luni, 6 aprilie 2015

CU INIMA LA VEDERE (partea a 2 a)



Pe dâmbul vechilor tăceri,
Mă plec lumină ție cu alai,
Mi-ai fost stăpână, mi-ai fost crai
Acum... îmi ești din plinele averi,
Un drum spre rai.

 [Celestine]





E zborul celor din morminte,
Cu inimi la vedere mii de sensuri stăvilite-n cruce,
Aidoma îmi simt pământul din plămânii vremii
Armata unor treceri sfinte.

Tu pui de om... înapoindu-ți mersul
Mai știi tu oare cum îți bate-n pieptu'
Cu lacrimi lunecate și sărace
 Cu inima pierdută și stângace
Mai știi cum râde ochiu' amețit pe-o parte...
El râde, se închină și se pierde
Cu inima-ți  ascunsă când se zbate
E liniște și moarte.



Mi-e inima din ceruri alungată,
Cu vijelia gustului de carne,
Din lumea-mi gravitând cu dor nebun
Mi-e sâmbătă în inima când spun:

- Pământ spre tine vin, cobor în arcă,
Mă-ndrept stingheră, cu oasele-ntoarse
Pe invers viața mi s-a strecurat în piept
Tu inimă bătândă... cu ce drept?
Lăsat-ai cerul să-mi coboare-n talpă...

Și am strivit pământului minciuna
Nu sunt ca voi...
Cu voi alături sunt doar una.
Am coborât din cerul frânt nedrept
M-am răscolit în piept și am ieșit
A inimii concept. 

Să-mi lași clisură între cer și Karme
Când voi pleca cu inima în palme
Să strigi mormintelor că voi lua din toate
Ventricule în loc de arme.

Și voi îngenunchea cu ele Luciferii
Mai mici din oastea marelui Lumină
Să-mi fie la vedere zborul de rutină
Când va cădea pe umeri de departe...
A lumii vină.

 ~ Celestine Mihaela ~





HAVASI - SYMPHONIC: The Storm (music video)

5 TIPURI DE VAMPIRI ENERGETICI SI CUM TE APERI DE EI


Cu totii suntem sau am fost odata victime ale vampirilor emotionali. Acestia sunt oameni care ne fac sa ne simtim deprimati, furiosi, defensivi, sau epuizati dupa ce am stat in preajma lor. Sunt peste tot in jurul nostru si poarta diferite masti.
Poate fi o ruda de care nu poti scapa, un coleg agresiv sau un vecin dominant. Vei sti cand intri in contact cu un vampir energetic, pentru ca, in loc sa te simti pozitiv, plin de energie si fericit dupa ce te-ai intalnit cu ei, te simti lipsit de energie. Sunt genul de persoane pe care nu este sanatos sa le ai in jur.
Victimele vampirilor emotionali dezvolta comportamente si simptoame nesanatoase, precum consumul exagerat de alimente, izolarea, schimbarile bruste de dispozitie, sau senzatii de oboseala, atunci cand sunt in contact prelungit cu acesti consumatori de energie. Desi recomandarea principala este de a sta departe de ei, uneori, insa, nu-i putem evita.
De aceea aveti mai jos cateva strategii pentru neutralizarea lor.

Sunt descrise cinci tipuri de vampiri emotionali care sunt mai des intalniti si cateva sfaturi despre cum sa te aperi de ei inainte ca acestia sa te streseze si sa-ti absoarba energia.

  1. Dominantul 



 Acest vampir are o parere despre orice si crede ca stie ce e mai bine pentru tine. Trebuie sa te pregatesti sufleteste ori de cate ori ruda greu de suportat vine la cina, pentru ca domina intreaga seara participand la discutii despre orice subiect al zilei, decizii legate de copii sau de stilul de viata – si spune si cine are dreptate si cine nu.
Sfaturi de autoaparare: Nu te lasa prins in micile ciorovaieli. Daca tatal tau spune, de exemplu, ca nu agreaza faptul ca te-ai intors la munca in loc sa stai acasa cu copilul, vorbeste raspicat si cu incredere. Spune-i ca ai discutat indelung cu sotul tau si ati luat aceasta decizie care este, oricum, foarte personala, si cadeti de acord ca nu sunteti de acord.
Poti chiar declara ca preferi sa-ti petreci cina fara sa dezbati subiecte delicate. Cere celor de la masa ca, in locul unor discutii aprinse, sa povesteasca ceva placut ce li s-a intamplat in saptamana care doar ce-a trecut.


