STALEMATE OR SOULMATE?

Fragment din "Şah lui Dumnezeu", Edit. Junimea, Iaşi, 2010 

[Celestine] 

 

       
      Singura mutare care nu poate fi făcută într-o partidă de şah, poartă numele de PAT sau STALEMATE, ceea ce determină jucătorii să ajungă la remiză. Pe limba mea, această mutare "nefăcută" poate fi asociată unei nealegeri sau posibilităţilor infinite, că să citez dintr-un film: "cât timp nu alegi, totul rămâne posibil". În cazul de faţă însă, unul din jucători nu are ce muta, motiv pentru care jocul devine o bătălie neterminată. Să facem aşadar diferenta între nealegerea "voluntară" şi cea "involuntară", ca să putem pătrunde în lumea celor ce aleg. În cazul unui "stalemate", jucătorul face o nealegere involuntară şi salvează cumva meciul, nepremiditat, astfel că direcţia lui cere remiza. 
Câţi dintre noi, în viaţa de zi cu zi, suntem puşi în situaţia asta? Să nu avem nici o putere decizională în a alege ceva, să nu găsim o posibilitate de a alege măcar soluţia cea mai puţin bună, dar să finalizăm tot printr-o alegere?

Vi s-a întâmplat să vă găsiţi în situaţii fără ieşire?

Remiza vieţii este practic repetarea circuitului ei, într-o altă formulă, cu un alt target, sub alt decor.

Această trimitere nu e întâmplătoare, am asociat ideea de "PAT" vieţii repetate, asta pentru că orice naştere se presupune a fi un "STALEMATE" al nealegerilor noastre din trecut. În cazul de faţă însă, am să fac trimitere la remiza sufletelor care, pe limba unora se numesc "JUMĂTĂŢI", cu precizarea trimiterii la trailer-ul filmului de mai sus, pe care e musai să-l vizionaţi, ca să înţelegeţi mai bine postarea mea.

În comentariile postării precedente s-a pus problema "sufletelor pereche", ce sunt ele, de ce se numesc aşa, dacă există, ce reprezintă şi care e rolul acestor "jumătăţi".

Ei bine dragii mei, pe marginea acelor dezbateri am să extrapolez subiectul, poate aşa ajungem să ne schimbăm puţin optica, să dezvoltăm şi alte simţuri, să lărgim aria întrebărilor şi căutărilor noastre.

Dragostea-i oarbă?
SAU NOI?

      Să delimităm termenii întâi:

     Ce e DRAGOSTEA şi ce e IUBIREA?

Un lucru e cert, nu e unul şi acelaşi lucru!

Oamenii au preluat termenii şi au dat conotaţia lor în funcţie de nevoile, căutările şi dorinţele lor. Asta face să apară contradicţia între nevoi, dorinţe, vise şi "iubirea" care nu le cuprinde.

Când spunem DRAGOSTE, spunem LEGĂTURA ANCESTRALĂ:

AFECT

DORINŢĂ

DOR

NEVOIE DE CINEVA

CHIMIE

APARTENENŢĂ

POSESIVITATE

EMOŢIE

TEAMĂ

NESIGURANŢĂ

FIOR

IMPLICAREA INTERESELOR

TROCUL (dăruiesc, dar vreau şi să mi se dăruiască)

FRICA DE PIERDERE

REGRET

GOL (când pierdem)

DEVIERE DE LA CALEA INDIVIDUALĂ

COMPLACERE

ETER

EFEMER

AGĂŢARE

MINCIUNĂ (creată pe fundamente egoiste)

RESEMNARE

COMPROMIS 

 şi toate astea pentru a fi cu EL/EA

Când spunem IUBIRE, spunem:

CONŞTIINŢĂ

TREZIRE

NEALEGERE

VERTICALITATE

REZONANŢĂ 

dar calea rămâne individuală

ETERN

AMINTIRE

RENAŞTERE

PERPETUUM

LIPSA REGRETULUI

LIPSA POSESIVITĂŢII

LIPSA VINOVĂŢIEI

LIPSA COMPROMISULUI

NEDEVIERE DE LA CALE

UMPLERE CONTINUĂ

ÎNTREG

Acum puneţi cei doi termeni unul lângă altul şi o să vă izbească antagonsimul sursei lor.
Dacă omul de la naştere şi până moare are nevoie de cineva, nu poate trăi singur, este o fiinţă care nu se poate echilibra fără semeni, atunci e clar că DRAGOSTEA UMANĂ ia locul iubirii din om, iubire care reprezintă practic, fundamentul şi chintesenţa noastră umană!
De ce DORINŢELE şi NEVOILE umane înlocuiesc iubirea din noi?
Simplu:

Egoismul nativ =

Teama de a nu fi singuri!

   Dincolo de natura umană pe care nu o judecăm acum, se găsesc intrările şi ieşirile sinelui nostru, le mai numim "plecări şi reveniri" , acel "du-te ~ vino", care ne ajută să ne amintim(pe unii dintre noi), ce am fost şi ce am ales să fim iar.
Aceste "plecări" cum le numesc eu, nu fac decât să ne ateste căutările, emoţiile puternice în faţa unor legături ancestrale care ne vor marca permanent viaţa. 

