Când Dumnezeu mă smulge
Din pământ
Cerul mi se înfiletează în inimă.
Atunci ploaia mă ucide
Cu mirosul ei de cer
Scurs din vene.
Cerul să le ordoneze pe toate...
Eu am uitat ce am ales din el. 
Să smulgi din pământ imensitatea-ţi,
Apoi să te cutremuri din dorinţa norilor.
Cu mâinile împreunate să formezi cerul tău.
E ca şi cum ai cuceri porii lumilor.
Cât e omule să te desprinzi de mirosul de carne?
Să alergi prin plete şi ochi umezi,
Să domoleşti ploaia cerului tău,
Să îngenunchiezi zborului spre tine.
Acolo în umbra ta de cer,
Să te primeşti!
Apoi să te cutremuri din dorinţa norilor.
Cu mâinile împreunate să formezi cerul tău.
E ca şi cum ai cuceri porii lumilor.
Cât e omule să te desprinzi de mirosul de carne?
Să alergi prin plete şi ochi umezi,
Să domoleşti ploaia cerului tău,
Să îngenunchiezi zborului spre tine.
Acolo în umbra ta de cer,
Să te primeşti!
Mi-e dor de culesul castanilor.
În cerul tău ?
În cerul meu...
Ce miros aveau?
Miroseau a verde şi stacojiu.
Era din cer?
Nu, omule.
În cerul tău ?
În cerul meu...
Ce miros aveau?
Miroseau a verde şi stacojiu.
Era din cer?
Nu, omule.
Ploua cu cer...
Peste noi?
Peste noi?
Peste nisipul din ochi.
Clipeai mereu făcând
Acel gest de primadonă,
Stingher făgaş...
Clipeai mereu făcând
Acel gest de primadonă,
Stingher făgaş...
Te-ai culcat peste cer
Şi ai învins moartea.
Şi ai învins moartea.
Mi-ai uitat cerul?
Cât e omule să mi-l aduci înapoi?
Să miroasă a cer peste frunze obosite,
Să doară în tine pământul,
Să-ţi fie sâmbăta în păr şi-n moarte.
Să ne mistuim omul sub acelaşi cer.
Cât e omule să mi-l aduci înapoi?
Să miroasă a cer peste frunze obosite,
Să doară în tine pământul,
Să-ţi fie sâmbăta în păr şi-n moarte.
Să ne mistuim omul sub acelaşi cer.
Apoi
Să mă las acoperită,
Până peste vârf de busuioc în gene.
Mi-ai amăgit ochiul când m-ai răpit
Din lumea care geme a fior.
Să mă las acoperită,
Până peste vârf de busuioc în gene.
Mi-ai amăgit ochiul când m-ai răpit
Din lumea care geme a fior.
Dar jur!
Că am să vă miros iar...
A cer!
Că am să vă miros iar...
A cer!
culesul castanelor e cel mai dureros dintre toate... pentru ca indiferent cat de atent ai fi, tot iti mai intra cateodata un spin in mana, chiar printre cele mai groase manusi cu putinta.
RăspundețiȘtergeredin cauza asta, in orice castana, trebuie sa existe nemurire. Deci si cer.
în taina re-facerilor
RăspundețiȘtergerene vom scălda
gândurile de lumină
pentru că numai acolo
vom sfârşi
iar
pe cer.
cer cerului ceara imaterială
ce picură
peste cuvinte - sigiliu.
cerul miroase a primăvară.
Ma intreb de cerul simte vreodata singuratate sau tristete, daca nu are vreodata nevoie si el de alt cer, aproape, cu care sa rezoneze... Noi ar trebui sa-i fim cer, la randu-ne. Slabe sanse insa, la cat suntem de diluati in spirite si-n constiinta...
RăspundețiȘtergerecentrefold@
RăspundețiȘtergereCulesul castanilor este o metafora a duiosiei, nicidecum a spinilor amintiti de tine in acel proces.
Dar e buna si ideea ta :)
Te imbratisez copile drag mie.
Flipi@
Ti-am respectat sigiliul pe cuvinte,
Ma rog sa fii bine ca sa ne scaldam in lumina prin cuvinte.
Ganduri de la ingeri.
acuarele@
E buna intrebarea ta, cu siguranta exista mai multe ceruri care unesc N realitati la care noi nu ajungem.
Asta nu inseamna ca cerul e trist sau singur, pentru ca noi nu avem numai un cer deasupra, ci suntem inconjurati de cer.
Si da...
Suntem fractali.
Ne-am faramitat sub acelasi acoperis si ne recautam fragmentele vieti la rand, dar asta nu ne impiedica sa zburam laolalta si sa mirosim cu totii a cer.
Ti-am atins aripile cand mi-ai scris :)
Stiu Sufletel ca ma recunosti fara sa ma semnez! Mi s-a intamplat si mie sa citesc raspunsul tau catre o persoana cititoare blogului tau avand impresia ca ea a scris si am tresarit placut impresionat raspunzandu-i, ca apoi sa imi dau seama ca Tu scrisesei. Sigur exista o rezonanta! De fapt cred ca noi oamenii gandim, simtim asemantor numai ca limbajul de exprimare ne coboara mult fata de calitate de OM! Te imbratisez sincer cu gandul si tot ce am mai bun in mine!
RăspundețiȘtergereCerule de ce nu ma stii?
RăspundețiȘtergereDar omule tu oare ma stii?
Cerule dar eu mereu iti zambesc,te plang te doresc...
O fi, dar de unde stii ca nu te privesti in oglinda?Ca defapt ce vezi pe cer esti tu si eu sunt cel care se uita!
(asta mi-a transmis opera Ta)
Un gand bun!