Ca sa îmbrăţişezi cerul,
Trebuie să fi îmbrăţişat deja pământul!
by Celestine
Fragment din "dumnezeu e simplu... de ce-l faci dumnezei" Iasi, 2008
by CelestineDupă lungi căutări am aflat că nimic din spaţiul desenat pentru noi nu e un început sau un sfârşit al neştiinţei noastre umane. Uitarea ne este dată si nu intamplător, noi toti cei care am luat formă, trebuie sa fim ceea ce am ales sa fim, pentru ca nu ideile revolutionare despre EVOLUTIE si alte minuni, vor aduce specia la trezire.
Dar este perioada in care toata lumea caută SPECIALUL fiind captivi intr-un secol al căutarii ineditului, magicului si dacă s-ar putea sa ne mai inscriem la cate un curs de yoga, shamanisme, sau alte minuni oculte, poate asa devenim meta-eroi, sau adevărate clone mesianice.
Scriem cărti, facem emisiuni si bloguri inaripate.
E atat de amuzant cum intelege specia asta curătirea si cat de mult se vorbeste despre evolutie la nivelul solului, de ai senzatia că aici e raiul si noi de fapt am căzut direct din iad.
Să vă zic cum era in iad?
Cei fără ochi sunt cei care vă dau viziunile!
Dumnezeu ne-a dat iubirea,
în cea mai simplă formulă:
Omul!
Iar omul nu s-a născut vizionar,
Ci s-a născut să Iubească!
by Vincent Chong
Am închis ochii pentru moment.
Stiau ei adevărul?
Cei ce se numesc maestri, lucratori de lumină, sunt de fapt o mână de oameni aleşi să intrige şi să neliniştească ordinea asta umană.
Dar oare ordinea unui sistem şubred şi prost desenat era poarta pe care ei o deschiseseră?
Shambhala, Agharta, Xibalba, poartă spre lumea LOR, spre o "altfel" de lumină, nicidecum cea divină.
Dar oare ordinea unui sistem şubred şi prost desenat era poarta pe care ei o deschiseseră?
Shambhala, Agharta, Xibalba, poartă spre lumea LOR, spre o "altfel" de lumină, nicidecum cea divină.
Era un ritual pentru curioşi, pentru cei care-şi scot capetele dintre pereţii neînvinşi ai goliciunii terestre. Un spital de nebuni anihilaţi sau îndopaţi cu pastile gratuite, ale desfătării sau ale uitării, orice te putea ademeni să vrei să te lasi pe mana acelor maestri care te-ar fi ajutat să călătoresti oriunde si oricand.
Ei sunt cei veniti după profetie, ce-si vor lua puteri mesianice si vor domina lumea cu artificiile lor evolutive, aparent curative spiritual.
Atatea nume, care mai de care mai uschite, ciudate, neobisnuite, te fac sa crezi ca planeta albastra a devenit de fapt o planetă de "GURU" spirituali. Mă intreb la ce ne mai plangem, daca deja s-au născut "Salvatorii pentru noi toti". Ce nevoie mai avem de un Dumnezeu, că vorba aia, deja putem să ne ridicăm noi pană la el si să bem cafeaua cu el, linistiti acolo sus, pe un nouras. Pană si pe mine "mă luaseră", trezindu-mă cu aceeasi dorinta nebună de căutare a ceva ALTFEL miraculos, măret, nepămantesc.
by Vincent Chong
Mă aşezasem pe scaun fără să ripostez; am vrut să mă las în mâinile acelui om şi m-am lăsat. Era un lucrător de lumină, ce stiti voi... si incă unul mare, renumit pe la Tv si pe net, cu rating si destui prozeliti, cred ca l-a intrecut pe Nea' Osho, Mooji si alte ciupercute spirituale.
Nu mi-a păsat că nu e drumul corect, era poate mai mult decât avusesem până atunci, o "altfel" de minciună.
