 
Fiți corecți cu voi înșivă indiferent de cine sunteți atrași și întrebați-vă un singur lucru, ori de câte ori hotârâți să-l alegeți:
VĂ MINȚIȚI CĂ ÎL PUTEȚI DUCE, doar pentru că aveți mare nevoie de el, la acel moment?




sâmbătă, 23 iulie 2011

CÂND PLOUĂ CU MINE

Pământul mi s-a aşezat de-a dreptul.
Cu mâinile sprijinite de cer,
Logodită cu ploaia
Mi-am jurat:


Să-mi curgă anii şireag la pieptul tău,
Să-i şterg cu mâna de pe fruntea-ţi,
Să-ţi deschid palmele înspre mine
Să mă lepăd de mine în tine.
Mai rece şi umedă, căzândă
În ghiocul ploii.
Să mă preling pe obrajii tăi,
Să-ţi alunec strop în inimă,
Când plouă cu mine. 


Să calci în picioare ploaia
Să o dansezi pe umerii mei
Zămislind-o-n mine.
Te văd cum îţi cresc zilele,
La piept
Şi din mersul stropilor constrânşi
Zidit-am Taj Mahalul.
Tu azi, cobori
În Agra sufletului plâns.
Să mă ridici strop în inimă
Când plouă cu mine.
Să mă alergi pe străzile pustii
În buzunarul plin de nori,
Să mă ascunzi.
Să-ţi fulgere cu mine-n piept,
Când aluneci în uitare...
Să mă strecori printre degete,
În rafala de plete umede.
Apoi,
  Să mă aduni strop în inimă,
Când plouă cu mine.


marți, 19 iulie 2011

ILUMINAREA - MITOMANIA NOULUI ORDIN



V-au făcut să vedeți cerul rotund la capete
V-au pus aripi prea devreme,
Când abia învățați omul să meargă
Și v-ați desprins de sol,
Goi și abrupți între umeri.
V-au mințit că vă este sus cerul
Și de sus ați căzut.

- written  by  Celestine -


Anul schimbării, sau cel ce a venit cu 2 in față, sau anul celor două mii înainte, este anul așa-zisei  ILUMINĂRI în masă, sau începutul NOULUI ORDIN MONDIAL. Dar ce este  NOUA SCHIMBARE, spre ce ne duce și de ce se întâmplă?
Dacă inflația și îndobitocirea zilnică a populației nu mai e un subiect atât de discutat, pare-se că noul subiect care a luat o așa amploare, poartă  numele de ILUMINARE și a făcut înconjurul lumii mai ceva ca Martorii lui Iehova.
Peste tot se vorbește de spiritualizare, toți se cred înțelepți peste noapte dacă stau în Lotus și vorbesc despre sfere înalte.
Toată lumea a ajuns să creadă că după atâta chin, lumea în sfârșit a găsit cheia spre Nirvana, a tăiat Mecca în două, fără să mai facă ocolișuri, direct pe diagonală, puțină meditație și un strop de Reiki le-a pus aripi în spate și i-a absolvit de Samsara, de Karman.
O singură ieșire și aia prin spiritualizare la maxim.
Dacă în perioada de tranziție spre Vărsător, așa cum am mai scris, vom fi asaltați de tot felul de licurici care aduc lumina prin degete și ale metode de purificare extraterestră, acum Buddha e micuț copil pe lângă maeștrii de lumină care apar ca după ploaie, cu toții ne vorbesc despre Iubirea Absolută, despre succesul omului cosmic, omul viitorului.


Toată lumea vorbește despre adevăr, fiecare aplică adevărul prin metodele lor ezoterice de a salva omenirea, cu  toții sunt experți în a vorbi despre  ATAȘAMENTUL LUMII, despre omul care va învăța iubirea dincolo de afect, dar nu știu cum se face, că după așa pleiade  pline de idei celeste, nimeni nu face nimic  pentru planeta asta  pe cale să erupă.
Popa în biserică face concurență cu toate transformările meta-sociale,  omul se vrea cosmic și cu orice preț să ajungă să trăiască nirvana MARII SCHIMBĂRI care vine cu pași repezi după mărita aliniere a planetelor.
Marea Schimbare cum o numesc ei, este de fapt MAREA DEVIERE sau MAREA RUPTURĂ, omul se dezice de om, începe să se îndepărteze și mai mult de Sine, de conștiință, de valori, de consumul terestru. El este învățat să devină vegetarian, să mediteze, să se înscrie la un meta-curs de purificare, de orice natura ar fi el, transcendând meticulos de la o dimensiune la alta, chiar dacă în planul realității terestre nu dă doi bani pe cei din jur.

