duminică, 23 decembrie 2012

POVESTE DE CRĂCIUN



PENTRU A VEDEA 
FILMELE MELE DE SUFLET,
DE SĂRBĂTORI 


ALERGĂM MEREU 
ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU!


DOAMNE,
TU MĂ VEZI?
EU SUNT CEL DIN COLŢUL 
OCHIULUI TĂU.
 SCOATE-MĂ DIN OCHI,
 SĂ TE POT VEDEA ŞI EU!










În miros de verde ţi-ai aşezat crengile
Acum te-au frânt din albul unor pene topite în palmă.
Şi mi te-au înălţat cu lumină pe vârf de cer
Colo sus, unde clopotele bat ritmul facerii în Om.


O poveste de Celestine


     A fost odată ca niciodată şi ar mai fi fost de multe ori de n-ar fi oprit vântul şi vuietul pădurii aşa poveste la gura sobei şi n-ar fi aşezat-o uşurel la mine-n poală, pe speteaza unui scaun frumos arcuit, să legene cu căldură şoaptele la urechea deşteptărilor.
     Şi cu avânt şi miros de cozonaci întâmpin aşa tâlc, sunet cristalin îmi bate la geam şi mă ademeneşte să-i deschid cerului cu lumină albă în jur.



    Pe vremea când copacii se înclinau la margine de părâu să-şi ude ramurile şi renii vegheau luna luminată de sania Moşului, un bătrân pădurar merse să taie cel mai frumos brad şi să-l aşeze în ograda lui, după obicei.
    Îşi ascuţi bătrânu' un topor şi în drum spre pădure numa' ce începu o furtună de zăpadă de-l îngropă cu tot cu toporişcă la poalele unui brad.
   Bătrânul abia că-şi mai ţinea suflarea şi cumpătu' şi cu mâinile îngheţate îşi făcu loc prin zăpadă, dar când să se prindă de un cot de lumină, numa' ce zări 3 cerbi frumoşi, adăpându-se lângă iaz.

     - Nu te speria bătrâne, nu visezi şi nici să nu ţi se pară a auzi din vis vocea asta. Ne-am adunat lângă tine să-ţi aratăm drumul spre casă.   
 Vijelia asta mai că ţi-a poticnit suflarea întru aşa neizbândă.
    Vino aproape de noi şi adună 3 picături de apă în ghiocul ăsta, apoi mergi de-l varsă la rădăcina bradului şi o dorinţă să-ţi pui.
   Dar nu uita moşule, e singura dorinţă care te va aduce acasă.
   - Cum e cu putinţă??? strigă buimac bătrânul, frecându-şi genele cu mâinile aproape degerate. 
     Se ridică pe un genunchi, cuprizându-şi şalele obosite şi trecute prin ierni multe, apoi se apropie de iazul prin care încă se mai strecurau voci depărtate şi calde.
   - Ce minunăţie să fie asta, Doamne...? şi cum să îndrăznesc la anii mei să cuprind vocea ta, în aşa vis  de foc?

     - Omule... se auzi aceeaşi voce din depărtate ramuri geruite în bătaia focului.
    Apleacă-ţi ochiu' înspre răsărit şi fruntea ridic-o apoi spre lumină, căci unde nu-i visare, nici cerul nu-şi are rost. 
    Ridică-te şi mergi după cele spuse şi auzite, căci nu e vis să-ţi arate şi nici minune mai mare să cuprindă dorul tău nebun de casă.
 - M-am rătăcit Doamne! Aşteaptă-mă să ajung la tine şi voi crede.
    - Omule... cerul nu mai e sus demult, iar lumea mea s-a izbăvit acoperindu-l cu vise, dară... nopţile v-au devenit zi şi minciuna - adevăr. 
    Căci nu e rostul meu a vă arăta ce deja cunoaşteţi.
    De ce-mi tăiaţi brazii?
    De ce-mi smulgeţi rădăcinile facerii, când eu v-am dat deja suflu' peste tot şi toate!


Priveşte-ţi lumea!

     - Am greşit drumul Doamne... ajută-mă!
    - Din grabă nu se fac greşeli, Omule... doar ti se arată mersul lor în văzul tău.
    Nu la mine vei găsi iertarea, nu la mine vei găsi liniştea şi tămăduirea!
     - Dar unde să le caut, Doamne?


