sâmbătă, 30 aprilie 2011

ODIHNINDU-MĂ ÎN TINE

 CADUC GUTUI 
PELTEA DE GÂNDURI

 ~ discuţie cu un elefant ~



 Am mulţi oameni care mă iubesc, 
Dar puţini iubiţi am, care-s oameni.

~ Celestine ~


Cumplite doruri au săpat în mine
Au plecat şerpii din biserici,
Când le-am zis
Că le aşez pe limbi de foc,
Povara unor elefanţi înciudaţi.
Ai rabdare cu ei, 
Mi-ai zis.
"E doar suferinţa lor ce-şi caută forma."



  NU TOT CE ARE "OCHI" 
VEDE
 
  
Lumea se va opri acolo 
Unde mă voi opri şi eu.
Am să alcătuiesc rădăcini pe care să urc.
Ce creşte din copac să aştern în plin.
Dar ce e gol?
Gol e cel ce vede golul
Ne naştem legaţi la mâini,
Când dinspre suflet ele...
Nu ne mai trebuiesc.
Atunci,
Mă vei privi abia
Culegând din copaci,
Frunza şi omul.



Sunt un  ALTFEL  
de a spune NU - înstrăinării
 Fericirea e un salt spre acceptarea sinelui,
Mi-ai zis.
Să fugim de cei ce ne leagă de ei.
Apoi...
 Să traversăm lumea pe un pod al tăcerii.
Acolo eram pătrat şi cerc.
Şi mă sprijineam de tine
Atât de întuneric îmi era
În ureche.
Mi-ai lipit mâinile de tâmpla mea,
Şi mi-ai dat voie
Să te aud!


 Greşeala e o nouă naştere.
 Un samurai de cuvinte ucise,
Înăuntru-ţi.
Seppuku de idei onorabile,
Îngropate-n stomacu-ţi detronat.

 
Apoi...
Mi-ai dat cheia spre tine
Şi mi-ai spus:
 Într-o realitate subiectivă,
Adevărul este mereu
Adevăruri.
 Şi te-am crezut când m-ai născut
Într-o lume de lumi.


Cum eram?

 "N-ai fost ca orişicare alta:
Te-a vrăjit prăpastia,
Te-a-nnebunit inaltul
Dar...
Ai ştiut să taci, 
Ai ştiut sa ţipi
Ai fost şi munte şi fir de nisip."



"Ceea ce luminează trebuie să îndure arderea

Am uitat să respir.
Palindromul suferinţei,
Atunci când te ridici cu ea în piept 
Şi o citeşti invers.
E la fel când lacrima şerpuieşte
Între minune şi nepăsare
Unii văd... alţii suferă.
Am uitat să-mi scriu numele.
Altfel suferinţa mă va ocoli 
Şi am să uit iar,
Că te-am văzut.

  
Ce frumos se vede-n zare,
Din scantei, lumini apuse
Ca un pescarus pe mare,
Mi-ai atins dureri ascunse.

Te-ai oprit sa-mi zici aievea,
Că am troienit trecuturi,
Eram dincolo de plebea...
Dincolo de începuturi.

Eram dincolo de vise,
Şi de prinţi pe caii lor...
N-aveam trecere-n morminte
Căci am învăţat să zbor!

 

 Ai iubit-o in trecuturi?
Of, tu cerule...
Priveşti?
Te-ai gândit să faci o punte, 
Către visele lumeşti?
Să o vezi împarateasă
Pe meleagurile tale?
Să o ştii, gândesti acuma,
În trecut, o alinare?
Dar prezentul mic şi slobod,
Tu bătrâne cui i-l laşi?
Şi în fugă şi în ropot,
Preţuieşte-ţi ai tăi paşi!







 

vineri, 29 aprilie 2011

Bisericuţa ortodoxă unică în lume!

 Multuţumesc pe această cale sursei Oana-Anca


Biserica Sfanta Teodora din Peloponez, localizata in asezarea Vasta-Grecia, este una dintre cele mai minunate bisericute din lume, fiind unica prin cele petrecute cu ea. Biserica este zidita pe un loc unde mai apoi au crescut copaci.
Copacii au imbratisat-o si au strans-o la piept, insa fara a o deteriora. 