Mi-am dorit să închid ochii, nu pentru că îmi era frică de ritualul mâinilor, ci pentru că mă vroiam dincolo de cămăruţa aia, dincolo de scaunul care mă patrona cu totul. Ştiam că e în faţa mea, ştiam că mă priveşte, dar în dansul mâinilor am uitat unde eram.
Am simţit o lumină puternică care mă înconjura, am deschis un pic ochii si l-am văzut cum işi legăna mâinile în spatele meu. Era atât de ciudat să-mi simt lumina bătând din faţă, dar m-am prins cu putere de braţele scaunului şi nu le-am mai dat drumul.
Cercuri inegale de lumină se roteau cu acelaşi ritm în ochiul frunţii, în mii de zboruri, de suişuri şi coborâşuri, încât abia că-mi mai puteam stăpâni suflarea.
Mi-am simtit picioarele greoaie pe podea.
Doream să simt pământul sub mine, să-i aparţin încă.
Nu eram pregătită să mă ridic din mine; lumina continua să-mi danseze pe frunte fără voia mea, podeaua era una cu braţele mele, incât picioarele se contopiseră cu întreaga materie. Nu mai stiam ce eram eu si ce era podeaua aia, nu mai stiam dacă eu luam forma ei sau ea lua forma mea.
Totul se răsfrângea parcă în mine, cu o uşurinţă fantastică. Lumina mă ridică uşor din mine şi mă trezii în urma unui ţipăt de bucurie nemărginită.
Râdeam.
Râdeam in hohote.
Nu puteam să opresc sub nici un chip hohotele nesfârşite care ieşeau cu atâta forţă din mine.
Mi-amintisem: trecuseră mai bine de zece ani de când n-o mai făcusem atât de liber, dar intr-o stare perfect lucidă, am încercat să-mi prind fălcile, să-mi strivesc rânjetul necontrolat.
Am vrut să-l opresc, mi-era teamă de ce avea să se vadă în afara mea. Teamă sau rusine... nici eu nu mai stiam.
Ştiam că nu sunt singură si că mi se analizează cumva reacţiile, dar am continuat să râd în hohote şi să mulţumesc inconştient cuiva. Aproape că urlam din toti plămanii: TE IUBESC unei lumini atat de puternice, ce se oglindea in afara mea.
Nu ştiam dacă e Dumnezeu sau ideea de Dumnezeu, dar vroiam să cred cu toata puterea, că cel putin ii seamană, desi eram contrariată de ideea unui Dumnezeu, care nu lumina din interior in afară, ci invers.
Era pe departe Dumnezeul pe care il simtisem eu, cand eram un copil.
Si-atunci de unde atata lumină?
N-am deschis ochii deşi mâinile lui continuau să-mi danseze peste toată aura, dar i-am vorbit:
I-am spus că plec în Tibet.
Continua să-şi mişte mâinile, de parcă incerca să controleze ceva din mine, dar eu simteam cum ma desprind din ce in ce mai tare de scaunul ăla, fără să mai văd josul, eram deasupra unui templu, sau mai degrabă o veche mănăstire tibetană. Cu spatele la mine, într-o simplă coloană verticală, am distins câteva veşminte de un portocaliu aproape roşiatic. Erau niste călugări tibetani, care luaseră parcă forma exactă a unui zid, protejandu-i intrarea.
Am simţit o conexiune mentală rapidă, dar nu m-am speriat de înţelegerea mea si am inceput să comunic mental, cu unul dintre ei. L-am întrebat de ce nu pot să intru şi tot la nivel mental mi s-a răspuns că nu sunt şcolită. Scolită pentru lumea lor nici nu vroiam să fiu, nu-mi doream să rămân printre ei, doream doar să intru în acea mănăstire, dar fără să stiu un scop, atunci. Erau întorşi cu spatele, in număr de cinci. Plecand de langa ei am ajuns intr-un orăsel medieval.
Ştiam cumva că acolo fusese cândva o piaţă şi mai ştiam de călătoria mea, că avea să se-ntâmple între două timpuri fizice: Mai precis între două dimensiuni temporale diferite: epoca medievală şi prezentul nostru. Străduţa arăta la fel dar ce făcea temporalitatea distinctă era lipsa electricităţii, care avea să lumineze poteca.
