Atârnând goliciunii,
În josul cadenţei
Sărutând ruşinea din palme,
Dominându-vă moartea
M-am dezis.
Mi-aş lipi fruntea de guri pocite
cu zâmbete v-aş inunda minciuna
mă plângeţi în nimicul minţii
când sărutaţi tăcerea din geană,
alungându-mă mie.
Mi-aş lipi ochii de morminte
cu morţii mei v-aş umple de atingeri
mă vreţi în naşterea voastră,
adulmecând putinţa din mâine.
în hora tăcerii mă trimiteţi mie,
ştiu că zăpada ascunde urmele pe pământ şi strălucirea îţi închide ochii sau îţi oboseşte braţul când încercio să faci poteci către OM.
RăspundețiȘtergeredar albul, cristalul şi simfonia ninsorii aduc odată cu bucuria senină a copilăriei un val de lumină pentru regăsire. în ciclurile de sus vom vedea oglinda micilor noştri paşi.
munay!
Flipi@
RăspundețiȘtergeresa nu iti uiti cuvintele de mai sus, cand "stralucirea" te orbeste.
Tu faci poteci catre om, dar mare grija ca nu toti oamenii sunt "oameni"
Iar la tine stralucirea e primul semn catre potecile alea, iar eu pana nu o sa te simt pe cararea dreapta, voi avea poteca mea inchisa.
Eu am trecut de la Munay, Namaste si alte straluciri linguale, la un simplu:
Iubire si intelepciune!