  1. Narcisistul























Acest vampir este grandios, plin de importanta, tanjeste dupa atentie si e dornic de a fi admirat. E posibil sa il intalnesti online si sa fii fascinat de personalitatea lui magnetica. E atat de fermecator si inteligent incat nu observi la inceput, ca are tendinta de a te intrerupe atunci cand incepi sa vorbesti despre tine si ca rareori il intereseaza ce spui sau ce simti.
Sfaturi de autoaparare: Poate fi o persoana interesanta, dar nu-ti imagina ca va fi un prieten sau o partenera ori un partener plin de dragoste, altruist, care sa te sprijine si sa fie langa tine. Poate ca va place sa incercati restaurante noi. In acest caz, puteti decide sa fiti “prieteni de cina lunar,” si poti renunta la o implicare romantica. Bucura-te de calitatile lui, dar fii realist in asteptari. Pentru ca motto-ul lui este “eu-intai,” nu il va atinge absolut deloc daca te enervezi sau ii vorbesti despre nevoile tale.
  1. Criticul
Acest vampir simte ca are dreptul sa te judece si sa te subaprecieze. Poate fi seful tau care-si hraneste ego-ul spunandu-ti ca “ai multe de invatat ” cu o miscare a capului, sau insistand sa-ti verifice mail-urile trimise si fiecare sarcina primita, pentru ca “firma nu-si permite greseli.”



















Sfaturi de autoaparare: Nu lua personal nimic din ce-ti spune. Daca exagereaza cu critica, contracareaza direct cu ceva de genul, “Raspund bine la critica constructiva care are legatura cu sarcina pe care o execut.”
Nu intra in defensiva; exprima apreciere pentru ceea ce este util. Daca experienta si cunostintele lui chiar sunt de ajutor, complimenteaza-l: “Sfatul acesta chiar m-a ajutat. Multumesc.” Acest gen de persoane de regula nu cauta decat bunatate si apreciere.
  1. Victima
 

Acest vampir crede ca toata lumea e impotriva lui. Poate fi un prieten de-o viata, asa ca strangi din dinti si rabzi cand te suna zilnic sa se planga de vecinul ei fara bun simt, de pretul crescut al gazului, sau de faptul ca e singura. Uneori simti ca te cheama sa o salvezi.
Sfaturi de autoaparare: Nu deveni terapeut, petitor sau consultant financiar pentru ea. Si nu-i spune “fii tare.” Toate telefoanele au o functie care arata cine te suna — foloseste-te de ea. Limiteaza convorbirile cu ea la una pe saptamana.
Cand se plange de lipsa de barbati disponibili sau de vreme, respira adanc si spune ceva de genul “Trebuie sa-ti fie greu,” si apoi spune-i ca ai alte lucruri de facut. Nu te transforma intr-un burete de absorbit lacrimile de autocompatimire. Fiecare este pana la urma raspunzator si responsabil de propria viata. exista oameni specializati in astfel de probleme care o pot ajuta cu siguranta.
  1. Intrigantul
 




















Acest vampir te poate trata ca pe un prieten intr-o zi, apoi te poate ataca fara mila in urmatoarea zi daca simte ca l-ai nedreptatit. Daca, de exemplu, prezidati un comitet impreuna, poate fi foarte greu pentru ca ai nevoie de sprijinul si calitatile lui de lider pentru a-i motiva pe ceilalti membrii.
Dar in loc sa lucreze cu tine, cel mai mic lucru il scoate din sarite. Atunci ai de-a face cu un coleric amenintator care te va tine pe tine si pe ceilalti intr-un montagne russe emotional. A redus toti membrii comitetului la tacere si teama.
Sfaturi de autoaparare: Stabileste niste limite clare si concentreaza-te pe solutii. Poti spune, de exemplu “Azi haideti sa respectam agenda” si invita pe fiecare sa vina cu idei concrete pentru fiecare subiect.
Daca apar conflicte, ramai neutru. Mai devreme sau mai tarziu, se va potoli cand va vedea ca oamenii nu-i mai dau atentie. Cand tipa la tine, evita contactul vizual. Vizualizeaza un zid protector in jurul tau, de care se izbesc insultele si veninul sau. In felul acesta, nu te vei mai simti umilit si injosit. Daca este posibil, pleaca de langa el.

