vineri, 20 august 2010

CÂNTEC FEMEII















La sânu-ţi abrupt am alunecat.
Oh, dimineaţă constrânsă între coapsele tale,
M-ai împreunat şi m-ai avut.
Te năşteai în palmele mele, femeie!
Tu, care mi-ai aşezat sufletul
Între buzele-ţi sângerii.
Tu, care ai suflat travaliul nedibăciei mele
Fi-vei balsamul pierderilor.

Înconvoiatu-ţi trup, zbătându-se
Sub greutatea unui pământ necizelat.
Aşterne-mă la picioarele tale...
Calcă-mă în tot neajunsul meu,
Dă-mi drumul din urechea îngerului surd,
Aruncă-mă în tine, femeie!
Ucide-mi frica de a mă naşte invers...
Înăuntru-ţi.




5 comentarii:

  1. fără femeie, niciun arbore nu ar putea exista, şi tind să cred că fac referire cu precădere la cel genealogic.
    foarte frumos scrii!

    RăspundețiȘtergere
  2. servus...
    da, frica nasterii invers... frica mortii... greu de ucis si poate doar un pic de alinat doare de un suflet de femeie...
    mult soare in toate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumescu-ti!
    Te mai astept omule :)

    RăspundețiȘtergere
  4. NU ma astepta, ma ai! Uita-te in Constiinta mondiala si o sa ma vezi! Ganduri bune sufletel!

    RăspundețiȘtergere