marți, 10 ianuarie 2012

CADUCUS versus PERENNIS

"Nu există păcat!
Biserica a inventat păcatul,
Dă păcatul cu o mână,
ca să ofere iertare cu cealaltă.
O minciună, vorbe goale, 
să asuprească oamenii şi să câştige putere."

  "DUMNEZEU NU IARTĂ NIMIC, 
PENTRU CĂ NU A CONDAMNAT NIMIC!"

Acum puteţi viziona filmul  CLIC AICI 


Sufletele se nasc pentru suflete.


Umeri aşezaţi drept sub mâinile curate,
Mâini ce ştiau a mângâia rutunjimea la vedere, 
A unui umăr gol.
      Ce cred ei, când le zâmbesti frunzelor?
    Ei nu ştiu cât de uşor aduci roşeaţa-n obraji
În urma lor te-aş fi uitat lângă salcâmi.


De ce ţi-au aşezat lumea la ureche?
Nu-ţi întoarce degetele înspre mâine,
Nu acolo s-au adunat îngerii.
Nici măcar fruntea să nu ţi-o ridici, spre buzele-mi
E Sabatul ispitelor din mlaştină, azi
Frământarea lumii din ne-veniri.



Ţi-am dat nume ieri,
Când batistele erau la modă...
 Azi,
 Nu mai sunt eroi pentru tine,
Nu-ţi mai săruta nimeni mâna,
Când cobori de pe vârfuri de vals.



Unde sunt emoţiile din cerneală,
Când epistole tremurau sub peniţa unei revederi
Mă priveai pe sub gene,
Când abia îmi căutai mâna,
Să-ţi aparţin cu gust de peltea.
Iar azi,
Zgârcită poezie, când pe fugă mă doreşti
Într-un mâine nesigur.
Coconul norilor în travaliu,
Un neo-amor unei ante-iubiri elegante.



4 comentarii:

  1. pe limba îngerilor cuvântul DOR se conjugă în doare dar şi în odor.
    pe limba copacilor culoarea ALB e prima sevă a primăverii dar şi geana timpului apus.
    în gustul cerului e prezenţa albastră a iubirii.

    zarul cu două fete.

    dar oricum îl priveşti ce e în el e TOTUNA.

    RăspundețiȘtergere
  2. Flipi@
    si de-ai sti ca cele 2 fete devin cateoata 3, apoi 4 si se opreste totul din rotire, iar prima senzatie e sa realizezi ca in urma rotirii era doar o singura fata!
    Mersi frumos pentru gand si sper sa fi simtit gustul cerului :)

    RăspundețiȘtergere
  3. frumoasă îmbinare între romantic şi ancenstral..iubiri apuse, iubiri trezite din amorţeala timpului ireversibil..
    pup pe suflet, copil al stelelor albastre!:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ryanna@
    iubirile de alta data...
    O tempora, o mores :)
    Si eu pup tiza mea draga!

    RăspundețiȘtergere