   
   - În poveştile semenilor tăi, în privirea unui copil flămând de iubire, în mersul furnicilor, în cântecul ploii, în deşteptarea viselor, în trezirea omului... acolo ţi-e iertarea.
    - Mai iubeşti omul, Doamne, după toate câte au fost?
    - Câte au fost şi câte sunt, eu le-am dat voie să fie.
   Căte-or fi şi-or trece, eu le încuviinţez mersul. 
   Toate le-am dat cu chibzuinţă şi iubire, cum aş putea să nu le iubesc?
    - Apoi, Doamne, de ce lumea s-a întors cu faţa de la tine? 
De ce ne chinuim de amar de vreme să înţelegem povestea ta?
   - Cuprinde bradul meu şi dă-i iubire... alină-l şi vorbeşte-i despre tine şi el îţi va răspunde cu miros de cer.


IUBIREA MEA A MURIT...

   IUBIREA NU MOARE!

    Cât timp va curge lumină pe cer şi omul va şti s-o hrănească cu vise, dorinţe, dăruire, tremur şi plăpânde şoapte;
    Cât timp inima va bate pentru ceva, cineva, cumva, cândva;
     Cât timp vor fi păsări să vă privească de sus, brazi să vă miroasă a cer, cântec să vă domolească ochiu' plângerii, copii să vă topească dorul, furtună să vă urnească poticnirea, soarele pe cerul vostru gol, luna şi stelele întru căutarea lumii voastre... 

  
AM SĂ VĂ FIU IUBIRE VIE!

    Aminteşte-ţi Omule pentru ce ai căutat bradul meu, pădurea mea, ce gând şi foşnet ţi-a cutremurat glasul şi firea, ce teamă de moarte ţi-a intrat în oase...  când ai căzut?
     Aminteşte-ţi Omule cum de fiecare dată te-am cuprins şi te-am cules de jos, te-am ridicat şi te-am lăsat să-mi mergi iar.
   Ţi-am colindat visele şi ţi-am aşezat frica-n poală să o îmbrăţişezi şi să o recunoşti... e mereu acolo, când mă alungi din tine.
    Ţii minte omule cum ai plecat din tine când te-ai vrut peste cer?
   Ţi-aminteşti cum m-ai uitat în fuga negăsirii tale, m-ai lovit de stânci, mi-ai strigat cu ură şi furtună pe mare, m-ai crezut învins în necredinţa ta... dar eu nu te-am lăsat să mă ucizi, pentru că nu te-am lăsat să-mi mori!

 Unde fugi Omule?
    Unde crezi că poţi fugi cu-atâta nepăsare...  când eu îţi sunt mersul şi vântul... când eu te urnesc şi te opresc din a fugi?
     Unde mi te-ascunzi omule?
    Unde te strecori... când eu ţi-am vârât mâna-n buzunarul vremilor, după mine?

    Unde dispari omule?
    Când tot ce dispare e naştere veşnică, când tot ce nu vezi e minunea din tine, când tot ce nu cuprinzi e glasul meu?
    Unde m-alergi omule?

 


Nu tu ai obosit... ci eu ţi-am obosit căutările depărtate, visele deşarte, drumurile rătăcite, mânia neputinţei, ura pornirilor goale, resemnarea durerii, îngenunchierea cerului la văzul nopţii din tine!
    Vino înapoi Omule!
   Vino şi ia-mă de mână când cazi, vino şi cuprinde-mi bradul făgăduinţei şi... 
   FII ŢĂRÂNĂ!
    Ajută-mă să cresc din tine şi să te ud cu iubire, ajută-mă să te cresc în inima celor ce n-au crezut în mine şi spune-le povestea de Crăciun.



     Am să te privesc peste iaz cum îţi cresc rădăcini şi-am să te veghez în casa dorului de om şi oameni. 
    Uite colo... se înalţă lumea ta, îmbrăţişeaz-o cu cântec din cer şi bucuria de a te mai naşte odată în pădurea visului de iarnă.
    Spune Omului că la naşterea ta au venit 3 cerbi:
      Uitarea, Amintirea şi Regăsirea.
    Spune-le că toţi 3 ţi-au dat nume şi te-au aşezat lângă apa curăţirilor de peste cer.
    Spune-le că vei visa naşterea mea în moartea celui ucis şi vei muri odată cu El pentru a MĂ renaşte!
    Când toate ce ţi-am dat fi-vor căpătâiul lumilor, am să cobor iar să-ţi anunţ Nemurirea... căci iată,  ţi-am împlinit singura ta dorinţă:
        DE A FI OM!