Legăturile pot lua formă emoţională ca fiind: simpatii neobişnuite, antipatii inexplicabile, apreciere, repugnă, dorinţă de a dărui necondiţionat, dorinţa de a face rău, altruism sau/şi egoism, idolatrizare, defăimare, ajutor de orice natură, obsesii, gelozii bolnăvicioase, paranoia, răzbunare, chiar şi acte de suicid sau crimă.

Lista extremelor poate continua, însă mă voi limita la poziţia lor şi efectele trăite încă din copilărie, mai întâi faţă de cei care ne cresc, apoi ele continuă în mediul nostru de socializare.
Nimeni nu şi le explică, însă cu toţii le trăim, experimentăm, cu toţii le simţim deloc străine, parcă renăscute şi recunoscute în noi, dar nimeni nu reuşeşte să le depăşească condiţia judecăţii lor, pentru că ne e mai simplu să le judecăm şi să trecem mai departe.
Din ce am enunţat mai sus se desprinde şi vasta poveste a "Sufletelor Pereche", poveste care începe tot nativ prin sentimentul puternic de a căuta mereu ceva, fie că acel ceva gravitează în jurul unui vis, dorinţă, entitate, sau în neliniştea noastră continuă de a ne găsi locul nostru pe acest pământ.
Ne naştem cu asta, o simţim acut în noi înşine, dar din cauza amneziei native, nu ne explicăm de unde vine.

Există suflete pereche?

Ce pereche?
A cui?
Când practic, cu toţii formăm un ÎNTREG? 
  Din infinitele particule de energii frânte din atomul sursă, ne căutăm de sute de mii de ani într-o continuă naştere, în nevoia clară de întregire, recunoaştere, completare.
De ce însă nu ne găsim toţi odată, de ce ne adunăm fărâmă cu fărâmă? Pentru că de-alungul acestor rematerializări, aceste particule de energie, au tot evoluat, din păcate evoluţia lor nu a fost simultană. Odată cu frângerea Core-ului, ne-am deviat de la sursă inegal, răsfrângerea a fost haotică, iar decalajul cu care am luat formă e destul de vizibil. Cei ce s-au frânt mai aproape de miez, s-au născut cu o deschidere care nu le-a permis uitarea după 3 ani. Cronologic pentru ei, timpul nu curge numai înainte, poate fi reversibil, capabil să ofere imagini retroactive, ba mai mult, această deschidere le permite anamneza, amintirea regresivă a tot ce au mai trăit cândva.
Asta înseamnă că noi ne naştem cu această deschidere, însă datorită decalajului dintre noi intervine uitarea după 3 ani. De ce 3 ani, e altă poveste, pe care o s-o dezbatem într-o viitoare postare.
Ceea ce face departajarea clară între sufletele care sunt mai aproape unele de altele şi SOULMATES, este chiar natura alegerilor despre care am vorbit deja la început.
Cum poţi să numeşti suflete pereche doar sufletele care se regăsesc între ele în format - CUPLU?
Dar cele care se regăsesc în alt format, ce sunt?
ÎNTÂMPLĂRI? Ideea de "Suflet Pereche" este poate cea mai comică sintagmă dată, având în vedere că toţi conectâm unii la alţii şi nu trebuie să fim iubiţi, ca să simţim asta.
O conexiune foarte puternică însă, se numeşte a fi aşa, în cazul în care acele suflete se recunosc între ele, vibrează pe acelaşi segment, se întrepătrund cu uşurinţă, iar decalajul materializărilor lor, nu există!
Dar repet: NU TREBUIE SA FIE IUBIŢI ca să se regăsească între ei!
Legături puternice există şi nu doar la nivelul "LOVERS", iată de ce am să delimitez câteva dintre ele:

LEGĂTURĂ OMBILICALĂ (mamă-făt)
- una dintre cele mai puternice legături de sânge.

LEGĂTURI DE RUDENIE

- fraţi, surori, părinţi, bunici, nepoţi, verişori până la gradul 4,) relaţiile foarte puternice dintre aceştia pot fi duse până la extrema patologică, incest, complexul Oedip, efectul de Catharsis, etc.

LEGÂTURI ALEATORII 

- prieteni, cunoştinţe, persoane necunoscute, colegi, etc.

LEGĂTURI HETERO / BI-SEXUALE 

- pot fi legături foarte puternice între persoane de acelaşi sex sau/şi sexe diferite, sau legături numai de acelaşi sex, sau numai între sexe diferite. Sunt catalogate a fi legături patologice, într-un sistem al normalităţii, în care ele devin incompatibile. Dincolo de prejudecată, ele ascund relaţii ancestrale tulburătoare, conexiuni la un nivel de percepere neacceptat de sistemul nostru de referinţă.