Un decor închis care facea regresia să pară fără finalitate. Eram fără îndoială intr-un stadiu de auto-regresie, dar nu aveam controlul a ceea ce se intampla cu mine. Am vrut să părăsesc acea piaţă dar nu era nici urmă de ieşire. Puteam să urc şi să cobor fără vreo anume direcţie. Alesesem să cobor un nivel mai jos şi mă găsii într-o încăpere părăsită fără ferestre si atât de goală încât aveai senzaţia că eşti într-un cavou.
În pragul a ceea ce se chema uşă am simţit o prezenţă, ca mai apoi să o surprind vizual.
O arătare ascetică, înaltă, cu un veşmânt negru terminat cu o glugă ce-i acoperea locul unde avea să fie normal, chipul.
Acea arătare, fără chip în schimb, îmi transmitea tot la nivel mental, să privesc in mijlocul camerei, desi era gol in jur, simţeam o prezenţă în acea încăpere. Cineva murise acolo, puteam vizualiza patul din mijlocul acelei încăperi, chiar dacă nu se afla nici un pat acolo şi totuşi ce legătură aveam cu acel loc?
De ce mă simţeam atât de blocată acolo?
Acea arătare nu se mişcă din pragul încăperii, eu însă mă ridicasem la nivelul acelei străduţe, de astă dată timpul adopta prezentul unei realităţi apropiate.
La fel de pustie, acea piaţă îmi păru cunoscută, dar nu puteam să ies. Am desenat la spusele acelui iniţiat Reiki, o uşă deasupra mea.
O simplă uşă de lemn, de culoare albă.
Am deschis-o.
Nu am putut să-mi explic ce mi s-a întâmplat, dar un lucru era clar: reuşisem o regresie singură şi dovada existenţei multor dimensiuni nu mai avea nici un fel de îndoială, sau speculă umană.
Călătorisem în toată splendoarea mentală, atemporal, acolo unde îmi dorisem sau nu-mi dorisem să fiu. Acel iniţiat era poate mai confuz decât mine. Predomina un miros puternic de parfum care m-a urmărit peste tot, pană a doua zi. Mă părăsise in fata unei biserici catolice.
Chiar dacă iniţierea acelei metode de terapie nu fusese decat o incercare a mea de a-mi dovedi nebunia acestor "mici Dumnezei", am inteles atunci ca acea lumină nu era Dumnezeul omului, ca nu venea din sursa la care eu eram conectată si ca ideea de Reiki era cea mai absurdă si periculoasă joacă, prin care omul se poate ancora inconstient.
Mi se inoculaseră diferite versiuni despre Shambhala, Agharta. Vroiam să ştiu sigur dacă cele două porţi erau una şi aceeaşi, dar mai ales dacă intrarea în Shambhala era doar un început al manipulării în masă.
Mi se inoculaseră diferite versiuni despre Shambhala, Agharta. Vroiam să ştiu sigur dacă cele două porţi erau una şi aceeaşi, dar mai ales dacă intrarea în Shambhala era doar un început al manipulării în masă.
Iar supriza a fost pe masură!
Orice deschidere, fie prin yoga sau alte căi ezoterice, orice dezlipire a noastră de sol, orice iesire din noi insine, aduce cu noi inapoi, alte surse, alte energii, ale caror control, nu-l avem!
Cam ăsta ar fi începutul întrebărilor mele, la baza cărora au stat ani întregi de căutări.
De ce acei călugări nu mi-au dat voie să intru în mănăstirea lor?
De ce aveam nevoie de oarece pregătire?
Intrebări la care nu mai am nevoie de răspuns...
Alegi si esti ales! Iar eu nu am fost aleasa, pentru ca NU am ales!
Dumnezeul omui este simplu!
E Nealegere!
Iar noi suntem farame de nealegere, frante din miezul divin. Orice ai alege aici, bine-rau, tot pe Ei ii alegi, pe cei care te fac SA ALEGI.