 ÎNCHINĂCIUNE




duminică, 16 decembrie 2012

2012 ÎNSEAMNĂ TREZIRE NU SFÂRŞITUL LUMII




Ajunge cu speculaţia!
Se vorbeşte despre profeţii şi sfârşit.
Se vorbeşte despre întuneric timp de 72 de ore.
Se vorbeşte despre noul nivel de conştiinţă.
Toate adunate se consumă în zilele ce vor urma.

20 - 21 - 22 DECEMBRIE
 ÎNTUNERIC LA PROPRIU SAU DOAR O METAFORĂ?



Jos cu speculaţiile oculte, de orice natură ar fi ele!
Jos cu Yoghinăriile şi masoneriile care conduc sistemul socio-uman.
Jos cu sistemul religios menit să manipuleze la nivel înalt.
CREDINŢĂ NU ÎNSEAMNĂ RELIGIE!
Jos cu MINTEA care distruge specia umană şi o întemniţează! Nu este vorba de un întuneric fizic efectiv (cum că razele/lumina Soarelui nu mai ajunge la noi zilele respective). 
Se face referire de fapt sau cu precădere la ÎNTUNERICUL SPIRITUAL, însă mulţi (...) nu au ştiut să înţeleaga asta, interpretând "după ureche". 



 RUGĂCIUNE NU ÎNSEAMNĂ POEZIE 
CI IUBIRE DE SINE

Nu înveţi să te rogi pe de rost, nu poţi învăţa de la nimeni să te rogi, aşa cum nu poţi învăţa de la nimeni să-ţi deschizi inima şi să iubeşti!
Totul se întâmplă din voi, în voi, cu voi!
Există un timp pentru fiecare.
Rugaţi-vă pentru sufletele voastre, pentru iertarea voastră, dacă puteţi să ţineţi un post - să fie cel al SUFLETULUI. Degeaba nu mâncaţi carne, dacă sunteţi dependenţi de ea în orice mod. 
Nu ştiţi să vă ajutaţi necondiţionat, în orice sunteţi pe interes şi nu aveţi încredere în semeni, dar mergeţi la tot felul de maeştri spirituali în care vă puneţi încrederea, crezând că aşa vă veţi salva.
Nu vă iubiţi şi nu iubiţi pe nimeni.
Domninaţi semenii prin manipulare şi viclenie şi nu sunteţi capabili să vă priviţi temerile proprii, hrănindu-vă ego-ul prin cei mai slabi decât voi.
Într-o lume meschină, falsă şi egoistă vorbiţi despre sfţrşitul lumii uitând să mai schimbaţi ceva la voi, aşteptând parcă ca totul să se cureţe de la sine.



UNDE VĂ SUNT VISELE?

 ...dar speranţele?
 Aţi uitat să visaţi, să speraţi, să credeţi în voi inşivă!
Sfârşitul lumii nu există şi n-a existat niciodată!
Trecem la o altă frecvenţă, o frecvenţă care te va forţa să urci spiritual. E algerea ta dacă TE VEI TREZI sau vei abandona totul.
Vorbiţi de un SFÂRŞIT pentru că e mai lejer pentru voi să lăsaţi totul să dispară decât să vă RECONSTRUIŢI matricea.

NU EXISTĂ NICI UN SFÂRŞIT AL LUMII, există o ciclicitate firească a planetei, care se curăţă, se reface, evoluează în orice formă şi noi odată cu ea!
Indiferent că lumea va trece prin războaie, calamităţi sau alte acţiuni de manipulare la nivel înalt, nimic nu se sfârşeşte în acest Univers!
TOTUL SE TRANSFORMĂ împreună cu noi!


Nu vă fie frică pentru că lumea noastră încă nu a prins contur, abia dacă învăţăm cât de egotică ne e fiinţa şi cât de autodistructivă.
Mai avem multe lecţii de învăţat şi multe karme de ars, până când Universul va fi parte integrală din universul fiinţei noastre.
Avem o cale infinită şi bine orientată către o etapă nouă a fiinţelor vii, indiferent pe ce planetă veţuiesc.
  • RUGÂCIUNEA INIMII
  • IERTAREA
  • POSTUL SUFLETULUI
Trei căi importante pentru a ne trezi fiinţa indiferent spre ce ne vom îndrepta!
Sărbători în armonie vă doresc şi multă speranţă pentru pământul ăsta care ne acceptă încă, cu iubire şi protecţie!
Să ne fim din ce în ce mai aproape!