LEGĂTURI CU DENOMINAŢII ZOOFILICE

 -  prin care conexiunea morbidă pentru animale sau păsări se atribuie persoanelor întârziate mintal.
Ele sunt tot legături ancestrale, deviante pentru lumea noastră, bolnăvicioase şi inexplicabile, încă.
Fie că vorbim de o alianţă benefică a sufletelor care se atrag, sau că vorbim despre relaţii patologice, de gerontofilie, zoofilie, necrofilie şi alte sufixe ce îmbracă dezordinea, nefirescul, ele rămân în esenţă legături, pentru că în sistemul lor de "anomalie şi nepotrivire" ele se răsfrâng cu uşurinţă, se recunosc între ele, se acceptă, conectează unele la altele şi se întrepătrund.
Toate sunt conexiuni, chiar dacă toate depăşesc firescul naturii noastre, sau se exclud din normalitatea noastră; fie că ne oripilează şi ne şochează realitatea perceptelor noastre.
Noi nu le înţelegem, nu ni le explicăm, nu le găsim o cauză clară, veridică, viabilă minţii noastre şi ne limităm în a departaja, judeca, cataloga, stigmatiza, etc.
Precedenţa faptică este de natură palpabilă şi nicidecum metafizică, iată de ce unii caută efectele psiho-patologice, alţii merg mai departe şi analizează metempsihotic evoluţia acestor legături.
Sunt oameni care nu o sa plângă după un părinte, iubit, soră, frate, prieten, dacă aceştia au murit, dar or să plângă dupa o vacă, un câine, sau orice alt animal de care s-au ataşat mult mai mult.
Suntem conectaţi puternic la tot ce ne inconjoară, fie oameni, animale, păsări, lucruri care ne trimt retroactiv în trecuturi, conexiuni normale sau anormale, ele există!

Ce înseamnă uniune?

 

Dacă ne referim de exemplu la chakrele SVADISHTHANA (în zona pelvisului) şi SAHASRARA(deasupra capului), cum o arată imaginea de mai sus, vom asocia portalul conştiinţei supreme(atemporalitatea, transmigraţia, lumea de dincolo, metacunoaşterea, înţelepciunea, conexiunea spirituală), celui lumesc(de perpetuare sexuală şi de umplere afectivo-emoţională).

Acest liant se produce nu numai la nivel de chimie, magnetism, ci şi la nivel metafizic, cu predilecţie ancestrală, de însumare a vechilor legături nefinalizate.

Uniunea se produce atât fizic cât şi spiritual, iar sufletele care conectează în această formulă se numesc a fi suflete regăsite, reconectate, care nu prezintă decalaj sau deviere, ci simetrie.

De asta ele tind să se numească suflete pereche, pentru că recunoaşterea reciprocă îmbracă mănuşa potrivită.
Însă, dacă ar fi să ne limităm la un singur suflet pereche şi el venit in formatul de mai sus - ca şi cuplu, ar însemna că celelalte suflete care conectează şi ele la fel de intens, care se recunosc în aceeaşi măsură, care se mulează pe aceeaşi coloană fizico-spirituală, să se excludă din ecuaţie.
Şi-atunci existenţa unui singur suflet care ne-a recunoscut pe acest pământ şi care părăseşte spaţiul gravitaţional înaintea noastră, ne condamnă la o viaţă austeră, schimnică, izolată?
Ce se întâmplă dacă, după moartea legăturii principale, noi cei rămaşi pe pământ, simţim o conexiune nouă, cu un alt suflet, cu aceeaşi intesitate ca şi prima dată? Nu cumva atunci cade prin eliminare, teoria sufletelui pereche?

Cum rămâne cu ideologia:

Nu cumva noi oamenii, ne limităm la ideea de un EL sau o EA, într-o fugă continuă de noi înşine?
Gândiţi-vă că într-o lume în care aceste suflete conectează continuu, cu orice ne înconjoară, este practic scenariul pe care ni-l oferim cu fiecare zi în care viaţa trece pe lângă noi, fără să se întâmple nimic, fără să aducă ceva nou rutinei, fără să ne permită a ne agăţa de orice, numai ca să nu fim singuri!
Nimeni care a trecut prin N legături, de orice natură, de orice fel de intensitate, NU S-A OPRIT din căutări! Fie că a fost vorba de căutarea unui suflet, sau al unui Dumnezeu, sau al sinelui propriu, prin diferite căi, mistice, religioase, sau filosofice, toţi trăim acelaşi consum, aceeaşi căutare de acel CEVA sau CINEVA, care ne urmăreşte încă de la naştere.
Pe segmentul ăsta ne facem avânt în viaţă, ne dăm curaj, speranţă, vise, poveşti, "happy end-uri".
Ne creăm propriul nostru scenariu, propria noastră lume, cu propriile noastre credinţe în ea, ne debarasăm de balastul realităţii la comun când ne cerem dreptul de a fi noi înşine.
E frumos să visezi la un prinţ salvator sau /şi la o prinţesă care ne aşteaptă toată viaţa să o găsim, dar să nu omitem esenţialul:
Până vom întâlni acele legături mult visate, acele "jumătăţi" cum le numesc unii, avem o sumedenie de suflete care ne aşteaptă să ne reîntâlnim, să reconectăm, să ne curăţim cu ajutorul lor, pentru că şi ele, finalmente, sunt şi vor fi pe tot parcursul acestei vieţi, perechi în alte "perechi" de suflete!

VI-L RECOMAND!