Sursa utilizata:
http://www.mindbodygreen.com/0-15528/5-types-of-energy-vampires-how-to-defend-yourself.html – vampiri energetici




sâmbătă, 4 aprilie 2015

LUCY - DE LA EVOLUTIE LA REVOLUTIE






Renumitul regizor francez Luc Besson care a adus pe marele ecran "Leon" si "Al 5-lea Element", reuseste sa sparga orice lege a Universului cu un film de proportie, care pe mine m-a marcat n sensul bun.
Nu a ales intamplator numele  LUCY, conotatia lui pleaca de la cea mai puternica forma de lumina, care initial a fost  INCREATA apoi a cazut si a devenit Luciferica, CREATA si folosita gresit.
Inca un vizionar, un om care a adus nu doar prin regie ci si prin forma data,  accesul la Macro Cosmos.


 
 Filmul a trezit in mine confirmari demult apuse, bucuria de a sti ca ideile care vin prin orice mod, cale, reprezentatie - ne da accesul in retea, ma face sa ma simt inca odata invaluita de sinergia cu care conectam unii la altii, iar ideea unicitatii si a invidivualitatii, a ierahii si autencitatii moare, se dizolva, abdica de la tronul speciei infometate dupa faima, varf piramidal, manipulare, auto-distrugere!
Luc Besson, acest JEDI al ideologiei futuriste, m-a uimit, m-a fascinat si m-a deterinat sa fac un  PAY IT FORWARD la tot ce am trait empatic.






Vorbim aici de legile nescrise, de incapacitatea umana de a scrie sub dominatia unui singur element unic: T I M P U L 
Singurul dusman al celulelor care programeaza fiinta la aparitie, forma, analiza, limita, intrebari.
Timpul este martorul aparitiei si disparitiei noastre ca celula, dar nu definitiv, ci pe o frecventa invizibila noua.
Filmul este genial si recunosc ca m-am indragostit de acest regizor care de altfel este si scenaristul vinovat pentru ideile lui revolutionare.
Va daruiesc si voua bucuria cu care am retrait amintirea de-a fi a speciei mele cu capacitatile ajunse la limita!





duminică, 8 martie 2015

PLANETA FEMEILOR


Fragment din "Sah lui Dumnezeu"
Editura Junimea, 2010 
[Celestine Mihaela]


- Tu când plângi?
Plâng dimineaţa când ies afară din mine, plâng seara când mă trezesc născută deja.
Şi mai plâng la sfârşit când mă voi naşte iară.
- Tu când râzi?
Când mă uit în spate şi văd pereţii prin care am ieşit... râd.
Când mă uit în faţă şi văd pereţii prin care intru,
Le întorc iar spatele.

MUZICA PLANETEI



- Cum arată corpul tău?
- E ca o un violoncel...
Ba nu.
De fapt e un contrabas care rodeşte la început de mai.
- Pe planeta voastră cresc femei din copaci?
- Ah... nu, din ouă.
Ele ies din ouă, care de fapt sunt lăsate să crească lângă copaci.
- Şi cine face ouăle?
- Cum cine? O pasăre a planetei.
- Cum se numeşte acea pasăre?
- Paia sau Peea.
E pasărea muzicii planetei.
- Voi aveţi numai femei aici?
- Da. E planeta noastră, bărbaţi n-avem.
- Şi cum trăiţi fără ei?
Simplu... îi visăm, în felul ăsta toate femeile de aici sunt mereu fericite.
Fiecare îşi visează bărbatul în fel şi chip, niciodată nu dau greş.


VISELE  ÎN ALB


- Cum sunt visele despre ei?
- Toate sunt la fel la început. 
Vise în alb, prezenţe egale, suple, verticale... toţi născuţi din ape.
- Şi apoi?
- Apoi începem să le dăm culoare, blajinătate, zâmbet, siguranţă, forţă.
Îi modelăm la fel să nu existe discrepanţe, bricolând o întreagă gamă pentru ei.
- Au sentimente?
- Ca niciodată... sunt atenţi, mereu implicaţi în visele noastre, romantici şi devotaţi...
Merg unul după altul pentru a fi aleşi.
- Adică voi femeile îi alegeţi?
- Desigur, niciodată nu încurcăm visele între ele.


