VIAŢA PE SÂRMĂ

 Fragment din "Dihotomia Genului"

~ by Celestine ~

"Great God...

Be small enough to feel me now"

->CLIC AICI

CĂDEREA  -  o nouă înălţare.
Tot ce a fost sus, a ales josul pentru a redeveni.
Mersul pe sârmă fără a privi în jos când frica monumentală se înţepeneşte în locul aripilor. 

Când am ales să coborâm, am căutat balansul unui fluture rătăcit. Cam aşa am început să ne scriem istoria, pe clapele unui pian dezacordat, istorie din care nu învăţăm nimic niciodată, chiar dacă se repetă de secole întregi.

OMUL - o piesă căzută pe tabla de şah.

Dorinţa ascensiunii umane are punctul de sprijin în plexul solar şi de acolo creştem până aproape de cerul căzut.

 IA-NE DOAMNE ÎNAPOI ACASĂ

Să analizăm un pic traseul nostru evolutiv:

Naşterea într-o realitate care să se muleze pe dorinţele noastre, care arată aparent la fel când vezi în jur lacrimi, zâmbete, durere sau bucurie. 

O realitate comună care le primeşte pe toate şi le aşează în cutiuţa cu surprize, a fiecăruia. 

Când deschidem ochii în cutie şi ne simţim împovăraţi, ridicăm mâinile spre cer şi căutăm drumul înapoi, de acolo de unde am alunecat.

THE HUNTER  ON THE EDGE

Specia noastra are un schelet simplu. 

Când în cutiuţa lui realitatea e darnică şi blândă, ramificaţia noastră energetică primeşte şi alte vizite la nivel astral. 

Cei care înţeleg despre ce vorbesc, pot intui ce se întâmplă într-o realitate în care aparent totul curge constant, fără turbulenţe.

O realitate în care sârma nu se mişcă şi nimic nu creează dezechilibru. Iată de ce, cei care duc o viaţă bună în realitatea lor individuală, uită să mai iasă din cutiuţa lor.

Specia vânează sau e vânată. 

După cădere, formatul nostru energetic capătă două poziţii în plan material: 

Naşterea şi moartea pe orizontală

Consumul energetic pe verticală.

Suntem conştienţi de materializarea pe segmentul alunecos şi firav al speciei, dar nu ne protejăm deloc spaţiul în care alegem să ardem la foc intens sau mocnit. Imediat ce consumul dintre specii a avut loc, procesul de căutare reîncepe.

Ne dorim să avem un suflet aproape, ne ghemuim la pieptul cuiva, căutăm braţele cuiva, dar pentru cât timp?

Devenim din vânaţi - vânătorii.

De ce am căzut?

De ce dincolo de cutia asta tridimensională nu mai putem materializa nimic?

Iată câteva întrebări care ne-ar pune un mare  STOP căutărilor noastre, în spaţiul material. 

CÂND CĂUTAREA

NU ARE CHIP

PROTOTIPUL  - dorinţa ascunsă cu care ne naştem, este practic diafilmul realităţilor trecute, care se derulează parcă, pentru a ne-ntâmpina regăsirile ancestrale. 

Nu există o faţă standard a ceea ce energetic atragem, dar atunci când alunecăm, se ştie că anumite tipare devin clonele cerinţelor, după cum urmează:

CĂDEREA ÎN EL

PRIMA ÎNFĂŢISARE PE SÂRMĂ

O prezenţă energetică delicată, specia masculină, greu adaptabilă la consumul realităţii alese, se prezintă ca fiind ermetic, pretenţios şi hipersensibil. Este vânătorul căzut care îşi protejează fiecare materializare pe segmentul răspândirii sămânţei perpetuării speciei.

Se naşte bărbat când legăturile ancestrale ale sufletului sunt de consum larg răspândit. 

 El se aşează meticulos dar greoi, pe sârmă.  
Nu se opreşte decât dacă simte pericolul însingurării. 
 Are accesul uşor în cercuri similare, nu suportă spaţiile mici şi condiţionate, de aceea își caută energetic în afară,  armonia şi liniştea.
Este parte din Dumnezeul care s-a frânt şi a căzut cu aripi cu tot, luând aproape forma sephirotică, cu umeri laţi, fermi şi braţe puternice.
Este toată emanenţa protectorului care îşi preţuieşte coasta frântă. 

Egoist şi facil în alegeri, face echilibristică pe "sârme subţiri," care implică risc, adrenalină.
Alunecos şi nestatornic, se naşte să consume karmic la foc intens.

Nivelul energetic în formatul bărbatului pe sârmă este "echilibrul' în căutarea echilibrului. 

Mersul pe  sârmă vine odată cu negarea în toată neputinţa noastră de a iubi necondiţionat, ca şi cum că n-avem nevoie de un suflet lângă noi, când simţim frica ataşamentului şi intuim suferinţa de după, deşi... cu toţii ne naştem cu aceaşi căutare în noi înşine: de EL sau de EA.