Vasta este o localitate din municipalitatea Megalopolis, in prefectura de Arcadia, Peloponez, Grecia. Vasta, micuta asezare din Arcadia, este cunoscuta lumii intregi pentru "miraculoasa bisericuta" a Sfintei Teodora de Peloponez.
Biserica Sfanta Teodora din Peloponez - biserica din care au crescut copaci. Cand regiunea a fost asaltata de banditi, Sfanta Teodora a fost nevoita sa-si apere, dupa puteri, satul, insa, ca femeie, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsa din oaste, Teodora s-a deghizat in soldat si a intrat in randurile luptatorilor. 

 
Din randuiala lui Dumnezeu, Teodora nu a supravietuit luptei.
Se zice astfel ca, pe cand zacea intinsa la pamant, ea ar fi soptit cuvintele: "Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu de apă, iar părul meu să devină pădure de copaci." Locuitorii din Vasta, miscati de eroismul acesteia si indurerati pentru pierderea ei, au construit o biserica pe locul unde a avut loc batalia si unde a si adormit  Sfanta.  
Bisericuta din piatra a fost construita de localnici undeva intre secolele X-XII. Legendele locului marturisesc cum ca un rau al zonei si-aschimbat traseul, ajungand astfel sa treaca chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au inceput sa creasca din acoperisul bisericii, ale caror radacini nu se vad nici in interiorul bisericii, nici sub tavan si nici pe lateralul cladirii. Sute de ani au trecut, insa radacinile tot nu se vad. Astazi, pe acoperisul bisericutei ridicate in cinstea Sfintei Teodora din Peloponez, se afla un numar de 17 copaci uriasi. 


Cea mai mare parte dintre ei sunt inalti de peste 30 de metri, unii dintre ei avand o grosime de peste un metru. Multi dintre copaci au o greutate de peste o tona. Totusi, desi acoperisul bisericutei este subtire, fara nici o intaritura speciala, rezista ca prin minune. 
Oamenii de stiinta care au cercetat cazul isi marturisesc neputinta de a explica cum cresc copacii pe un acoperis subtire fara sa se prabuseasca biserica. 
Sfanta Teodora din Vasta a ajuns, in foarte scurt timp, mult iubita de crestinii din zona. Minunile nu au incetat sa apara, multi gasindu-si alinare la mormantul Sfintei. 
Biserica Ortodoxa a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele in Vasta nu inceteaza niciodata.  
Se intampla adesea ca Sfanta Teodora de Peloponez sa fie confundata cu Sfanta Teodora din Alexandria, care imbracandu-se in haine de barbat a intrat si s-a nevoit intr-o manastire de calugari. Si-a luat numele de Teodor. O femeie l-a acuzat pe "Teodor" ca a lasat-o insarcinata, iar sfanta a tacut, pentru a nu crea sminteala. Pentru mai multe, sa cititi viata Sfintei Teodora din Alexandria. 
Ce spun oamenii de stiinta despre minunea din Vasta ? 


In anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de "Archaeometrie" din Grecia s- a prezentat un raport geofizic asupra bisericutei din Vasta. Cercetatori de la Universitatea din Patras au venit special in Grecia pentru "a studia"minunea. Bisericuta se afla atat in purtarea de grija a Arhiepiscopiei locului, cat si sub ocrotirea Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare nationala.
Minunea este evidenta: radacinile celor 17 copaci imensi nu se vad pe nici o parte. Acoperisul are o grosime de doar cativa centimetri, peretii sunt si ei din piatra, fara crapaturi sau gauri. Radacinile nu se vad nici in interior, nici in afara.
Datorita acestora, micuta cladire se afla sub o imensa presiune, in timp fiind necesare unele restaurari, dar minore, si mai ales din cauza curiozitatii unora lipsiti de experienta, care au incercat "sa inteleaga" misterul. Interventiile neprofesioniste au afectat arhitectura bisericii, insa mult prea putin. S-a hotarat sa se faca un test cu ultrasunete, peretii urmand a fi analizati bucatica cu bucatica. 


Rezultatul cercetarilor au oferit cercetatorilor raspunsurile necesare pentru a primi aprobarile necesare restaurarii in intregime a monumentului. S-a vazut cum radacinile se scurg prin firisoarele de spatiu ramas liber intre pietrele zidurilor, pana in pamant. Zidurile se afla intr-o permanenta tensiune, iar cladirea a devenit "un corp viu".
Marturiile arheologilor raman insa si ele la aceeasi concluzie: aceasta este o minune, unica in lume si inca inexplicabila, cum radacinile au putut urma aceasta cale si cum bisericuta si acoperisul sunt neatinse. 
Loukas Constantin, geolog: "Nu exista explicatie din partea geologiei. Este vorba de o minune continua" (1987).