ANTI PLANETAR

Pericolul planetei:
 Mi-a acoperit ochii şi mi-a furat sufletul cu tot cu lumina-i dinăuntru'
Cuvinte dulci, din pori ieşite, parcă cu foamea culpaşă de dorul cărnii...
Şi m-a dansat nebun noapte de noapte prin visele lui.
Apoi m-a minţit cu machismul infinitelor drepturi de a  fi  - BĂRBAT
Respira când vroia, se năştea când putea şi murea când ii ceream să iubească.
M-a orbit.
M-a pus să-l mint că mi-l doresc pe planeta mea 
Şi l-am lăsat să intre.




MI-A PROMIS ANII LUI


ŞI L-AM LĂSAT SĂ VINĂ


Şi a venit cu ceaţă şi gol, cu furtună şi neincredere, 
Toate le-a adus pe planeta mea.
Şi din albastru am făcut gri pe cer şi visele le-am ucis în preajma lui.
Marea mi-a furat-o şi mi-a dat secetă-n loc, 
Anii mi i-a luat şi mi-a lăsat o tinereţe veşnic regretată.
Şi toate câte-au fost l-au izgonit de pe planetă şi au lăsat femeia visătoare în lumea ei.
Prin fereastra sufletului gol au intrat visele despre El...


CUM EŞTI
TU FEMEIE?

Sunt una cu frunzele... copacul care creşte-n mine,
Ramuri ce-mi străpung facerea pe muzica unui şoim rătăcit.
Sunt una cu visele despre ceruri îndesate în buzunarul vremilor.
Eu, cea dintâi  fecioară a lunii
Am oprit timpul în palmele unui trubadur surd.
Mă vreau înapoi femeia cu braţele încolăcite pe pieptul unui cerb.
Eu n-am vrut nimic, decât să mă nasc pentru el.


PLANETA PEEA


Şi mi-au crescut păsări în palme şi visele au zburat.
Pe planeta viselor despre tine,
Te-am născut înapoia-ţi.
El mă ia de mână şi mă duce să mă iubească cu neputinţă. 
Pe planeta lui nu sunt fluturi...
Nici laptele curgând la sânul ciorchine.


BELIGERANTE ATINGERI


Mi-ai astupat gura când te-am sorbit cu văpaia stinselor lacrimi. 
Laconic oftatul mi-a străpuns lobul, căci te-am avut auzit.
Pe planeta mea ei nu iubesc păsările.
Au fugit după zboruri mii de gleznă arcuită şi frivolă.
Voluptoase porniri din aripi au cerut.
Nu mi-ai mai vrut mâinile...
M-ai posedat la ureche:
Minciuni în şoapte.
Ai fugit către colo şi ai uitat mângâierea.


PLANETA RECE


Şi m-ai sărutat peste tot cu umezeala crudă şi rece.
Ca o atingere glisantă de  minciună metalică
Te-ai unduit infailibil peste "a avea". 
Te Vreau! 
Ai urlat pe atâtea voci programate să mă aibă.
Cândva erai viu pe planeta mea.
Acum eşti doar o...

MASCĂ DE DUMINICĂ


Duminica  e sărbătoarea femeii.
Ne aşezăm liniştite pe margine de râu,
Ne umezim pletele şi apoi ne croşetăm cerul cu vise.
Dimineaţa îmbrăcăm cerul în roşu aprins,
Ne punem măştile şi evadăm de pe planetă.
Atunci ei ne aşteaptă dincolo de cer şi ne întreabă mereu:
Dar voi până la urmă...
Cine sunteţi?

duminică, 1 martie 2015

SĂ VĂ FIE MARTIE ÎN SUFLET!





Să treacă primăvara de nori,
Aduceţi cuie să o agăţăm de cer.
Iubiţi femeia azi, pe scena verdelui
Adevărată butaforie în roşu şi alb!


  ¬ Celestine Mihaela ¬ 


 În roşu şi alb am desenat femeia
Cu primăvara din degetele-ţi alunecânde
Verdele ţi s-a desprins din pântec.
Erai naşterea din cocori, 
Floarea de cireş
Toate din Tot.


Şi până mai ieri mă ningea
Cu amintirile unei mări îngheţate
Pe sâni aprinşi de dor ţi-am prins ploaia,
Din roşu şi din alb ţi-am cusut
Sufletul la capete.
Sărutul dimineţelor din coastă...
Acolo mi te-ai frânt.


Din ploaie ţi-a rodit fructul facerii
În ochiul viilor te-am privit,
Când te-am întors pe-o parte.
Miroseai a cer...
Şi din el
Te-am înnodat la piept,
Cu roşu şi alb.