CĂDEREA ÎN EA

PRIMA ÎNFĂŢIŞARE PE SÂRMĂ

Graţioasă şi suplă, emanenţa energiei ei caută forma gingaşă şi condescendentă în reconstrucţia femeii. Fiinţă intercostală, îşi menţine poziţia fetus în prezenţa scheletului-sursă.

Merge degajată pe o sârmă dură, întinsă bine şi rezistentă.

Preferă cursa lungă, deloc alunecoasă, este un portal deschis, cu o posibilă legătură ombilicală penitentă sau compensatorie. Cade şi ia forma celei care dă formă, însă căderea ei nu e in gol. Deţine secretul matern, fiinţează cu Geea(Gaia) care a apărut din Marea Ruptură(Haosul) - zămislind pe Uranus, Ourea, Pontus, îmbrăţişind  apoi cerul, munţii, marea, pe o linie cosmologică, mitică - maternul reprezintând rădăcina copacului vieţii.

Femeia pe sârmă reprezintă începutul şi sfârşitul ciclic al materializărilor noastre.  Resortul lumii materiale ne scurtcircuitează ascensiunea spre dimensiuni înalte, iar evoluţia noastră se traduce ca fiind involutivă, de fapt. Mersul pe sârmă presupune un mers înainte, aparent.

Dincolo de asta, specia noastră şi-a asumat greşeala repetitivă cu care regresăm în faţa unei cronologii perimate. Vrem să păstrăm echilibrul interior într-o realitate haotică şi versatilă, care retuşează ici-colo modificări de structură:

Ce se întâmplă cu ADN ul speciei? Dar cu SNC ul individului care de la stadiul de biped vrea să ajungă la capacitatea maximă non-gravitaţională?

Vorbim totuşi de o dorinţă impetuos necesară a celulelor, de a se reface sau mai bine zis, de a se readapta unei alte realităţi materiale, unui alt scenariu. Viaţa pe sârmă este de fapt traseul fiecărei particule energetice care odată căzute de acolo de sus, îşi asumă jongleria pe sârma unei realităţi create.

 SĂ ALEGEM MĂSURA POTRIVITĂ

Specia noastră nu mai are cursul firesc: 

• naştere
• perpetuare
• consumul final
• maturizare spirituală 

 Să înţelegem că orice compromis ne va devia de pe axul nostru. Pentru că suntem fractali, cioburi apartenente unei oglinzi care nu mai reflectă susul în jos şi vice-versa.

Realitatea noastră devine REALITĂŢI, iar adevărul despre noi devine - ADEVĂRURI.

Măsura potrivită vine odată cu conştientizarea pre-alegerilor, asta trebuie să aducă armonie, rezonanţă, curgere, umplere, în locul compromisului uman.

Ce înseamnă compromis?

 Pe sârma vieţii nu vor sta niciodata doi, deşi mersul pe sârmă se face în căutarea celui de-al doilea.

Compromisul în doi presupune asumarea unei poziţii similare pe aceeaşi liţă de consum, ceea ce este imposibil de dus la finalizare individuală. 

Altfel zis, nici unul din cele 2 suflete nu vor duce la bun sfârşit task-urile individuale, le vor amesteca, creând prolificitate karmică.

Nu vom sta niciodată în aceeaşi poziţie pe sârmă, nu vom avea aceleaşi obiceiuri, fandarea... diferă şi ea.

Până şi mersul pe poante ne va ierarhiza pe sârma decalajelor. Şi-atunci mă-ntreb, dacă există un efect psihic clar, în apropierea a două suflete care ard diferit, dacă conştientizăm natura legăturilor noastre ancestrale, care vine odată cu căderea, atunci cum e posibil să ne imaginăm o realitate comună în care dorinţele noastre să se consume la unison?
 

 PRIVITUL ÎNAINTE

PRIVITUL ÎN SUS

De unde s-a născut ideea armoniei pe sârma vieţii, când e atât de evident că în procesul arderii, doar conştiinţa ne e comună, calea va fi întotdeauna individuală.

De unde ideea unui mers în doi fără de compromis, când abia învăţăm verticalitatea individuală? Şi dacă suntem conştienţi că ne vom intersecta sufletele în realităţi diverse, să acceptăm că însăşi uitarea e un compromis deja asumat, înainte de-a ne naşte.

Viaţa pe sârmă presupune acceptarea condiţiei umane, asumarea materializării, implicit a lecţiilor alese. 

Odată ce ne menţinem echilibrul şi nu alunecăm cu graţie în josul nostru, doar pentru a trece puntea facil, putem spune că suntem adevăraţi circari ai vieţii. 

Să jonglăm, aşadar...

... când ţi se taie suflarea