Dumnezeul omului NU intervine, pentru ca a interveni, inseamna A ALEGE, iar oare acesti "maestri de lumina" nu asta fac?
Nu cumva ei intervin acolo unde Dumnezeu ne-a lasat liberi sa FIM?
Lumea noastră nu e pregătită să fie, dar deja e reconstruită pe niste stabilopozi ireali, care vin in formula unor maestri spirituali de lumină, cand de fapt ei va rotesc in intuneric, luminandu-vă fals!
Este acea dimensiune capcană, unde sufletele oprite brusc din calătoria lor sunt condamnate fără ieşire. Dacă Dante vorbea de acel purgatoriu, ce poate fi mai evident decât existenţa a 9 dimensiuni bănuite, sau poate mult mai multe ’’ceruri’’ cum le numea el, nedescoperite încă, sau neexploatate la nivel uman. Semnul de alarmă pe care-l trag către toti cei care se simt fascinati si care fac exercitii pentru a ajunge la decorporalizare, prin hipnoza, sau regresii, cu ghid sau fără ghid:
NU FORTATI ROLUL OMULUI !
Nu pot şi nu vreau să accept acest puzzle creativ al distrugerii în masă.
Un joc fără miză în care noi "neştiutorii" ne implicăm nesătui de lumea ispitelor efemere, în imaterialul construcţiei noastre, cand de fapt ne-am nascut tocmai pentru a consuma odata pentru totdeauna legaturile noastre materiale! Mă opresc din vâltoarea ideilor, nu neg contrariile, nu sunt măgulită de exploatarea lor de către acei ’’Pretinşi’’ discipoli, sau maeştrii ai luminii. Dacă răspunsul e atât de aproape, cum suntem manipulaţi să credem de fapt, atunci şi adevărul sălăşluieşte pe undeva, nu departe de căutările noastre si in nici un caz cu ajutorul acestor META-CIUPERCUTE lNITIATE nu o sa va gasiti calea spre adevar.
OMUL S-A NASCUT SA FIE OM
- in loc de REIKI - alegeti IUBIREA
- in loc de YOGA - alegeti BUCURIILE MICI
- in loc de MEDITATII spirituale - alergati, inotati, urcati pe munte, faceti dragoste, jucati-va-n parc cu copii, mergeti la o piesa de teatru frumoasa, indragostiti-va, cautati-va un partener de viata cu care sa cresteti frumos!
- in loc de REGRESII sau DECORPORALIZARI -visati cu ochii deschisi, invatati sa cereti in astral ce ati visat, ajutati-va semenii la nevoie, aprindeti lumina celor decedati, atrageti pozitiv prin mici cadouri facute celor dragi.
- in loc sa cautati RASPUNSURI, puneti-va o singura INTREBARE:
Mai tineti minte ce ati visat sa fiti cand erati mici? Si daca da... de ce nu incepeti sa visati ce va doriti sa fiti, acum cand ati crescut mari?
Clepsidra nasterii voastre nu o poate sti nimeni, asa cum nimeni nu poate sti cand ultimul vostru fir de nisip s-a scurs.
Timpul fizic e zgarcit cu noi. In loc sa ne pretuim fiecare secunda traita aici, asa cum ni s-a dat, cu atata consum si materie incandescenta, care abia asteapta sa arda la maxim, noi ne pierdem vremea cu initieri oculte si ezoterice, care...
NU AU SCHIMBAT SI NU VOR SCHIMBA NICIODATA TRASEUL FIRESCULUI! Evolutie nu inseamna Sahaja Yoga sau Reiki!
Nu asta e calea spre voi insiva!
Daca Dumnezeu vroia asta, cu siguranta nu si-ar fi trimis fiul pe cruce, ci l-ar fi pus langa cruce, ca pe Buddha in Lotus. Evolutie inseamna acceptarea unei curatiri la nivel uman pentru a face pasul corect spre universul care isi cere inapoi farama de IUBIRE: ADICA PE NOI!