Gheorghe Raptis, silvicultor: "Intregul fenomen depaseste orice explicatie logica, fireasca si stiintifica a omului" (1992).

Elefterie Beligiannis, inginer: "De vreme ce vanturile care sufla acolo au puterea sa dezradacineze arbori, se intelege clar cu ce mare putere apasa cei 17 copaci asupra acoperisului" (1986). 
Elena Stavrogiannis, arhitecta: "Fenomen inexplicabil stiintific. Puterea greutatii si a vanturilor ar fi trebuit ca, datorita pozitiei bisericutei, dar si datorita constructiei provizorii a acesteia, si tinand seama si de vechimea ei, sa duca la distrugerea sa. Insa ea a ramas in picioare de atatea secole, fara stricaciuni serioase" (1993). 

  Anastasie Tinka, teolog, arheolog, istoric: "Intreaga crestere, existenta si viata a copacilor de pe acoperisul bisericutei Sfintei Cuvioase Mucenice Teodora uimeste, depaseste orice ratiune si explicare fireasca a omului. 
Aceasta arata o insusire rara: interventia lui Dumnezeu pentru faptura Lui, savarsirea minunii."

Makrigiannis, geolog: "Saptesprezece uriasi sprijiniti pe nimic. Toti acesti arbori imensi sunt inradacinati pe nimic, sau mai bine-zis pe acoperisul gros de  cativa centimetri! 
Cea mai mare surpriza ne asteapta inauntru. 
Nici o radacina cat de mica nu iese dintre zidurile vechi.
Nici o crapatura care sa se datoreze lor! Atunci cand vantul bate printr-un copac urias al bisericutei, radacinile lui formeaza niste parghii atat de puternice, incat micul asezamant ar trebui sa se darame imediat. Ca geolog, sunt in masura sa stiu foarte bine ca zidurile s-ar fi crapat si s-ar fi spart chiar numai din cauza unui singur copac, cu atat mai mult ca sunt saptesprezece" (1993).
______________
MERITĂ VĂZUT



marți, 19 aprilie 2011

ATÂT DE LÂNGĂ CINEVA - DESPRE KARMĂ

 Dacă nu te simţi special în viaţa asta
Poate că în alte lumi deja eşti
În lumea asta...
Oricum eşti doar în trecere. ____________________________
CURĂŢIREA NE-AŞEAZĂ ARIPI ÎN SPATE!

Pentru că am mai vorbit deja despre legăturile noastre ancestrale, aşa cum o arată şi link-ul postării mele anterioare, azi am zis să vă vorbesc despre interconexiunea umană şi efectele ei în viaţa asta şi după sfărşitul ei.
Probabil că unii dintre voi deja au început să simtă schimbări majore în lume, nu mai e un secret că planeta noastră se confruntă cu situaţii limită, nu mai e un secret că suntem o specie manipulată şi controlată la nivel înalt.
Foarte mulţi pun problema existenţialului nostru la nivel de Karmă.
Dar ce este Karma?
Este o lege universală care are la bază principiul cauză-efect, asociindu-l alegerii noastre dinainte de a ne naşte. Aceste alegeri sunt determinate de acţiunile noastre din alte vieţi sau de încarnările anterioare.
Şi pentru că nu toţi pot accepta asta, mai ales creştinismul, m-am gândit să aduc câteva exemple trăite la comun de noi toţi, exemple care pentru mulţi dintre voi nu au găsit o explicaţie pertinentă, la acea vreme.
Suntem în postul Paştelui, şi chiar dacă mulţi nu îmbracă aceeaşi haină religioasă, se simte în aer o presiune anume, oamenii întorc privirea spre trecut, privim cu sufletele retroactiv acolo unde cândva am avut o durere, un regret, sau o pierdere.
Sunt convinsă că multi dintre voi aţi iubit, aţi simţit acea legătură puternică care vă dăinuia veşnic în suflet, dar... la un moment dat, acea legătură s-a frânt brusc, pasiunea, dorinţa, afectivitatea, toate aceste emoţii au luat o întorsătură inversă, s-au diminuat, ba mai mult, la unii dintre voi au căpătat conotaţii negative, cu manifestări agresive, anxioase, necurate.
Mulţi poate s-au întrebat de ce asta, de ce s-a risipit acel sentiment de iubire, unde a dispărut iubirea, de ce nu mai e ca la-nceput?