Fenomenul decorporalizării e din ce în ce mai des folosit, acum nu mai vorbim despre o excursie la munte, ci mai degrabă povestim despre cea mai recentă regresie avută.
Este foarte interesant cum tot internetul crește cota ratingurilor prin așa-zisa evoluție spirituală.
Toată lumea vrea să leviteze, să călătorească în astral, să se purifice spiritual, aderând la noua schimbare prin valul transcendentalului.
Ce mă nedumirește însă, toată Schimbarea asta spre o dimensiune nouă, manifestarea omului în planul subtil, ar fi trebuit să  aducă cu ea Schimarea în planul fizic, material. Dar dacă privesc în jur, omul este mai debusolat ca niciodată, mult mai detasat de sine, mult mai egoist și fără direcție. Omul nu mai știe iubirea de aproape, nici cât o știa, nu mai are trimiterea spre cămin, familie, dăruire și perpetuarea firească.
Și-atunci mă-ntreb, dacă omul bâjbâie de-atâtea secole și încă nu știe ce-i cu el, cum de are curajul să sară niște pași importanți, spre spiritualizare?


COMBUSTIE SPONTANĂ GENERATĂ

Dacă omul cosmic a ales forma terestră într-o carcasă care să-i limiteze toată cosmicitatea și să folosească doar arderea la foc mocnit, iată că dintr-o exagerare anume, acest consum depășește forma materială, ducând la ceea ce noi numim combustie internă. Carcasa arde dar în jurul ei totul rămâne intact, fenomen care a pus în mare dificultate atât oamenii de știință cât si misticii vremilor.
Dacă vorbim aici de o exagerare a  cosmosului  în planul terestru, atunci vorbim despre o generare a celor două planuri simultan, sau o suprapunere a lor. 
Oare dacă ne gândim bine, omul care a luat formă aici și care s-a născut cu un bagaj limitat, nu cumva această formă chiar îl protejează?
Oare ce facem noi acum nu este insăși exagerarea despre care vorbeam mai sus?


De ce să activăm cosmosul din noi  înșine, când nici măcar nu ne-am consumat omul?
Pentru ce accelerăm potența noastră astrală, când nici măcar nu ne-o știm pe cea terestră? Mă uit cum aceste practici de desacralizare acoperă cu o viteză uimitoare peste 70% din glob,  ba mai mult, își iau numele de PLAN DIVIN.

Forțăm să atingem cerul, când nici măcar nu știm mersul pe pământ!

DACĂ LUCIFER ERA SUS
 DE CE S-A VRUT JOS?
                    
O întrebare al cărui răspuns e mai mult decât evidentul a ceea ce trăim noi astăzi.
În fiecare din noi există o doză luciferică care odată ce a fost prea sus, a vrut josul lumilor, și care azi, vrea să urce înapoi.
E adevărat că în crunta istorie a pământului, omul nu și-a învățat niciodata lecția, mereu și-a căutat zeii binefăcători, zeii iertători, zeii care le-au promis impărăția cerului, dar  după atâtea similarități, nu vedem nici acum cât de aproape de adevărul nostru suntem și cât de repede ne vrem îndepărtați de el. Oare nu cumva această MARE SCHIMBARE devine de fapt MARELE PLAN în devierea omului de la sursa divină?
Să ne găndim: Inițial omul a fost îndepărtat de la adevărata credință prin apariția diferitelor dogme religioase, religia fiind o mare putere în stat.
 Prin sistemul religios s-au declanșat războaie, s-au pus pe rug persoane cu o deschidere spirituală mai mare, s-au creat diferențieri majore în ierarhia socială. Azi, politica este o formă de manipulare prea evidentă, religia nu mai deține monopol ca-n trecut, așadar singura metodă care e vast exploatată acum,  a devenit  SPIRITUALIZAREA.

NE VREM ÎNGERI PREA DEVREME

Nu cumva prin acest proces de meta-regăsire a Sinelui, de fapt ne îndepărtăm de el?
Spun asta pentru că este atât de evident procesul de convertire a sutelor și miilor de suflete care in loc să ajungă să realizeze că nașterea e un procesc firesc de curățire, ele aleg să se curățe prin metode externe ezoterice.
Dacă Dumnezeu in viziunea fiecăruia, ar fi dat omului puterea clarviziunii, nu cred că omenirea mai avea nevoie de acest proces al revenirii prin materializare.
 Viziunile care par a fi accesate de la sursa divină, n-au schimbat nimic în lume, n-au adus nici o curățire a speciei, și nici o prevenire măcar de la prăbușirea ei.
Cu toții fugim de responsabilizarea individuală, a ceea ce suntem și a ceea ce trebuie să devenim  și alegem orice altă cale de a scăpa de povara vieții alese.
Dacă am început să ne punem aripi fără nici măcar să cunoaștem zborul, atunci omul a ales să cadă iar!
Vorim atât de mult despre Iubirea în formă pură, despre iubirea aproapelui, dar puneți-vă cu toții o singură întrebare:
CINE ESTE APROAPELE DUMNEAVOASTRĂ?



