marți, 12 aprilie 2011

MIROS A CER


Când Dumnezeu mă smulge 
Din pământ
Cerul mi se înfiletează în inimă.
Atunci ploaia mă ucide 
Cu mirosul ei de cer
Scurs din vene.

Cerul să le ordoneze pe toate...
Eu am uitat ce am ales din el. 

 
Să smulgi din pământ imensitatea-ţi,
Apoi să te cutremuri din dorinţa norilor.
Cu mâinile împreunate să formezi cerul tău.

E ca şi cum ai cuceri porii lumilor.
Cât e omule să te desprinzi de mirosul de carne?
Să alergi prin plete şi ochi umezi,
Să domoleşti ploaia cerului tău,
Să îngenunchiezi zborului spre tine.
Acolo în umbra ta de cer,
Să te primeşti!
 

Mi-e dor de culesul castanilor.
În cerul tău ?
În cerul meu...
Ce miros aveau?
Miroseau a verde şi stacojiu.
Era din cer?
Nu, omule. 
Ploua cu cer...
Peste noi?
Peste nisipul din ochi.
Clipeai mereu făcând 
Acel gest de primadonă,

Stingher făgaş...
Te-ai culcat peste cer 
Şi ai învins moartea. 

 
   Mi-ai uitat cerul?
Cât e omule să mi-l aduci înapoi?
Să miroasă a cer peste frunze obosite,
Să doară în tine pământul,
Să-ţi fie sâmbăta în păr şi-n moarte.
Să ne mistuim omul sub acelaşi cer.
Apoi
Să mă las acoperită,

Până peste vârf de busuioc în gene.
Mi-ai amăgit ochiul când m-ai răpit
Din lumea care geme a fior.
Dar jur!
Că am să vă miros iar...

A cer!


6 comentarii:

  1. culesul castanelor e cel mai dureros dintre toate... pentru ca indiferent cat de atent ai fi, tot iti mai intra cateodata un spin in mana, chiar printre cele mai groase manusi cu putinta.

    din cauza asta, in orice castana, trebuie sa existe nemurire. Deci si cer.

    RăspundețiȘtergere
  2. în taina re-facerilor
    ne vom scălda
    gândurile de lumină
    pentru că numai acolo
    vom sfârşi
    iar
    pe cer.
    cer cerului ceara imaterială
    ce picură
    peste cuvinte - sigiliu.

    cerul miroase a primăvară.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma intreb de cerul simte vreodata singuratate sau tristete, daca nu are vreodata nevoie si el de alt cer, aproape, cu care sa rezoneze... Noi ar trebui sa-i fim cer, la randu-ne. Slabe sanse insa, la cat suntem de diluati in spirite si-n constiinta...

    RăspundețiȘtergere
  4. centrefold@
    Culesul castanilor este o metafora a duiosiei, nicidecum a spinilor amintiti de tine in acel proces.
    Dar e buna si ideea ta :)
    Te imbratisez copile drag mie.

    Flipi@
    Ti-am respectat sigiliul pe cuvinte,
    Ma rog sa fii bine ca sa ne scaldam in lumina prin cuvinte.
    Ganduri de la ingeri.

    acuarele@
    E buna intrebarea ta, cu siguranta exista mai multe ceruri care unesc N realitati la care noi nu ajungem.
    Asta nu inseamna ca cerul e trist sau singur, pentru ca noi nu avem numai un cer deasupra, ci suntem inconjurati de cer.
    Si da...
    Suntem fractali.
    Ne-am faramitat sub acelasi acoperis si ne recautam fragmentele vieti la rand, dar asta nu ne impiedica sa zburam laolalta si sa mirosim cu totii a cer.
    Ti-am atins aripile cand mi-ai scris :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Stiu Sufletel ca ma recunosti fara sa ma semnez! Mi s-a intamplat si mie sa citesc raspunsul tau catre o persoana cititoare blogului tau avand impresia ca ea a scris si am tresarit placut impresionat raspunzandu-i, ca apoi sa imi dau seama ca Tu scrisesei. Sigur exista o rezonanta! De fapt cred ca noi oamenii gandim, simtim asemantor numai ca limbajul de exprimare ne coboara mult fata de calitate de OM! Te imbratisez sincer cu gandul si tot ce am mai bun in mine!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cerule de ce nu ma stii?
    Dar omule tu oare ma stii?
    Cerule dar eu mereu iti zambesc,te plang te doresc...
    O fi, dar de unde stii ca nu te privesti in oglinda?Ca defapt ce vezi pe cer esti tu si eu sunt cel care se uita!
    (asta mi-a transmis opera Ta)

    Un gand bun!

    RăspundețiȘtergere