Oh... cerule!
Mi-a fost izbândă Asklepios...
Mi-a fost izbândă Asklepios...
Puntea viilor şi morţilor i-a ieşit din mâini.
Mi-a vindecat omul!
Din pântec mi te-ai întors pe-o parte,
Omule...
Gustul cărnii ţi-a rămas pe buze.
Ţi-am îngenunchiat călcâiul la răsărit.
Din seva iudeilor ţi-ai stins pe cer armăsarii...
Să mă iubesc cu moartea în potirul Graalului,
Să mă alunec în traheele rostirilor şi nerostirilor,
La nunta cu omul.
Îmi plânge ochiul naşterii...
Ce să-ţi mint omule când te redau?
Cum să te aşez concubinei cu limbă de şarpe?
Minunea cu care ai ucis nepăsarea,
În urechea magilor, celor vii, le-am strigat:
Genomul nu mi-e în naştere!
Cuprinsei treceri i-am devenit plebeu,
Cuprinsei treceri i-am devenit plebeu,
Când m-ai născut în inversul lumii.
Dar azi... am învăţat să mor.
Multumesc din suflet pentru melodie!Este foarte frumoasa si profunda,seamana cu tine si cu ceea ce scrii,iar eu incerc sa ma apropii de Ea. Imi pun crestetul langa mana ta...
RăspundețiȘtergereInteresantă topică, scursă din ochiul timpului, de parcă eşti deja în afara lui privinf înăuntru. Sunt pe aproape?
RăspundețiȘtergerewow,wow,wow!,esti plina de surprize copila mea draga,iar poza cu palarie este superba..de poezie ce sa mai spun..eu de mult am invatat sa mor in fiecare zi,si poate nu eu ci altii au avut grije sa o faca...te imbratisez cu mare drag,minune de copil al universului!:):*:*..
RăspundețiȘtergereCuprinsei treceri i-am devenit plebeu,
RăspundețiȘtergereCând m-ai născut în inversul lumii.
Dar azi... am învăţat să mor. "
celestine... cineva a împământat celestul în tine.