CALIGRAFRIA CERULUI

E MAI UŞOR SĂ ACCEPŢI CERUL,

CÂND EŞTI CER!

Când peştele mut se zbate pe nisipul umed,

Ridică-l şi aruncă-l în marea tumultoasă, 

Doar acolo se va linişti sufletu-i,

Când îngerii se joacă de-a ploaia. 

Dacă privim cerul  cu atenţie, putem să desenăm pe el orice. 

Imaginaţi-vă că aveţi un penel fermecat, cu care trasaţi linii, figuri, forme şi le răstigniţi pe cer, apoi le daţi viaţă. 

Dar cerul nu se opreşte aici.

Puteţi să scrieţi pe cer, cu degetul arătător chiar, vibrând senzaţiei de apropiere, atingere şi dominare a întregului infinit. 

Pe cer există destulă lumină să o coborâţi în voi, să o împărţiţi în două, să-i aşezaţi o pălărie pe-o parte şi un papion drept la colţuri, iar cealaltă bucată de cer să o aşezaţi tacticos lângă, cu o eşarfă din şapte culori la gât, mici amănunte, nişte pantofi cui, puţină pudră pe nas şi... voila!

Cerul este una cu o damă bine pregătită de promenadă, ba mai mult, aşteptând galant musiul celest să-i deschidă...

UŞA SPRE NECUPRINS

LA ÎNDEMNUL REGILOR DIN NISIP

Pe Ea o cheamă Tagana, iar pe El - Akash. 

Nu sunt diferiţi, au doar formă diferită când îi desenezi în nisip. Regii au chemat marea să-i modeleze şi să le aşeze laolaltă sufletele, apoi au ridicat marea peste cer, au decupat-o şi i-au dat numele de Samudra.

Când cerul lua forma Samudrei, regii coborau în nisip şi construiau castele pentru împărăţia lor.

Tagana era o prinţesă frumos aşezată la Răsărit, avea o arcadă de nori deasupra frunţii şi o privire solară, arcuită către Apus. 

Dimineaţa se întorcea cu faţa spre Akash, îi aşeza pe braţe universul şi din firişoarele de nisip îi desena umerii, lăsându-i goi să cadă în Samudra.

Îi scria scrisori lungi pe cer, apoi lăsa luna să le pună sigiliu, o pecete de lumină între caii de foc ai regelui. Spunea ea, drumul către Akash se făcea prin apă şi foc, iar dorul se stingea cu furtună de nisip peste inimă.

Regii au decis să despartă Răsăritul Taganei de cerul lui Akash şi să coboare cerul peste mare, acolo unde sufletul Taganei avea să biruiască trecerea. 

I-au uns fruntea şi i-au desenat o coroană de spini, au aşezat-o pe cer, apoi au adunat tunetele lui Thor, le-au dat drumul în mare şi l-au pus să aleagă între:

Tagana şi lumea ei efemeră, cu tot cu nevoi, chin, freamăt, durere, sacrificii, neputinţă, sau să domnească peste Samudra, peste toată marea cerului şi a pământului.

Coroana de spini aşezată pe fruntea unui cer condamnat să privească castelele de nisip ale regilor proscrişi.

TAGANA NEPUTINŢEI

   

- Iată lumea ideilor scrise pe ce e sus! 

Lumea de dincolo, pe care iubirea de Tagana n-o va înţelege niciodată. Spune-ne Akash, este lumea dinaintea-ţi, coroană uşoară ţie?

- Mă plec lumii şi celor nevăzute, regii mei! 

Dar pământul mi-e prea mic să-i  încap, cu tot cu dorinţe şi vise.

Coroana de spini, pe dreaptă frunte să-mi stea, pentru  lacrimile celor risipiţi de dorul trecător.

Taganei i-am aşezat cerul meu la picioare şi tot ei, putinţa de a căuta întru veşnicia vremilor de sus şi de jos. Să aduc roza vântului peste rănile ce freamătă neştiutul lumii mele, de acolo de unde vin - iubirile nu pleacă, ele nu vin şi nu se duc niciunde. Cerul meu înţelege rostul lumilor de  nisip, le cunoaşte risipa, frica şi zbuciumul din calea apelor. Din cerul meu am desenat lumile scrise cu umezeala valurilor aduse de zei.