Draga mea Celestine
RăspundețiȘtergereCu sufletul la gura am citit tot ceea ce ne-ai scris.E adevarat ca nu-i prima oara cand imi spui..sa fiu exact ceea ce sunt..si sa nu ma las luata de nici un val strain.
Ti-am spus odata ca nu ma simt atrasa de nici o forma de asa zisa trezire..Si nu intelegea de ce..Nu ma regasesc in niciuna..
Acum mai mult ca niciodata ar trebui sa ma asez in fata ta..in fata recunoasterilor tale..a pasilor pe care tu i-ai incercat..si iata ca n-au fost ce pareau a fi..si sa iti spun din INIMA ca nu-i in van ce scrii.
Ca randurile tale curata sufletele multora dintre noi..Ajuta sa pasim cu sufletul curat..si fara incarcari inutile ..pentru ca n-avem nevoie de ele.N-avem nevoie de sa plutim pentru a putea merge.
Ne dorim prea curand ceva ce nu putem atinge..exact cum ne spui tu...
Ma simt copil..copilul indrumat de un parinte drag..AICI!
Si daca macar UN SINGUR OM a inteles ce spui..atunci iata iubirea.Iata cum arata OMUL CURAT...care si-a acceptat judecata tuturor..si a strigat..SA FIM CEEA CE TREBUIE SI CE PUTEM SA FIM..
Ma opresc...cu toate ca simt ca as putea sa scriu..mult...mult..chiar daca nu e punctul meu..
Te cuprind din lumea ASTA ..chiar daca or fi mii de lumi in care te-am cuprins..
Corect... multi incearca sa fie supra-oameni cand ei inca nu stiu sa fie cu adevarat simpli oameni...
RăspundețiȘtergereCa orice om am intrebat si eu adesea, de ce Doamne doi ochi ne-ai dat!? Si de ce noi oamenii, nici pe aceea nu-i folosim dar inca-l mai vrem si pe al treilea!!??
RăspundețiȘtergereCelesta mea iubire, :), cor de ingeri aud eu aici, intrebarilor fara raspuns...raspuns sa le dea.
Asa curat, asa de adevarat.
Brate intinse pentru o imbratisare de dor aprins...
Acum multi ani incercasem si eu o experienta asemanatoare, era de fapt un exercitiu yoga. Rezultatul a fost unul inspaimantator (imi pierdeam sensul, odata cu toate obiectele din jur), si nu mi-am mai dorit niciodata asa ceva, si nici nu doresc nimanui sa incerce!...
RăspundețiȘtergereToate religiile manipuleaza, intr-un fel sau in altul, constiintele.
Pod de brate, buna mea, de-am face catre lume, si-am prinde maini de oameni intre ele...inimile ar prinde curajul de-a se incalzi iara. Puterea Iubirii inzoreste ochiii omului pentru a zari curcubee...
RăspundețiȘtergereOmenesc si simplu alerg acum catre tine.
Celestine, ai spus niste mari adevaruri,pe care chiar le-ai trait, si e bine sa le cunoasca toti cei ce vor sa devina"lucratori in lumina².
RăspundețiȘtergereSi eu am ajuns la aceeasi concluzie cu tine, dar pornind din interiorul sistemului - adica, dupa ce am practicat Reiki, si am ajuns la primul stadiu de maestru. A fost nevoie de o mare lumina de la Dumnezeu ca sa inteleg ca trebuie sa renunt, pentru ca deja eram prinsa, aproape dependenta de lucrul cu energii.
Cum mi-a venit lumina? Simplu: doar citind Biblia. De fapt, nu chiar citind-o, ci deschizand-o in anumite locuri, pentru raspunsuri. Desigur ca nu am putut crede dintr-o data, dar pe masura ce primeam raspunsurile, vedeam si in viata niste urmari nedorite ale Reikiului, practicat cu cele mai bune intentii. Si pe urma, am avut o mare lumina si am inteles: in Reiki, maestrii sunt niste mici Dumnezei, ei pot schimba mentalul celorlalti - in bine, desigur, dar oarecum fortat; si pot crea chiar si evenimente.
