CIRCUITUL VIEŢII E O MATRIOŞKA

"Mi-e inima cu o secundă înaintea vieţii" [C-tin Severin]

După cum se spune, nimic nu e întâmplator, fapt pentru care acest autor de metafizică virtuală mi-a sărit în cale în timp ce căutam o asociere realităţii senzoriale, extrasenzoriale şi divine.
Dacă autorul citatului de mai sus găsea un liant important între "lumea sensibilă, arhetipală şi divină", eu însă nu îl voi numi universul în formatul păpuşei ruseşti de origine niponă ~Matrioşka~ ci voi stabili o ierarhie tocmai în circuitul vieţii omului, dincolo de "universul Matrioşka" , univers mereu updatat, oprindu-mă la straturile inferioare, de suprafaţă, mai exact la sistemul morfogenetic cu care consumăm rematerializările.
Dacă există totuşi EFECTUL DE BUMERANG, despre care am tot amintit în lucrările mele, fiind de fapt o altă limbă dată universului - Matrioşka, în componenţa căruia se delimitează atât ierarhia sferei, luminii, timpului fizic, cât şi dimensiunilor care se întrepătrund; dacă există toate într-un sistem din aproape-n aproape, din mai mult în mai mult, în ordine descrescătoare de la mare la mic şi nu invers?
Atunci Atmanul tuturor fiinţelor îmbrăţişează în multe ideologii acel "Aum" al treimii, a tot ce înseamnă energie, formă, spirit, într-un sistem aparent vicios de cutie-n altă cutie, astfel încât efectul lui e fără dar şi poate, regenerator.
Totul evoluează în sens invers, o deshumare a adevărului deja trăit, adus până la forma clar reprezentată a sămânţei divine, miezul, acel Core din care ne-am frânt cu toţii.
Continuitatea universului în desfacere este practic un scenariu continuu de refacere, reconstituire, progres, fără a avea o direcţie finită, fiind o prelungire a extensiei deja existente, un Dumnezeu al altor Dumnezei reconstituiţi, din procesul invizibil în cel vizibil.
Trăim aşadar în universuri simultan implicate?
Şi dacă da... de ce nu avem acces la toate?
Dacă scenariul - Matrioşka e un sistem clar vizat de trecere în altă trecere, dacă circuitul vieţii noastre se raportează la un sistem creat de acelaşi păpuşar, atunci matricea universului nu mai e un aşa mister, suntem seminţele care se rotesc într-o perfectă ordine de asimilare şi echilibru.
Orice indiciu al neclarităţii perceperii realităţilor, fie ele divine, formale, informale sau sensibile, toate adunate grămadă, calificate sau nu, sunt reîntoarcerea la sursă, fiind un proces resortic de reîntregire a Core-ului.
Întrebarea mea e mai mult decât pământeană: Până când?
Oare n-a obosit păpuşarul de-atâta naştere în renaştere?
Oare firişoarele ăstea de praf, atât de zbuciumate şi haotice, nu vor a se aşeza odată la căpătâiul universului?
Oare mai e loc şi pentru sâmânţa risipită să se-ntrebe:
Ce-a fost înainte de tine Doamne?
Ce-a fost înainte de Univers?
Ce-a fost înainte de înainte?
Toate se răsfrâng în interiorul unui mare interior, din care se desprind interioare mai mici, ca un labirint în desfătare, ca o Matrioşka menită să învingă nerăbdarea lumilor nenăscute încă.
Iar la sfârşitul unui mare respiro să ne aşezăm de-a dreptul, să ne naştem iar şi iar din ce în ce mai mici...