miercuri, 20 octombrie 2010

FUNERARIILE PAŞILOR



Nu m-am născut să cer iubire.
Acolo unde m-am născut să nu cer,
... am devenit!

S-au dus sclipiri dospite la umbra lunii frânte
Erau ostaşi din vremuri, străbunelor porniri
Din rădacina lumii, plecatelor simţiri,
Din om durerea creşte în inimi de morminte.

Te vrei în lemnul vesnic, plecat spre sinchisire
Să-nveţi să-noti în mine, cu nebunia-ţi rece
Din bule de săpun cărunta vrere-ţi trece,
Tu ai chemat cuvântul născut din răstignire.

De pază stai iubite, de veghe fruntea-mi ţine,
Căci m-am uitat aievea în mâinele de ieri,
Şi n-am să fur din  pieptu-ţi, copacul plin de meri...
Ucide-n palma-ţi gândul, durerilor meschine.

Să curg îmi ceri pe ceruri, culorilor pictate
Să mă preling în setea-ţi ştiutului din prunc
În gura încleştată tu vrei să mă arunc?
Nu mă lăsa să mor în visele-ţi uitate!

6 comentarii:

  1. frumos,ca de obicei ! :)

    nice picture,cea de sus!

    RăspundețiȘtergere
  2. ma tin ca scaiul de tine,nu scapi cu una cu doua ! :D (talentul tau poarta toata vina :) )

    RăspundețiȘtergere
  3. şi-n urmele şterse
    de trecerea spaţiului-materie
    stă
    lucitoare
    bucuria unui răsărit.
    parâma stelelor frumoase.

    RăspundețiȘtergere
  4. oh e atat de superb scris ca mi-au dat lacrimile:)

    RăspundețiȘtergere
  5. scrii foarte matur, foarte profund, se vede că a multe în spate şi destule arderi în suflet.

    eşti un om frumos :)

    RăspundețiȘtergere