ADAMICO-EVIC

Sau Vezi Aici ->  http://mihaelacelestine.blogspot.com/2011/04/marul-lui-adam.html

când ţi se taie suflarea...

M-ai vrut una cu pământul.
La ureche, mantra suferinţei din coastă

A coborât cosmosul
Şi din osul verde ai pângărit lumea.

Menora deasupra frunţii aplecate spre tăiere,
Apune.

Mi-ai dansat crudul din podul palmelor,

Când te-am răstignit între umerii mei 
Şi te-am purtat în formă de cruce.

Am coborât pe piciorul tău când peste gleznă

Am muşcat ca o fiară.

Colivia înţepenită-n inimă azi,

Ţi-am deschis.

 Te-am rupt de pe ram şi ţi-am desenat gură,
Ţi-am pus pomeţi cu frunze 

Apoi,
C-un sărut sorbit-am veninul

Când din tâmpla-ţi, condescendent
Am făurit Edenul.

 Mi-am muşcat inima la colţuri, curgându-mi 

Kadmonică întrupare a zeilor umiliţi,

De nebunia cărnii care ţipă-n pântec,

Când vrea lumina de-afară.

Fiică de Irod nenăscut.

Suntem la picioarele unui uriaş smintit,
La o plimbare prin Unul.

Din sânul plin ai alăptat cerul,

Cu Dumnezei la masculin.

Dar azi,

E dansul viorii din plămânii norilor

Ce te iubeau desuet peste umerii,

În formă de cruce.

 mulţumesc Amael...