 CUM NE INFLUENŢĂM
VIAŢA?

Ei bine, iubirea nu este un sentiment în primul rând, este o conştiinţă întreagă, o trezire şi o rezonanţă atemporală, adică mai bine spus - iubirea nu are trecut, nu moare, nu dispare, nu reapare, nu stagnează, nu se diminuează.
Ceea ce face să se întâmple în noi înşine, nu e iubirea  - ci legăturile noastre ancestrale.
În postările mele mai vechi am vorbit despre legătura ombilicală, una dintre cele mai puternice la nivel de materializare.
Am vorbit şi despre simpatii şi antipatii, aşa cum o să revedeţi şi în link-ul de la începutul postării.
Aşadar, pentru cei care n-au citit încă, orice emoţie afectivă, orice stare, orice trăire, orice manifestare a noastră este strâns legată de o karmă, fie ea individuală, colectivă, nativă, sau prezentă.
Este evident că toţi conectăm unii la alţii, efectele sunt vizibile şi nu mai are rost să ne întrebăm de ce  ne simţim bine sau rău în preajma unora dintre noi.


De ce soţul ne iubeşte sau ne bate, de ce copilul este "un model bun " sau "unul obraznic", de ce există sentimentul afectiv viu în noi, desi nu mai putem conveţui lângă acea persoană.
De ce ne doare după ce ne despărţim, deşi noi ne-am dorit asta?
Toate aceste aparente contradicţii au o logică şi un sens, doar că noi oamenii ne-am obişnuit să luăm aparenţele din afara noastră, e mult mai usor aşa, mult mai confortabil sa găsim un vinovat, să blamăm soarta, destinul, Dumnezeul, etc.
Din păcate, iubirea nu are rolul pe care voi îl vreţi, doriţi, cereţi, unii de la alţii.
Iubirea nu înseamnă a poseda, vrea, dori, avea pe cineva - dar înseamnă a TREZI pe cineva şi odată cu adevărul despre acea persoană, apare şi durerea, ruptura, şocul, neacceptarea.


ADEVĂRUL NU DOARE 
CI TREZEŞTE.
ACCEPTAREA LUI 
E TREZIREA CARE DOARE.

Atunci când spunem: "am ales nepotrivit" - credem că de fapt este cauza primă a rupturii, însă nu e aşa. 
Persoanele pe care ne grăbim să le cunoaştem şi ne sunt nepotrivite, nu reprezintă o greşeală - ci o LECŢIE asumată.
Pentru că acea persoană care a intrat in viaţa noastră, indiferent că ne-am agăţat cu disperare de ea, sau că am creat in ea o altă realitate, sau că am implicat nişte sentimente umane aparent în gol, acea persoană este o legătură ancestrală clară, face parte din karma noastră nativă, individuală.
Dar câţi ar putea accepta asta?
Câţii dintre noi ar dori să se simtă responsabili pentru propriile alegeri?
Este peste  firescul lumii ăsteia să credem că noi ne-am ales calea, destinul, viaţa pe care o ducem, cu mult înainte de a ne naşte.
Oare ce e mai greu, să acceptăm responsabilitatea faptelor noastre din trecut, sau să acceptăm o realitate prezentă care se suprapune peste acel trecut nesigur, neclar, invizibil nouă?


EU TE-AM CREAT
EU TE  PIERD

Pentru că e mult mai uşor să spui: 
"Te-am iubit, ţi-am dat totul, şi tu m-ai rănit, părăsit, fugit, etc"
sau:
"Am investit atât în tine şi n-ai meritat pt că am dat în gol"
 E mult mai uşor să dai vina pe cel cu care ai trăit zeci de ani, apoi să-l judeci dacă nu îţi mai e alături, dar cum vreodată să acceptăm ca noi am fost cei care am ales acel om zeci de ani, noi am fost aceia care am creat MINCIUNA în noi înşine - e mult mai uşor să zici: "Omul se schimbă", decât să înţelegi că acel om nu a venit decât  să plătească o datorie karmică, să îşi asume o lecţie, apoi  să plece.
E firesc ca atunci când el simte că trebuie să se rupă, să înceapă să se simtă neliniştit, neîmpăcat cu el însuşi, dacă noi îl ţinem pe loc, lângă noi, într-un egoism posesiv.