joi, 29 noiembrie 2012

TELEPORTARE ÎN CHINA versus NOUL STARGATE



Fake sau adevărat?
Important e că avem întrebarea, până la urmă atâtea se întâmplă sub ochii noştri încât reacţiile sunt pe măsura simţirii noastre.
Mulţi vor spune IMPOSIBIL, alţii vor aduce argumente ştiinţifice, gen EXPERIMENTUL PHILADELPHIA




Ce m-a determinat să postez acest clip a fost  faimoasa inovaţie din China, numită "RING OF LIFE", care arată ca un adevărat STARGATE al viitorului.
Se speculează foarte mult pe marginea acestui proiect, fie că ar fi o poartă interstelară prin care se poate trece cu lejeritate spre o nouă dimensiune de frecvenţă mai înaltă de 3D, fie că prin această poartă vom fi vizitaţi de entităţi extraterestre, odată cu Marea Trecere.
Că este sau nu adevărat, rămâne de văzut, însă mi s-a părut un eveniment marcant, mai ales de această construcţie futuristă, care ar putea fi asociată cu evenimentele ce vor urma.
Un lucru e cert, pământul este suprasolicitat şi a obosit să mai ducă inconştienţa rasei umane. 
Orice s-ar întâmpla la trecerea dintre ani, sper să trezească umanitatea, pentru că iadul este deja la suprafaţă!


STARGATE ÎN CHINA



miercuri, 21 noiembrie 2012

EFECTELE NOII FURTUNI MAGNETICE


 

Perioada ce urmează aduce cu sine procesul transmutării, începând cu câmpul emoţional care va scoate la suprafaţă tot ce nu am fost pregătiţi să acceptăm în trecut.
Corpul nostru emoţional se va manifesta cel mai mult. 
 Dacă nu există un sentiment emoţional afectiv de karmă, nu va angajaţi în relaţii pasagere, chiar dacă al vostru libido ajunge la apogeu. 
Nu vă folosiţi de sex acolo unde nu există sentimente, pentru că riscaţi să preluaţi afectiv sentimente şi stări, care nu sunt ale voastre.

















 Mare atenţie la cum ne conştientizăm anumite sentimente, revolte, stări agresive, pentru că ele se vor accelera până la sfârşitul acestui an, ieşind la suprafaţă lucruri pe care nu le-am conştientizat în noi, până acum.
Trebuie învăţată lecţia detaşării,  să nu ne lăsăm conduşi de corpul nostru emoţional, să nu hrănim Ego-ul, să nu ne învinovăţim, să lăsăm doar sufletul să iasă la lumină.

















Înconjuraţi-vă de cei ce vă întâmpină cu inima, nu cu Ego-ul. 
Este greu să menţii vibraţiile înalte în inimă, mai ales dacă în fiecare din noi există "dorul" de cineva, dorinţa de a fi cu cineva, însă atunci emoţionalul e la putere, nu sufletul.
  Orice furtună magnetică poate declanşa o reacţie agresivă asupra  Pământului, aşa că în jurul datei 22 a lunii e posibil ca Pământul să se scuture. 
România va trece şi ea prin astfel de reacţii
Cutremurul despre care s-a prezis deja acum 2-3 ani în urmă este posibil să se declanşeze în perioada acestei luni sau cel târziu la trecerea dintre ani.



















Această futună magnetică poate fi un catalizator important pentru evenimentele ce vor urma.
 În urma unei explozii solare, ceva zile în urmă, se aşteaptă o furtună magnetică asupra Pământului care va declanşa o cantitate mare de particule îndreptate spre Terra. 
Zilele în care vom resimţi efectele fizice şi psihice enunţate mai sus, vor fi Marţi şi Miercuri. 
Lunile Noiembrie şi Decembrie vor fi decisive pentru umanitatea noastră.
Este momentul să ne debarasăm de
  • EGO 
  • ILUZIA REALITĂŢII MATERIALE
  • ATAŞAMENTE
  • AŞTEPTĂRI
  • NEVOI FIZICE / PSIHICE
  • CULPABILITATE
  • JUDECATĂ
  • PERFECŢIONISM
  • IPOHONDRIE
  • VICTIMIZARE
  • URĂ 

 Lumina să vă călăuzească spre suflet!



  

vineri, 16 noiembrie 2012

MESAJE PENTRU NOUA TRECERE


Se vorbeşte atât de mult despre "Noua Trecere". 
Deşi se fac multe speculaţii, în tot buchetul de supoziţii, undeva se ascunde acelaşi adevăr:
Vom trece la o altă frecvenţă, o frecvenţă mai înaltă care va solicita specia umană la o curăţire grăbită, aşa-zisa TRIERE a sufletelor.