Cum ați putea ști cine este când nici măcar nu știți cine sunteți?
Cum ați putea vorbi despre o iubire necondiționată, altruistă, absolută, când pe voi înșivă nu vă prețuiți?
Cum o să recunoașteți această iubire mesianică în alții, când nici măcar în voi n-ați simțit-o?
Despre ce fel de spiritualizare vorbim noi și ce cale spre evoluție alegem, când avem copii la sân de alăptat într-o lume oarbă, fadă, egoistă, perversă, influențabilă?
Cum să atingem noi calea spiritualizării prin meditații și alte baliverne vandabile,  când nu suntem în stare să dăm un covrig pe stradă unui om sărman, când nu putem ajuta nici un "aproape" fără să nu facem un troc.
Este mai mult decât amuzant să vezi un om care-și bate soția, o înșeală, sau rănește pe alții în jur, și dacă-l întrebi de ce face asta, habar n-are, dar el caută nirvana și calea spre mântuire prin Sahaja Yoga.




Aratați-mi un maestru de lumină care vă gâdilă chakrele fără sa vă ia bani?
Singura salvare a speciei nu va fi dacă vă dați zilnic cu capul de dușumele, nici dacă stați în lotus 3 ani în transă, sau fugiți de lume, ca un sihastru în căutarea lui Dumnezeu prin peșteri, nici dacă vă înfometați pentru a vă testa capacitatea  cosmică de a vă hrăni cu aer, nici dacă vă desprindeți de sol, artând lumii ce "flower-power" sunteți, pentru că odată ajunși iar pe pământ veți avea erori clare la capitolul management uman.
Singura salvare a speciei este dacă NE LĂSĂM OMUL SĂ FIE OM odată pentru totdeauna, fără să-l mai îmbrobodim cu toate inepțiile descoperite sau create pentru a i se demonstra forța cosmică.
Singura noastră salvare e să ne trăim firescul ales, chiar dacă nu suntem singuri în univers si ni se pregătesc transformări majore pe pământ.
Să ne prețuim specia atât cât a ales ea să fie, apoi după ce vom fi consumat totul, să îndrăznim a cere Supraomul !
Atât de mici suntem și atât de flămânzi după lucruri mărețe...



marți, 12 iulie 2011

MUZICĂ ÎN MARSUPIU



De ce ne-ai cioplit ca pe niște cutii
Pline de sunet?
O pară muzicală din care muști
Înalt sau jos,
Mâini acordate să atingă,
Aidoma unei serenade dionisiace.
Aria unui țipăt de orchestră,
Culminând...
Mandolinei de cireș.

 
ÎN PÂNTEC DE LUMINĂ
MI-E FĂTUL, MUZICĂ

De ce ne-ai așezat grumazul
Pe umeri ovali de vioară?
Gâtul lung, arcuit spre cerul inimii.
Femeie în formă de vioară plânsă,
Talie de ametist sufocată de bemoli.
Să te am sonor în ureche și-n palme,
De trubadur farsor.


CÂNTĂ-MĂ!
JOACĂ-MĂ PE DEGETE DE BACH

Ai uitat să dansezi pe mine, târziul
Să prelungești din plămâni, suspine.
Obosite degete m-au atins în murmur, iubind
Clape desdemonice au trădat.
Geloase note acostând la sân, tremurul.
Iubește-mă întoarsă pe-o parte,
Lumile s-au alintat la urechea mea.
Iubește-mă pianină de salon!
Samovare și dantelă de bal,
Dirijându-mi iubirea spre tine.


AM PĂȘIT PE GAMA SUFLETELOR

Note ovale, helicoide rotind lumina,
Sub pleoapa unui pianist orb.
Atinsă în alb și negru,
Pe un catafalc de sunete
Mi-a valsat vienez în inimă,
Amantul clapelor de-o zi.
În pântec lumina rotindă,
Am ascuns-o la sân, tresărind.
Am născut muzica,
Sub degetele tale.





Când ți se taie suflarea...