ÎN ADEVĂRUL HELICOID SUNTEM VISAŢI

Fragment din "Şah lui Dumnezeu", Edit. Junimea, Iaşi, 2010 
[Celestine] 

Spune-mi Doamne eu te-am visat?

Spune-mi dacă visul meu este despre om...

Dacă lumea visului meu era goală,

Te-am aşezat căpătâi?

 

DUMNEZEUL VISAT VERSUS  CREAT

Pornind de la ipoteza oglinzilor în Teoria M, am redus ideea la un univers fractal, pentru că totul în această dimensiune se reduce la un fractal întreg sau mai mulţi fractali combinaţi.

Totul în realitatea noastră porneşte de la MOEBIUS  - e cel mai simplu mod al unei singure suprafeţe de a se răsfrânge fără risipă în infinite posibilităţi, realităţi, dimensiuni, sau poate... vise.

Totul este  FRACTAL - fluide, geometria sacră, fizica cuantică, meta-fizica, harta naturii, harta stelară, geometria munţilor, copacilor, frunzelor, plantelor, homeopatia fractală, totul este sinergie...

Cercetările tanato-psihologice vorbesc despre o materie în continuă devenire, dar cu siguranţă există un păpuşar al informaţiei eterne din această matrice şi mă întreb până la urmă, lumea noastră este un vis sau un joc al păpuşarului?

Suntem TIPARE - suntem visaţi sau suntem noi cei care visăm?

Ne găsim aceleaşi fizionomii, timbrul vocii îl recunoaştem la mulţi dintre noi, gesturile, mimica, adaptarea la  N medii, N realităţi, N vise.
Moartea biologică nu ne transformă matricea, ci o readaptează, noi suntem cei care murim înăuntru ca să ne naştem în afară, un proces continuu de asimilare şi devenire.

DE CE?

Lumea noastră materială este un VORTEX care ne dă capacitatea vizibilului, a ceea ce creăm în momentul recunoaşterii - dar ce se întâmplă cu acest  VORTEX când realităţile lui întrepătrunse nu ne mai sunt la îndemână?

 Nu mai există VORTEX sau nu mai există VISUL nostru?

NIMIC NU SE PIERDE TOTUL SE TRANSFORMĂ

Emanaţia noastră informaţională creează moebiusian mai multe realităţi compacte pe care le reduce la una singură spre final - DUMNEZEUL.

De ce facem asta?

Avem nevoie de o  MEMBRANĂ care să îmbrace toate transformările noastre, i-am dat numele de Dumnezeu şi l-am creat in visul nostru perpetuu.

De câte ori ne punem întrebări nu facem decât să creăm alt vis, alte universuri, alte adevăruri ipotetice.

Este jocul divinităţii sau jocul nostru de-a divinitatea?

Gândiţi-vă că ne dorim tot timpul să avem confirmări: de oglinzi, de corzi, de suprafeţe sinusoidale şi elastice, de mulaje interdependente decizional, de cauzalitate finită.

Noi vrem o CAUZALITATE FINITĂ!

Dacă există un capăt - şirul întrebărilor noastre se diminuează şi anecdota destinului nostru ar căpăta un sens.

Noi nu vrem adevăr - noi vrem sens!

Căutăm urechile în măini când nu mai avem cuvinte, ochii în degete când nu mai ştim să ne desenăm în oglindă, dar mă întreb: într-o realitate materială, într-o lume a ideilor, ce adevăr căutăm şi pe ce fundamente?

TIMPUL FIZIC NAŞTE ATEMPORALITATEA?

Cum putem să îndrăznim a căuta răspunsuri despre NECUPRINS într-o lume discursivă a palpabilului, a formei, a gândirii finite?

Din ce se naşte - DE CE - nu cumva dintr-un raţionament finit şi încătuşat?

Dacă adevărul îşi are rădăcina înfiptă atemporal, cum putem noi - în formatul temporalităţii materiale să vorbim, gândim, intuim, o lume imaterială, infinită, ilogică, nevisată, netrăită?

