Nu m-am născut să cer iubire.
Acolo unde m-am născut să nu cer,
... am devenit!
S-au dus sclipiri dospite la umbra lunii frânte
Erau ostaşi din vremuri, străbunelor porniri
Din rădacina lumii, plecatelor simţiri,
Din om durerea creşte în inimi de morminte.
Te vrei în lemnul vesnic, plecat spre sinchisire
Să-nveţi să-noti în mine, cu nebunia-ţi rece
Din bule de săpun cărunta vrere-ţi trece,
Tu ai chemat cuvântul născut din răstignire.
De pază stai iubite, de veghe fruntea-mi ţine,
Căci m-am uitat aievea în mâinele de ieri,
Şi n-am să fur din pieptu-ţi, copacul plin de meri...
Ucide-n palma-ţi gândul, durerilor meschine.
Să curg îmi ceri pe ceruri, culorilor pictate
Să mă preling în setea-ţi ştiutului din prunc
În gura încleştată tu vrei să mă arunc?
frumos,ca de obicei ! :)
RăspundețiȘtergerenice picture,cea de sus!
ma tin ca scaiul de tine,nu scapi cu una cu doua ! :D (talentul tau poarta toata vina :) )
RăspundețiȘtergereşi-n urmele şterse
RăspundețiȘtergerede trecerea spaţiului-materie
stă
lucitoare
bucuria unui răsărit.
parâma stelelor frumoase.
oh e atat de superb scris ca mi-au dat lacrimile:)
RăspundețiȘtergerescrii foarte matur, foarte profund, se vede că a multe în spate şi destule arderi în suflet.
RăspundețiȘtergereeşti un om frumos :)