Toata chestia asta da o mare dependenta. La inceput, aproape nu puteam concepe cum pot trai fara sa influentez lucrurile, fara sa imi pun amprenta in realitate. Ma simteam cu totul slaba si neputincioasa, la cheremul universului.
Apoi, am inteles ca tocmai aceasta era calea: sa Il lasam pe Dumnezeu sa hotarasca. Noi trebuie doar sa ne rugam, si sa ne facem partea. In rest, stie El mai bine. Nici un om, cu nici o energie, nu ar putea face mai mult.
Hotarator a fost un fapt concret: cineva apropiat trecea prin mari ispite, si eu am incercat sa il ajut prin Reiki. Rezultatul a fost minim. Apoi, m-am dus la un preot cu mare har, si l-am rugat sa spuna rugaciuni pentru acel om. In cateva saptamani, a avut loc o schimbare spectaculoasa! Aproape nu imi venea sa cred.Am vazut clar deosebirea dintre puterea lui Dumnezeu si puterea omului.
Asta nu inseamna sa ne cramponam de Biserici, dar rugaciunea este o "tehnica" in sine. Ca si calea crestina, lasata de Iisus. Omul trebuie doar sa tina poruncile, si El ii va da restul.Asa au procedat sfintii, si nu prin invatarea unor tehnici.
Scuze ca m-am lungir atat, dar e un subiect foarte important, si e bine sa stie cat mai multa lume.
Numai bine si binecuvantare sa ai! Pe calea ta simpla, pentru ca si Hristos a fost un om simplu.
Am citit fascinata de ceea ce ai scris si ai simtit. Inainte sa ma imbolnavesc eram captivata de energia Reiki...am citit tot ce era posibil si culmea mi le si insuseam,ramaneau tiparite in minte ptr ca imi placeau.Am citit mult si am experimentat singura Flacara violet,ajunsesem ca atunci cand ma uitam la cineva,acel cineva imediat ma indragea,sau ma rog obtineam ceea ce doream eu, sau mai erau momente cand nici nu doream sa gandesc ceva rau despre cineva,caci se intampla...asta ma speriat cel mai rau. Cred ca am citit cam 3 ani,dar stii asa ca la un examen! Am ajuns sa ma concentrez sa rup lingurile din casa...pur si simplu se indoiau,sau cand ma culcam seara si inchideam ochii,parca eram invadata de o lumina puternica care venea spre mine. Asta nu a fost tot...am citit despre decorpolarizare si eu care intotdeauna am fost o ambitioasa si am vrut sa cunosc tot...am urmat toate etapele si am vazut in fata mea la celalalt capat al camerei...exact pe mine ,asa cum eram eu imbracata intinsa in pat. Cred ca durat cateva fractiuni de secunde...am intrat putin in panica,m-am stapanit si apoi am revenit. Te rog sa ma crezi ca nu-mi venea sa cred! Acum ,nu as mai face asa ceva,eu personal care doar am citit , studiat si nu am fost initiata in nici un grad...am inteles ca este periculos.Toata acesta sete de cunoastere am facut-o atunci ptr ca doream sa ajut cumva...asa credeam eu atunci.Inca o data iti spun,mi-a placut enorm ce am citit. Te imbratisez cu tot dragul.
RăspundețiȘtergeregabriela@
RăspundețiȘtergerenu mai e nevoie sa-ti spun eu, dupa ce ai trecut prin ce ai trecut, ca suntem niste fiinte cosmice.
Insa vezi tu, aceste fiinte au venit in formatul asta, nu intamplator. A forta ceea ce suntem - doar pentru ca suntem, are consecinte grave.
Se spune ca numai "cei mici" isi doressc sa "fie mari", pentru ca ei nu pot vedea maretia in ei insisi si o cauta in afara lor prin astfel de exercitii oculte.
Sa ne traim omul, intai!
Te imbratisez, cu mare drag.