E ca şi cum o furnică s-ar opri din mersul ei firesc, ar ieşi din realitatea ei de manifestare şi ar urca pe spatele unui elefant desenându-i o matrice corespondentă capacităţii ei de intuire şi recunoaştere. Ce ar recunoaşte furnica din realitatea elefantului?

Pericolul unei forme de N ori mai mare, sau doar un deal aflat în mişcare?

Dacă noi dăm timpului formă, curgere, axiome logice, paralelism, atunci, în timpul unei regresii puternice, atemporale, ce capacitate de înţelegere vom da simultaneităţii, când vom vedea aceeaşi  furnică aflată în acelaşi timp, odată pe spatele unui elefant şi odată pe mâna noastră?

Citez: "A fost demonstrat faptul ca omul posedă o structură fizică, una energetica şi una informaţională, toate dispuse holografic."  [Ionel Mohîrta]
De ce informaţia este diferită de energie?

Fizic, informaţional, metafizic - totul este energie.

Omul asimilează infomaţia holografic ordonată, doar dacă o recunoaşte, dar din experienţele mele la nivel regresiv am trăit efectul omogenizării informaţiei materiale:
Tot ce era recunoscut în realitatea mea de percepţie, ca fiind materie compactă, se desprindea de formatul vizibilului luând aceeaşi fomă: fluidă, omogenă, continuă.

Masa devenea totuna cu podeaua, podeaua se mula perfect pe piciorul meu, piciorul meu începea să se prelingă prin mâîni, torace şi să iasă prin plexul solar.
Eram din aceeaşi materie informaţională cu scaunul, podeaua, masa. Aveam aceeaşi formă, aceeaşi recunoaştere, acelaşi pattern.

Se numeşte că:

  CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA este TOTUL

iar TOUL este CURGERE,

NU formă.

Dacă ADN-ul nostru curge helicoid, atunci cristalele noastre lichide: fosforul şi lumina care le pătrunde,  nu au o curgere unidirecţională, ci un regres "înainte"...

Atunci CE ESTE SUS ESTE ŞI JOS - se anulează.
În lumea noastră materială am delimitat ideea de  SUS şi de JOS.

Dacă extremele nu au recunoaşterea dincolo, atunci ideea de BINE  şi  RĂU nu există!

Dacă extremele nu există - ce mai rămâne din DUMNEZEUL CREAT?

Am creat noţiunea unei META-MEMBRANE atotsuficiente care deţine toate realităţile în matca unei recunoaşteri materiale, li s-au dat diferite interpretări, nume:

MOEBIUS

FRACTAL

CORZI

CIORCHINE

BUMERANG 

OGLINZI

SUPAFEŢE KUMMER

SUPRAFEŢE CALABI-YAU

SUPRAFEŢE HELICOIDE

SUPRAFEŢE TREFOILE

SUPRAFEŢE TRISKELION 

RECIPIENTUL LUI  KLEIN

 Atâtea conexiuni, ipoteze, prezumţii, teorii, încercări ale oamenilor de ştiinţă de a da formă unui template amorf, dar dacă eliminăm toate aceste concepte,  vom realiza că toate căutările noastre iluzorice şi nefondate tind să ia forma unui labirint, un cerc vicios complex fără o direcţie clară.

Spuneam că am dat ideii de DUMNEZEU o notă SIMPLĂ de răsfrângere a realităţilor în el şi viceversa.

E clar că există ceva care le deţine pe toate, fie că este o matrice a oglinzilor, corzilor, fie că e un atom perfect din care ne-am frânt, fie că e un vis creat al Păpuşarului, fie că noi suntem cei care-l visăm.

Că există sau nu ceva care le coordonează pe toate, că matricea noastră cromozomial bioluminiscentă are capacitatea de codare/decodare a informaţiei divine, se reduce totul la întrebarea clasică a cercetătorilor :

"Cum depinde structura şi limitele de parametri ?''

