miercuri, 21 septembrie 2011

ADAMICO-EVIC

Sau Vezi Aici ->  http://mihaelacelestine.blogspot.com/2011/04/marul-lui-adam.html



când ţi se taie suflarea...



M-ai vrut una cu pământul.
La ureche, mantra suferinţei din coastă
A coborât cosmosul
Şi din osul verde ai pângărit lumea.
Menora deasupra frunţii aplecate spre tăiere,
Apune.
Mi-ai dansat crudul din podul palmelor,
Când te-am răstignit între umerii mei 
Şi te-am purtat în formă de cruce.



Am coborât pe piciorul tău când peste gleznă
Am muşcat ca o fiară.
Colivia înţepenită-n inimă azi,
Ţi-am deschis.
 Te-am rupt de pe ram şi ţi-am desenat gură,
Ţi-am pus pomeţi cu frunze 
Apoi,
C-un sărut sorbit-am veninul
Când din tâmpla-ţi, condescendent
Am făurit Edenul.





 Mi-am muşcat inima la colţuri, curgându-mi 
Kadmonică întrupare a zeilor umiliţi,
De nebunia cărnii care ţipă-n pântec,
Când vrea lumina de-afară.


Fiică de Irod nenăscut.
Suntem la picioarele unui uriaş smintit,
La o plimbare prin Unul.
Din sânul plin ai alăptat cerul,
Cu Dumnezei la masculin.
Dar azi,
E dansul viorii din plămânii norilor
Ce te iubeau desuet peste umerii,
În formă de cruce.





 mulţumesc Amael...









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu