Iată că în mai s-a făcut 1 an de când am readus acest blog, de astă dată sub altă formă, altă interfaţă, alt cer.
Celestine Light s-a născut pentru că exista deja viziunea, îmi trebuia doar să o fac să ia formă.
Mulţi m-au întrebat de ce n-am lăsat Celestine Light, ei bine Google are foarte multe trimiteri la Redfield, mai nou, anumite site-uri religioase poarta titlul blogului. Aşadar, am hotărât să rămâna Celestine Vision, pentru a nu crea confuzii.
A trecut un an plin de gânduri, prietenii frumoase sau mici războaie, vorba aia... nu poţi fi pe placul tuturor.
De ce e muzica de pe blog pusă pe automat?
Pentru că foarte mulţi vieweri intră zilnic aici, doar pentru a asculta muzica.
Să învăţăm iubirea de la ei...
Flipi, nu te-am uitat nici pe tine, mulţumescu-ţi pentru gândul tău constant aici, pentru iubirea ta, care a luat formă timp de un an şi pentru prezenţa ta la Bucureşti, la lansare... Sufletelor care nu m-au uitat nici o secundă şi care mă citesc zilnic şi-mi scriu mereu.
Să vă fie mereu iubire şi să gândiţi mereu curat, ca să putem fi mereu aproape unii de alţii, în ghiocul ăsta virtual, unde 1 an de zile s-au adunat atâtea suflete înalte.
În speranţa unei mai frumoase prolificităţi, am să serbez cu voi un an trecut, de blogosferă, chiar dacă urarea a venit mai târziu cu câteva luni.
"În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în casă sau trece prin faţa ei . Pentru asta îţi dau 20 de ani de viaţă."
Câinele a răspuns :"E prea mult timp pentru a sta şi a lătra. Ce-ar fi să-mi dai doar zece ani şi să-i păstrezi pe ceilalti zece?"
Şi D-zeu a fost de acord.
A doua zi, D-zeu a creat maimuţa şi i-a zis:
"Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă. Pentru asta îţi dau o viaţă de 20 de ani."
Maimuţa a zis:"Să mă maimuţăresc 20 de ani? Asta-i destul de mult ! Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi cum a făcut şi câinele ?"
Şi D-zeu a fost de acord.
A treia zi, D-zeu a creat vita şi i-a zis:
"Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa soarelui, să ai viţei şi să dai lapte să poţi
întreţine familia ţăranului. Pentru asta îţi dau 60 de ani de viaţă."
Vita a răspuns:"
Asta e o viaţă destul de grea, şi tu vrei ca eu să trăiesc 60 de ani?
Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?"
Şi D-zeu a acceptat şi de această dată.
În ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om şi i-a zis:
"Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă. Pentru asta îti dau 20 de ani."
Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil să-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la maimuţă şi 10 de la câine, pentru a avea o viaţă de 80 de ani ?"
" Sigur !" a zis D-zeu ,"tu ai cerut-o ! "
MORALA
Acesta este deci motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm, dormim, ne jucăm şi ne distrăm.
Următorii 40 de ani muncim ca vitele în soare ca să ne întreţinem familiile.
După care ne maimuţărim timp 10 ani ca să ne bucurăm nepoţii. Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei "lătrând" la toată lumea.
CĂDEREA - o nouă înălţare. Tot ce a fost sus, a ales josul pentru a redeveni. Mersul pe sârmă fără a privi în jos când frica monumentală se înţepeneşte în locul aripilor.
Când am ales să coborâm, am căutat balansul unui fluture rătăcit. Cam aşa am început să ne scriem istoria, pe clapele unui pian dezacordat, istorie din care nu învăţăm nimic niciodată, chiar dacă se repetă de secole întregi.
OMUL - o piesă căzută pe tabla de şah.
Dorinţa ascensiunii umane are punctul de sprijin în plexul solar şi de acolo creştem până aproape de cerul căzut.
IA-NE DOAMNE ÎNAPOI ACASĂ
Să analizăm un pic traseul nostru evolutiv:
Naşterea într-o realitate care să se muleze pe dorinţele noastre, care arată aparent la fel când vezi în jur lacrimi, zâmbete, durere sau bucurie.
O realitate comună care le primeşte pe toate şi le aşează în cutiuţa cu surprize, a fiecăruia.