DUMNEZEU - INTERFAŢĂ CU COSMOSUL 

SAU CREAŢIA NEPUTINŢEI NOASTRE?

Ne place să credem asta, e singura noastră şansă de a nu merge haotici prin lume, de a ne ruga cuiva când neputinţa îşi face loc în noi, de a fi iertaţi de cineva când noi habar n-avem să ne iertăm, de a fi iubiţi de cineva pentru că noi am uitat să facem asta...  şi toate care ne petrec în realitatea asta ne este dat să ducem cu durere şi nepotrivirea lumii vizibile în cea invizibilă nouă.

DIN CE L-AŢI CONSTRUIT PE DUMNEZEU?

Aţi hotărât că e INFINIT- dar i-aţi dat un TIMP de manifestare.

Aţi hotărât că e IUBITOR, SALVATOR, IERTĂTOR, ATOTŞTIUTOR - dar ce ştiţi voi despre iubire, iertare, salvare, atotştiinţă ... când l-aţi pus pe cer?

Aţi hotărât că el  a făcut lumea, universul şi aţi pus un mare STOP creaţiei - dar nu cumva pentru că nu puteţi accepta ideea unei cauzalităţi infinite?

DUMNEZEU A FOST DINTOTDEAUNA - pe El nu l-a creat nimeni, a apărut aşa din neant şi s-a pus pe treabă să facă el un univers şi-o lume.

Serios?

Păi conform teoriei ăsteia - voi sunteţi o mică reproducere a unei manufacturi eşuate, pe care Dumenzeu se chinuie să o refacă, aşa că oricum nu prea aveţi mare lucru de spus în manopera lui.

Dar dacă tot ne rugăm unui DUMNEZEU invizibil şi creat pentru a avea şi noi un sens, cum de nu s-a întrebat nimeni niciodată la cine ne rugăm de fapt?

Să luăm de exemplu o părticică din rugăciunea către Dumezeu, să o analizăm puţin - mie una mi se pare interesant modul de abordare, de altfel, saracu' Nietzsche, de-ar mai fi trăit, în nebunia lui ar fi zis că suntem "o adevărată fabulă" .

"[...] şi nu ne duce pe noi în ispită" 

Cum poate un Dumnezeu atât de iubitor şi salvator şi iertător şi atotştiutor "să ne ducă pe noi în ispită"?

Oare cine a tradus această rugăciune şi pentru cine?

Eu nu contest o forţă net superioară, dar nu cred că suntem capabili de ADEVĂR - spun asta pentru că nu deţinem penelul, nu deţinem dalta, nu deţinem ADEVĂRUL pentru a-l autentifica, confirma, crea !

Şi-atunci mă întreb, noi vrem  ADEVĂRUL sau PUTEREA?

Noi vrem să cunoaştem DUMNEZEUL sau să FIM DUMNEZEI?

Omul are dreptul de a  CREA.

CE? CU CE? DIN CE? PE CE FUNDAMENTE?

A fost uşor să pervertim mesajul -  CE E SUS E ŞI JOS, dar CE E JOS POATE CONSTRUI CE E SUS?

Noi ne-am luat avânt şi drepturi de a căuta un Dumnezeu, dar cum să cauţi ceva ce nu cuprinzi, ce nu înţelegi încă?

Cum să vorbeşti cu atâta siguranţă şi să te închini cuiva şi să-ţi pui toată credinţa ta de om în ceva care habar n-ai ce e, pe care îl cauţi o viaţă întreagă, îi creezi scenarii palpabile, numind simţire şi har, chemarea spre invizibil. 

Dacă vorbim despre un Dumnezeu, cu siguranţă vorbim despre un TRICKSTER, care ştim bine că poate lua reprezentaţia divină prin viclenie, poate induce lumină, încredere, iar prin ceea ce numim "mişcarea inversă" poate perverti adevărul divin, ba mai mult, să altoiască îngereştile făpturi cu mare dibăcie şi viziune, ca noi cei de aici.. să le luăm exemple divine clare, mesaje şi revelaţii.