NE ŢINEM PE LOC
ÎNGERII ŞI ZBORUL

De ce nu putem să le dăm drumul celora care şi-au consumat legătura cu noi?
De ce îi ţinem pe loc?
Cred că ştim cu toţii de ce. 
Pentru că suntem egoişti, posesivi, slabi, pentru că ne agăţam unii de alţii, pentru că ne e frică că vom rămâne singuri, sau că altul mai bun pentru noi nu va exista, etc.
Ei bine, atât timp cât vom simţi golul ăsta, durerea neînţeleasă, dorul nebun DE CEVA, se numeşte că mereu vom căuta la nesfârşit acea legătură care mocneşte-n noi, care ne strigă tacit, ne îndeamnă la noi şi noi căutări.
Nu mai daţi vina pe iubit că vă-nşeală, nu e vina lui că nu intuiţi că nu e omul pentru voi, sau că şi-a terminat rostul.
De ce vă înşeală şi nu pleacă?
Pentru că aşa l-aţi obişnuit. 
I-aţi inoculat ideea de familie când el nu vroia asta, apoi i-aţi implantat ideea de siguranţă şi a început să se agaţe de ea.



NOI SUNTEM ORBI
NU DRAGOSTEA E!

Dragostea e un sentiment firesc care ne leagă  vieţi la rând, însă IUBIREA este adevărul fără de care acest sentiment nu poate exista. 
Este aproape imposibil să iubeşti hristic pe cineva, dar poţi însă să te eliberezi de legătura nepotrivită - prin IERTARE
Dacă fiecare dintre noi ne-am conştientiza alegerile bune sau rele, am înţelege că vorbim despre nişte legături clare care trebuiesc consumate, atunci când apare momentul final, când ne-am plătit datoriile cum se cuvine, atunci abia trebuie să învăţăm să ne desprindem şi cum altfel, dacă nu prin iertare.
Atunci când ne iertăm alegerile nepotrivite aparent, ne eliberăm de orice încărcătură negativă, de orice nesincron, decalaj, blocaj karmic.
Spun asta pentru că eu nu cred că există alegeri nepotrivite, ci plăţi karmice.
Dacă însă am ierta persoana care, aparent ne-a făcut rău şi am înţelege că acel rău a fost cu un scop în viaţa noastră, odată ce l-am ales, atunci am crea o armonie în noi înşine, ne-am elibera de povara care ne ucide lent celulele vitale şi am deveni liberi.
Însă ruperea afectivă care se produce reprezintă un şoc, peste care foarte puţini dintre noi pot trece cu uşurinţă.
De asta avem mereu tendinţa să spunem: "Suferim din dragoste" dar nu din dragoste suferim, ci pentru că legătura karmică se rupe, singura legătură care nu se rupe, sau se rupe foarte greu este "Legătura Ombilicală" despre care v-am vorbit în linkul de mai sus.



 TE-AM IUBIT
DAR NU TE MAI IUBESC

Iată de ce există UN TIMP PENTRU FIECARE dintre noi!
Iată de ce oricât de mult ne-am lupta cu minciuna din noi înşine, n-o să reuşim să ne iertăm, să ne curăţim, până când nu ne eliberăm karmic.
Dacă cineva vă îndeamnă să ţineţi post, sau să vă lăsaţi de fumat, sau să vă cereţi iertare "TRECUTULUI" şi vedeţi că nu vine din voi înşivă această încercare - OPRIŢI-VĂ !
E ca şi cum aţi merge la biserică ca să fiţi în rând cu lumea, dar când plecaţi de acolo sunteţi mai încărcaţi, mai zbuciumaţi.
Nimic nu o să vă iasă, nu o să vă vindece rana, nu o să vă elibereze încărcătura karmică, dacă nu pleacă din voi înşivă.
Am fost întrebată cum poţi ajunge la tine însuţi/-ăţi pentru a te putea ierta?
Sincer vă spun că nu există un manual pentru asta, nu există o metodă anume sau o sforţare spirituală prin rugăciune, meditaţie sau mai ştiu eu ce tactică ezoterică cunoscută...


