Fake sau adevărat?
Important e că avem întrebarea, până la urmă atâtea se întâmplă sub ochii noştri încât reacţiile sunt pe măsura simţirii noastre.
Mulţi vor spune IMPOSIBIL, alţii vor aduce argumente ştiinţifice, gen EXPERIMENTUL PHILADELPHIA
Ce m-a determinat să postez acest clip a fost faimoasa inovaţie din China, numită "RING OF LIFE", care arată ca un adevărat STARGATE al viitorului.
Se speculează foarte mult pe marginea acestui proiect, fie că ar fi o poartă interstelară prin care se poate trece cu lejeritate spre o nouă dimensiune de frecvenţă mai înaltă de 3D, fie că prin această poartă vom fi vizitaţi de entităţi extraterestre, odată cu Marea Trecere.
Că este sau nu adevărat, rămâne de văzut, însă mi s-a părut un eveniment marcant, mai ales de această construcţie futuristă, care ar putea fi asociată cu evenimentele ce vor urma.
Un lucru e cert, pământul este suprasolicitat şi a obosit să mai ducă inconştienţa rasei umane.
Orice s-ar întâmpla la trecerea dintre ani, sper să trezească umanitatea, pentru că iadul este deja la suprafaţă!
STARGATE ÎN CHINA
Un mare adevar ai spus "pamantul este suprasolicitat si obosit sa mai duca inconstienta rasei umane".Stii cat as vrea sa fiu teleportata undeva...undeva unde sa gasesc oameni buni,frumosi si sinceri!!! Te sarut cu tot dragul.
RăspundețiȘtergereGabriela mea draga :)
RăspundețiȘtergereFii tu insati mereu ceea ce doresti la altii, e posibil sa fii teleportata spre inima, acolo unde sufletul e mereu la el acasa.
Brate cu liniste!
Cred că soluția nu ar fi doar aceea de a ne teleporta, ci mai curând de a-i ajuta pe toți ”să se ridice”,încet-încet... Bineînțeles, pentru asta, ar trebui să ne ridicăm mai întâi noi-înșine... și să rămânem ridicați ! Deși e tare greu...
RăspundețiȘtergereO lume nouă, și „mai bună” dar fără cei dragi, fără majoritatea, ce rost ar avea ?
Bun articol oricum, bună informație, e bine că am avansat și noi, măcar în tehnologie ! Deși, progresul strict tehnologic e cel mai mic dintre progresele posibile...
Nu spune nimeni sa ne teleportam, asa cum nu spune nimeni sa acceptam o combustie spontana, sau o stare de levitatie etc.
RăspundețiȘtergereIdeea e ca indiferent ce traim pe acest pamant, din cosmosul din noi sau din afara noastra, lucrurile de factura asta pot exista!
Cei dragi vor fi fost, caci universul trimite suflete peste tot, fara timp si spatiu.
Mereu va fi cineva drag, oriunde ar fi o alta lume, buna sau rea.
Multumesc de trecere, cu mare drag te mai astept!