Pentru că o să spuneţi... "L-am simţit pe Dumnezeu în mine, am simţit chemarea lui" - de unde ştiţi că ce a trecut prin voi e Dumnezeu şi nu un Trickster?

Forţa şarpelui e înzecit mai mare în zilele noastre, pentru că omul a uitat ce e iubirea, n-o mai accesează în el însuşi şi bâjbâie încă după adevăruri venite din afara lui, nu din el însuşi. 

ADEVĂRUL ARE DOUĂ TĂIŞURI 
UNUL TAIE, ALTUL TE TAIE

 Oamenii nu vor adevărul - ci adevărul lor personal.

Trăim într-o lume unde adevărul se conjugă cu falsitatea şi invers, abia ne pipăim pe noi înşine şi vrem să înţelegem lumea imaterială, e ilar.

 Omul pneumatic a uitat să respire, a căpătat o inteligenţă ecosistemică şi s-a rupt de sine.

Trăim o adevărată hermeneutică a suspiciunii, experimentată şi de alţii înaintea noastră: istorii scrise, teoretizări ştiinţifice, ipoteze existenţiale, căutări fără de rezultat într-o lume opacă şi nesigură.

Din lumea asta creăm noi Dumnezei?

Avem mare curaj, nu glumă.

CAINIŢI VERSUS OFIŢI

Istoria se repetă şi de fiecare dată nu învăţăm nimic din ea. 

Dacă noi credem că Dumnezeu face teste  pe noi - ar însemna să ne găsim într-un joc nebun la care asistăm cuminţi şi neputincioşi, precum nişte cobai.

Pildele sau învăţăturile divine, dacă le pot numi aşa, ne prezintă o faţetă prost interpretată, dacă luăm aminte Lecţia lui Iov.

Dacă Dumnezeu ne pune la teste, încercări, prin care să-şi dovedească el creaţia, mă tem că nu vorbim despre un Dumnezeu iubitor, ci un Tester care vrea să îşi perie autoritatea divină în faţa Întunericului.

Dacă am trece de interpretarea asta şi am pătrunde dincolo de războiul dualităţii expuse, Dumnezeu nu ne-a dat lecţii, teste, task-uri, încercări, prin care el să îşi confirme creaţia.

Aceste lecţii mă tem că ni le dăm singuri, le alegem singuri, dar pentru că nu putem duce aşa responsabilitate asumată - am pus totul pe seama unui Dumnezeu care ne scanează din ceruri, alegerile.

Practic, ce diferenţă e între sărmanul om care se închina la fulgere şi trăsnete, care la zguduitura pământului, deja pictează în peşteri zeităţi - şi noi, cei de azi, care am trecut de la forţele naturii la cele numite forţe cereşti?

Nici una.

Fiecare interpretează liber ideea unei forţe superioare nouă, fie că o face matematic, ştiinţific, religios, ezoteric, etc. 
Toate aceste episteme create şi recreate zeci de mii de ani, n-au făcut decât să re-updateze Neştiutul, Neputinţa, Viclenia.

Atât timp cât există o geometrie fractală a naturii, mergem pe principiul oglinzilor şi enunţăm că partea e frântă din întreg, deci se aseamănă cu el.

Dacă noi suntem parte din întreg e firesc să îndeplinim aceleaşi legi fractale, să fim parte identică din întreg, să ne oglindim în creator dar,  la rândul lui, creatorul are o creaţie care oglindeşte creatorul unei alte creaţii, al unui alt creator de creaţie =  F R A C T A L

Există ierarhie şi acolo sus?

Conform oglinzilor, ce e sus e şi jos, merge pe principiul ierarhiei similare. 
Dacă se presupune că în creaţie, realităţii noastre îî corespunde o scară ierarhică, de ce nu ar fi aşa şi sus?