 EXISTĂ UN TIMP AL IERTĂRII, 
AL CURĂŢIRII, AL TREZIRII,
AL CONŞTIENTIZĂRII
-  PENTRU TOŢI -

Doi câte doi, sub aceeaşi umbrelă ne pornim la drum şi vom vedea că un partener de viaţă nu este decât o altă lecţie pe care noi am învăţat a o numi IUBIRE, este o învăţătură simplă despre:

RĂBDARE
ÎNŢELEPCIUNE
ACCEPTARE
ASUMARE
RESPONSABILITATE
ADEVĂR
LUPTĂ
IMPLICARE
CORECTITUDINE
RECUNOAŞTERE
REZONANŢĂ
_______________________________________

Şi nu în ultimul rând despre IUBIRE - care le însumează pe toate, pentru că eu am ales să fac acest drum prin viaţă în doi, pentru că îmi va fi mai uşor cu un umăr alături, dar în acelaşi timp să nu uităm că în iubire nu există SACRIFICIU  - nu acel sacrificiu cu care am fost învăţaţi să trăim, ci există  DĂRUIRE - şi atunci realizezi că orice luptă grea ai de dus, nu cere sacrifciu când iubeşti, pentru că Iisus nu s-a sacrificat pentru noi cum tot ni se inoculează, ci s-a dăruit nouă din Iubire, iar acolo unde există Iubire - nu există frică de Dumnezeu!
Sacrificiul, la propriu, apare doar când ajungi la COMPROMIS, atunci când simţi că nu vine din tine şi faci  ceva forţat, sau din sacrificiu, pentru a câştiga altceva. Atunci iubirea nu mai există!
Pentru că atunci când dăruieşti mai mult din tine, nu se numeşte că te sacrifici, pt că nu simţi nici un chin, ci simţi cum te umpli de lumină de fiecare dată.
Iată de ce Karma reprezintă tot bagajul nostru informaţional cu care  ne naştem sub acelaşi Efect de Bumerang despre care am tot vorbit. 
Şi ca să ajungem să nu ne mai agăţăm unii de alţii şi să ne eliberăm calea când rolul nostru prin viaţa altora s-a consumat, atunci putem spune că am ajuns la iubirea de sine si preţuirea celorlalţi, fără să ne deviem între noi de la sursa noastră, de la calea noastră, fără să preluăm povara altuia, pentru că fiecare trebuie să se ajute singur şi să aleagă pentru el ce e mai bine.


AJUTĂ-L SĂ VADĂ
CA SĂ SE RIDICE SINGUR
NU-L RIDICA TU!
 

A fi cu cineva nu înseamnă a-l duce pe umeri, ci a-l ajuta să se ducă singur pe sine, nu înseamnă a-i prelua lecţiile şi karma, ci înseamnă a rezona cu sufletul lui încercat şi a-l susţine în timpul lui, fără să-l deviezi de la drumul lui.
Nu avem voie să tragem pe nimeni în timpul nostru, doar pentru că noi ne simţim mereu singuri şi goi.
Nu există fericire mai mare decât atunci când ajungi la tine şi simţi că mereu ai fost... ATÂT DE LÂNGĂ CINEVA



sâmbătă, 16 aprilie 2011

RUGĂ CĂTRE OM

~ Pictura copiăriei mele ~
(în amintirea mamei)

A fost o lume-ntre zei,
O lume mică, ne spun ei
Din naşteri mii şi vise lungi,
Născură omul dinspre stânci.
Îi dete robului lumină,
Îl priponi de-o viaţă plină
Înspre însus închinăciune,
I se spune:


 Rugă către Om
Tu omule,
Deschide lumii vrerea,
Precum o stâncă înlesneşte-n ploi averea
Precum o pasăre-nvaţă de la ceruri zborul,
Iubeşte-ţi visele şi caută-ţi în semeni,
Dorul.
  
Tu omule,
Din micii marilor doriţi precum râvneşti,
Adună-ţi vieţile trecute, 
Din poveşti
Adună-ţi lacrimele ‘genunchiate-n minte
Şi cântă omule, 
Pământului - cuvinte.
Şi la sfarşituri obosit de cazi,
Ridică-ţi fruntea şi învaţă cum să arzi
Aşteaptă-ţi lumea nevenită dintre stânci,
Atunci abia trezit-ai din visele-ţi adânci!

 



 Când ţi se taie suflarea...