TREZEŞTE-TE!

 În aceasta lume unde Ego-ul este regele care creeaza si controleaza dorintele si mintile surghiunind Sufletele, sugandu-le pana si ultimul licar de Lumina, Divinitatea si toate Entitatile de Lumina fac eforturi inimaginabile pentru a te sensibiliza, pentru a te face sa reflexionezi si sa simti chemarea Divina care te va ajuta sa recuperezi.
Energia Primordială deschide poarta catre o Nouă Viaţă eternă, unde regina este IUBIREA iar rege este SUFLETUL. Confortul tau mental, spiritual si material se va simti din ce in ce mai amenintat atacand cu armele sale care sunt: neincrederea, confuzia, indiferenta etc.


 Nu te lasa influentat de ratiunea psihologica manipulatoare si mortifera, care te face sa reactionezi doar la impulsurile negative, manifestandu-te ca un robot fara simturi si fara Suflet, iar in momentul in care apare Lumina Constiintei o respingi cu toata puterea, deoarece nu o recunosti... o percepi ca pe un pericol pentru tine care iti da multa teama.
Acest lucru te face sa reactionezi in unul din cele doua moduri: 
  • Fie sa te ascunzi mai profund in carapacea mintii tale unde te simti protejat si incepi sa ataci mesagerul si informatia, zicand ca este eretica si ca iti face mult rau. 
  • Fie te infrunti cu situatia nou creata acceptand Lumina si transformarea care vine odata cu ea.
 
 
 

Inca de la inceputul creatiei pe pamant fiinta umana a fost vanata de catre diferite entitati negative pentru a o capta si a o transforma intr-o posibila unealta in lupta finala pentru suprematie. 
Astfel ca in fiecare civilizatie fiinta umana a fost bombardata cu informatii si simboluri care mai de care mai sofisticate si manipulate energetic care au produs de-a lungul timpului modificari importante din punct de vedere energetic, structural, emotional, functional, etc. 

 
 In acest moment in fiecare corp uman s-a introdus si creat particula cu particula doua dispozitive ca niste capsule robot prin care se manipuleaza de la distanta prin diferite antene, unde si aparate, functionarea corpului fizic, controland totul. 
  • Capsula 1 cuprinde zona capului cerebelul pana in zona ombilicului.
  • Capsula 2 se afla in aparatul genital si reproductor, care creeaza si accentueaza apetitul sexual, prin care se produce insamantarea cu seminte negative pentru a permite procrearea infinita a fiintelor negative, fara Suflet care la randul lor produc stari de nervozitate, anxietate, stres, oboseala cronica, irascibilitate, confuzie, deziluzie etc.

  


Nu permite nimanui sa-ti fure SPERANTA VIETII si IUBIRII, deoarece acest lucru te afunda in intuneric care produce moartea. 
Un alt corp negativ foarte periculos este corpul vascos care se afla pe corpul fizic al fiecarei fiinte si se prezinta ca o gelatina lipicioasa care creeaza o stare de sufocare, presiune care strange ca un corp elastic.
Aceasta energie nu permite vibratiilor pozitive sa intre in corpul, mintea si Sufletul fiintei umane pentru a se trezi si constientiza care este situatia sa reala, mentinandu-l intr-o stare de nepasare, tristete, stari de singuratate dureroasa, stare de prosteala, ameteala, confuzie, vedere si gandire incetosata si acceptare cu stoicism a acestei stari negative , fara iesire aparent. 




 Pentru a te elibera cat mai repede de aceste stari negative este necesara Curatire Energetica Profunda prin intermediul careia se va recupera Energia Constiintei Sufletului care a fost pierduta, vanduta sau furata de entitatile negative prin diferite pacturi, intelegeri, compromisuri, vrajitorii, blesteme,descantece, ritualuri si acceptari ale starilor, gandurilor si actiunilor negative traite in decursul vietilor trecute si in aceasta viata.
 Dupa efectuarea acestei curatiri energetice se pot realiza operatii energetice pentru a extrage dispozitivele robot care se afla in interiorul si exteriorul corpului fizic, pentru a-i reda fiintei umane posibilitatea de a capta Energia Divina a Noii Constiinte si a alege corect drumul pe care doreste sa-l urmeze.
 Odata cu implantarea acestor dispozitive, codificarea si manipularea genetica, energetica, functionala si structurala, fiinta umana si-a pierdut identitatea, astfel incat, in acest moment nu se mai recunoaste, nu stie cine este, ce face, incotro se indreapta, care este realitatea sa.