Am scris lumea mea pe cerul Samudrei, apoi i-am împrumutat iubirea şi am lăsat clipa ei, să fie.

- Ce lume din vânt şi praf de nori ai coborât pe ţărmuri neştiute, Akash? 
Cum să vindeci de neputinţă regii amăgiţi de imperii mereu răsturnate? 

Ei nu ştiu a iubi mai mult decât nisipul ce le trece prin venele unei  iubiri absurde.

- Iubirea de regi scrisă pe o bucată de cer, nu e iubirea unei lumi absurde!

Iubirea unor împărăţii clădite pe nisipul minutar al magilor din piatră şi lut, e visul despre coasta unei lumi eşuate... dar deloc absurde! 

ÎN LUMEA DE NISIP 

EXISTĂ LEAGĂN PÂNĂ LA CER

- Glumeşti cu îngerii de voie, 

Aşa vorbiri din măreţia-ţi rece?

O lume din nisip, a celor ce din treceri

Au învăţat să nască şi să moară!

Nu ştiu mai mult decât un val ce vine,

Din frica de pieire doară

Să îşi clădească vise din rubine.

Să speri din neputinţa lor să faci o lume vie,

Iubire mai trecută şi pustie, 

Nu cred că vei primi pe veşnicie.

- Tagana este lumea ce din ceruri, 

Coborâtă mie...

Şi pe din urmă căutat-am pasu-i de fecioară, 

Ce nor să-mi joace soarta veşniciei,

Atât de caldă mâna ei doboară,

Întregul cer, cu zeii din hârtie.

Mă desenaţi unei iubiri mai bune?

Nebun să fiu să cred a voastre spuse...

Mă socotesc nedemn de rugi impuse.

Sunt doar un cer ce leagă de nisipuri,

Iubiri... 

Deloc apuse.

Mă legăn din durere până-n ceruri 'nalte

Ating cu mâna norii pe un scrânciob.

Nu cred mai mare vietate-n pântec,

Iubirea din nisipuri şi palate,

Dor să-mi fie.

Croit-ai lumea cu un fir de aţă

Plecat-ai dintr-un cer aprins

Din rege devenit-ai o paiaţă,

Pentru iubirea focului nestins

 

- Tagana, lumea la capete a rotunjit cerul peste ape. Peştii nu mai sunt peşti când pe puntea cerului nu e apă. Ţi s-a închinat Samudra cu tot cu furtună pe mare. Glasul firelor de nisip peste lumile mele n-au pornire... 

Ce dans, neştiutului zbor din oasele regilor de piatră, să mai învăţ?

- Al meu străin şi neplecat al firii, cer

Crezut-am lumile din josul apei neştiute.

Să mă arunci ca pe un nor, ce peste om avute

Al clipei de iubire şi răgaz, o vreme...

Nisipuri cerne.

Să mă aşez în dreptu-ţi cu dorinţă

Să-ţi jur din veşnicia-ţi, vise moarte?

Nu-mi cere un palat clădit pe ape!

Se va topi în neştiinţă.

 ***

- Să te aduc în cerul meu, îmi ceri?

Să te aprind în lunca viselor, la vale?

Să mă socot al lumii tale, un ateu ?

Cumplit să-mi dai pe veşnicia-mi, un regat de zeu,

Mai bine mort, în mare. 

***

- Socot iubirea dintre nori, voinţă.

Dar nu a celor ce măsoară timpuri...

Te vreau Akash, strungar de suferinţă
Să făurim în doi castele din nisipuri.

***

Şi împreună doruri mii de-a valma

Să-nnegurăm pe susul cerului râvnit, 

Mi-ai fost pământ pe cer, apoi iubit...

Să-mii fii din nou ales al zeilor povară,

Când vor privi iubirea dintre zeu

Şi o fecioară.

Mai sus şi mai înaltă decât cerul,

Ce a pictat un suflet pe nisip,
Penelul...