Când deschidem ochii în cutie şi ne simţim împovăraţi, ridicăm mâinile spre cer şi căutăm drumul înapoi, de acolo de unde am alunecat.
THE HUNTER ON THE EDGE
Specia noastra are un schelet simplu.
Când în cutiuţa lui realitatea e darnică şi blândă, ramificaţia noastră energetică primeşte şi alte vizite la nivel astral.
Cei care înţeleg despre ce vorbesc, pot intui ce se întâmplă într-o realitate în care aparent totul curge constant, fără turbulenţe.
O realitate în care sârma nu se mişcă şi nimic nu creează dezechilibru. Iată de ce, cei care duc o viaţă bună în realitatea lor individuală, uită să mai iasă din cutiuţa lor.
Specia vânează sau e vânată.
După cădere, formatul nostru energetic capătă două poziţii în plan material:
Naşterea şi moartea pe orizontală
Consumul energetic pe verticală.
Suntem conştienţi de materializarea pe segmentul alunecos şi firav al speciei, dar nu ne protejăm deloc spaţiul în care alegem să ardem la foc intens sau mocnit. Imediat ce consumul dintre specii a avut loc, procesul de căutare reîncepe.
Ne dorim să avem un suflet aproape, ne ghemuim la pieptul cuiva, căutăm braţele cuiva, dar pentru cât timp?
Devenim din vânaţi - vânătorii.
De ce am căzut?
De ce dincolo de cutia asta tridimensională nu mai putem materializa nimic?
Iată câteva întrebări care ne-ar pune un mare STOP căutărilor noastre, în spaţiul material.
CÂND CĂUTAREA
NU ARE CHIP
PROTOTIPUL - dorinţa ascunsă cu care ne naştem, este practic diafilmul realităţilor trecute, care se derulează parcă, pentru a ne-ntâmpina regăsirile ancestrale.
Nu există o faţă standard a ceea ce energetic atragem, dar atunci când alunecăm, se ştie că anumite tipare devin clonele cerinţelor, după cum urmează:
CĂDEREA ÎN EL
PRIMA ÎNFĂŢISARE PE SÂRMĂ
O prezenţă energetică delicată, specia masculină, greu adaptabilă la consumul realităţii alese, se prezintă ca fiind ermetic, pretenţios şi hipersensibil. Este vânătorul căzut care îşi protejează fiecare materializare pe segmentul răspândirii sămânţei perpetuării speciei.
Se naşte bărbat când legăturile ancestrale ale sufletului sunt de consum larg răspândit.
El se aşează meticulos dar greoi, pe sârmă. Nu se opreşte decât dacă simte pericolul însingurării. Are accesul uşor în cercuri similare, nu suportă spaţiile mici şi condiţionate, de aceea își caută energetic în afară, armonia şi liniştea. Este parte din Dumnezeul care s-a frânt şi a căzut cu aripi cu tot, luând aproape forma sephirotică, cu umeri laţi, fermi şi braţe puternice. Este toată emanenţa protectorului care îşi preţuieşte coasta frântă.
Egoist şi facil în alegeri, face echilibristică pe "sârme subţiri," care implică risc, adrenalină. Alunecos şi nestatornic, se naşte să consume karmic la foc intens.
Nivelul energetic în formatul bărbatului pe sârmă este "echilibrul' în căutarea echilibrului.
Mersul pe sârmă vine odată cu negarea în toată neputinţa noastră de a iubi necondiţionat, ca şi cum că n-avem nevoie de un suflet lângă noi, când simţim frica ataşamentului şi intuim suferinţa de după, deşi... cu toţii ne naştem cu aceaşi căutare în noi înşine: de EL sau de EA.
CĂDEREA ÎN EA
PRIMA ÎNFĂŢIŞARE PE SÂRMĂ
Graţioasă şi suplă, emanenţa energiei ei caută forma gingaşă şi condescendentă în reconstrucţia femeii. Fiinţă intercostală, îşi menţine poziţia fetus în prezenţa scheletului-sursă.
Merge degajată pe o sârmă dură, întinsă bine şi rezistentă.