Din acest motiv totul functioneaza dupa instinctul mintii care creeaza starea spiritului de turma, unde merge unul merg totiNeavand Constiinta Divina fiinta umana este usor de manipulat deoarece raspunde doar invataturilor care vin de la minte pentru minte, fara traire si simtire adevarata prin Suflet care este baza reala imprescindibila in evolutia Divina.
 Un Suflet fara energie ( Lumina ) este dezactivat, iar mintea profita de acest fapt pentru a-si prezenta invataturile prin care iti suge energia vitala. 
 Iesi afara fara frica din carapacea ( inchisoarea ) mintii tale, a sosit momentul cel mare!

Elibereaza-te de toate PROGRAMELE psihice care te mentin in starea de hipnoza criminala care actioneaza in mod deschis in viata ta pentru a-ti suge Energia Vitala. 
Aceste sisteme negative au obligatia de a mentine omenirea intr-o energie densa, de joasa vibratie pana la sfarsitul anului 2012. 

 
Mentinerea umanitatii in aceasta stare pana la data de 20 decembrie inseamna ca omul va respinge Noua Energie Divina care se va revarsa peste Pamant in dimineata zilei de 21 decembrie la ora 5 si 10". Pentru a veni in ajutorul celor care vor sa se elibereze de arhivele karmice ale trecutului si sa inceapa Noul Drum al Evolutiei Divine, fac aceasta chemare,  acest APEL LA CONSTIINTA DIVINA a fiecarei fiinte umane sa fie atenta si sa reactioneze acum cat nu e prea tarziu pentru a se elibera si elibera creatia si planeta Pamant de sub dominatia malefica. 


MAREA SCHIMBARE incepe in data de 21 decembrie 2012 incepand cu ora 5 si 10 minute dimineata. 
  • Prima etapa impactanta va dura 72 de ore, timp in care este de dorit sa meditezi, sa te rogi cu cuvintele tale, pentru a crea in interiorul si exteriorul tau o stare de bucurie, pace, armonie, iubire, buna dispozitie
  • Aprinde lumanari colorate, imbraca-te in haine de culoare deschisa sau albe in aceasta prima perioada, pentru a capta si asimila Noua Energie Divina. Hainele de culoare inchisa atrag energiile negative care vor crea stari de iritare,tensiune, anxietate, suparare etc. 
  • Perioada de adaptare la noua viata va fi mai dura in primii trei-patru ani, datorita rezistentelor create de MINTE si EGO care sunt adanc inradacinate in fiecare celula din corpul fizic.


 Noua Constiinta va produce o maturizare prin acceptarea de a se elibera de incarcaturile si tenebrele negative ale trecututlui pentru a lasa spatiu liber Luminii si Iubirii Divine sa se instaleze in viata fiecarei fiinte. 
 Acest proces se afla in plina desfasurare: Deschide ochii pentru a vedea maretia lui. 
 Marea Trecere inseamna de fapt Marea Schimbare, care incepe cu tine!
Fii responsabil de actele tale si de faptul ca nimic nu se poate obtine fara efort:

 ORICE LUMINĂ TREBUIE SA ÎNDURE ARDEREA! 

 
Permite energiei Divine sa-ti incalzeasca, sa-ti lumineze si sa-ti smereasca mintea, Sufletul si trupul. 
Acum trebuie sa te debarasezi de urmatoarele sisteme: 
  •  Lucrurile materiale, care apartin pamantului, tu doar te-ai folosit de ele. 
  • De amintirile care apartin timpului trecut si care te-au impiedicat sa vezi prezentul.
  • De toate invataturile si talentele care au facut posibila exprimarea circumstantelor. 
  •  De familie si de cei dragi, care apartin drumului tau prin viata pentru a nu te simti singur. 
  •  De partenerul tau de viata, care apartine unei false iubiri si satisfacere a placerilor, instinctelor.
  •  De trupul tau care apartine pamantului, pentru a-l putea primi pe cel de Lumina Divina. Trupul este muritor iar cel Divin este ETERN. 
  • De falsul tau suflet-Ego, pentru a-l descoperi pe cel Adevarat, care este al MEU. 
  •  De toate iluziile mentale, care te-au tinut prizonier pana acum. 
TRĂIEŞTE DOAR MOMENTUL
AICI ŞI ACUM!