Preferă cursa lungă, deloc alunecoasă, este un portal deschis, cu o posibilă legătură ombilicală penitentă sau compensatorie. Cade şi ia forma celei care dă formă, însă căderea ei nu e in gol. Deţine secretul matern, fiinţează cu Geea(Gaia) care a apărut din Marea Ruptură(Haosul) - zămislind pe Uranus, Ourea, Pontus, îmbrăţişind apoi cerul, munţii, marea, pe o linie cosmologică, mitică - maternul reprezintând rădăcina copacului vieţii.
Femeia pe sârmă reprezintă începutul şi sfârşitul ciclic al materializărilor noastre. Resortul lumii materiale ne scurtcircuitează ascensiunea spre dimensiuni înalte, iar evoluţia noastră se traduce ca fiind involutivă, de fapt. Mersul pe sârmă presupune un mers înainte, aparent.
Dincolo de asta, specia noastră şi-a asumat greşeala repetitivă cu care regresăm în faţa unei cronologii perimate. Vrem să păstrăm echilibrul interior într-o realitate haotică şi versatilă, care retuşează ici-colo modificări de structură:
Ce se întâmplă cu ADN ul speciei? Dar cu SNC ul individului care de la stadiul de biped vrea să ajungă la capacitatea maximă non-gravitaţională?
Vorbim totuşi de o dorinţă impetuos necesară a celulelor, de a se reface sau mai bine zis, de a se readapta unei alte realităţi materiale, unui alt scenariu. Viaţa pe sârmă este de fapt traseul fiecărei particule energetice care odată căzute de acolo de sus, îşi asumă jongleria pe sârma unei realităţi create.
SĂ ALEGEM MĂSURA POTRIVITĂ
Specia noastră nu mai are cursul firesc:
naştere
perpetuare
consumul final
maturizare spirituală
Să înţelegem că orice compromis ne va devia de pe axul nostru. Pentru că suntem fractali, cioburi apartenente unei oglinzi care nu mai reflectă susul în jos şi vice-versa.
Realitatea noastră devine REALITĂŢI, iar adevărul despre noi devine - ADEVĂRURI.
Măsura potrivită vine odată cu conştientizarea pre-alegerilor, asta trebuie să aducă armonie, rezonanţă, curgere, umplere, în locul compromisului uman.
Ce înseamnă compromis?
Pe sârma vieţii nu vor sta niciodata doi, deşi mersul pe sârmă se face în căutarea celui de-al doilea.
Compromisul în doi presupune asumarea unei poziţii similare pe aceeaşi liţă de consum, ceea ce este imposibil de dus la finalizare individuală.
Altfel zis, nici unul din cele 2 suflete nu vor duce la bun sfârşit task-urile individuale, le vor amesteca, creând prolificitate karmică.
Nu vom sta niciodată în aceeaşi poziţie pe sârmă, nu vom avea aceleaşi obiceiuri, fandarea... diferă şi ea.
Până şi mersul pe poante ne va ierarhiza pe sârma decalajelor. Şi-atunci mă-ntreb, dacă există un efect psihic clar, în apropierea a două suflete care ard diferit, dacă conştientizăm natura legăturilor noastre ancestrale, care vine odată cu căderea, atunci cum e posibil să ne imaginăm o realitate comună în care dorinţele noastre să se consume la unison?
PRIVITUL ÎNAINTE
PRIVITUL ÎN SUS
De unde s-a născut ideea armoniei pe sârma vieţii, când e atât de evident că în procesul arderii, doar conştiinţa ne e comună, calea va fi întotdeauna individuală.
De unde ideea unui mers în doi fără de compromis, când abia învăţăm verticalitatea individuală? Şi dacă suntem conştienţi că ne vom intersecta sufletele în realităţi diverse, să acceptăm că însăşi uitarea e un compromis deja asumat, înainte de-a ne naşte.
Viaţa pe sârmă presupune acceptarea condiţiei umane, asumarea materializării, implicit a lecţiilor alese.
Odată ce ne menţinem echilibrul şi nu alunecăm cu graţie în josul nostru, doar pentru a trece puntea facil, putem spune că suntem adevăraţi circari ai vieţii.
Flipi, nu te-am uitat nici pe tine, mulţumescu-ţi pentru gândul tău constant aici, pentru iubirea ta, care a luat formă timp de un an şi pentru prezenţa ta la Bucureşti, la lansare... 