DUMNEZEUL DUMNEZEILOR NESCRIŞI

  Nu vorbim despre politeism, a nu se confunda cu asta, eu vorbesc despre o ierarhie dincolo de realităţile noastre create, despre o  CREAŢIE ÎN ALTĂ CREAŢIE, despre "cvasi-pluri-matrice", i-am zis aşa pentru că nu cred într-o matrice finalizată şi unică, nu cred într-o cauzalitate finită - doar pentru că noi limităm totul la nivel de raţiune.

Există clar lucru o ordine, ordonată de ordonatorul reordonat la rându-i.

Sună deloc elegant spus, dar universul nu apare ca fiind CREAT de un Dumnezeu Necreat... e de natura comediei prost regizate.

Ar însemna să eliminăm din start o cauză iniţială şi să vorbim despre un efect deja existent. Aşa ceva nu cred că stă în putinţa vreunuia dintre noi, oricâte teorii ontologice, epistemologice, gnostice, am inventa. 

 IERARHIA UNUI CONSUM ÎN VAN

În loc să lăsăm secole să treacă pentru a găsi o cale spre dumnezeire şi necunoscutul ei, mai bine am învăţa lucrurile elementare.

Traseul e mai mult decât simplu, e banal de-a dreptul şi tot la aceeaşi finalitate duce, indiferent că ai făcut experimente sau că eşti un mare invenator, geniu, erudit, toti ne folosim mai mult sau mai puţin ironic, de aceleaşi unelte în creaţia lumilor noastre imperfecte.

Nu vreau sa proclam un Dumnezeu deasupra mea şi nici unul dedesubt,  vreau doar sa pun o întrebare firească lumii mele:

 Până când ne mai călcăm în picioare aruncându-ne în braţele unui Dumnezeu când nu ne mai ducem laşitatea şi minciuna?

Ce mai contează cine a făcut lumea şi de ce, câţi erau pe cer şi câţi vrem să mai punem, ce mai contează cine a creat universul şi câte găuri negre există, de ce e ADN-ul în formă helicoidă şi nu e romb, de ce pe Lună nu e gravitaţie şi aici e, de ce trăim deja-vu-uri, telechinezii, telepatii, levitaţii, clarviziuni.?
 Ce mai contează dacă există îngeri sau demoni, dacă adevărul este sau nu deţinut de om, dacă cerul e  deasupra sau noi suntem pe cer...dacă pământul e turtit la capete şi dacă soarele va muri, dacă lumea va evolua sau deja am fost evoluaţi şi acum doar regresăm spre origini, dacă  va fi un sfârşit al planetei ca să se nască un alt început al ei, dacă sumerienii desenau bombe şi măşti de oxigen ca să ne arate că ne auto-distrugem, sau pentru că aveau ei inspiraţia lui Jules Verne?
Ce mai contează că există bogaţi şi săraci, bolnavi şi sănătoşi, proşti şi destepţi, când toţi muncim într-o viaţă de om, pentru a moşteni 4 cuie la final?

Ce mai contează atâta studiu, efort stahanovic fără finalitate, chin şi suferinţă., când singura noastră durere este  S I N G U R Ă T A T E A şi nimeni nu vrea să recunoască asta!

Toţi cerem:
IUBIRE, IERTARE, AJUTOR, ÎNŢELEGERE - le cerem de când ne naştem până la sfâsrşitul vieţii, dar niciodată nu le oferim!

CE MAI CONTEAZĂ CE ALEGEM SĂ FACEM PE ACEST PĂMÂNT CÂND TOTUL SE REPETĂ PÂNĂ CE OMUL VA REALIZA CĂ TREBUIE SĂ SE AŞEZE ŞI SĂ NU MAI FACĂ NIMIC!

Atâta chin, maculatură, rafuri de cărţi, filosofi şi scriitori, Guru şi iniţiaţi, mesageri şi "răstâgniţi" ... cu toţii repetă acelaşi scenariu numit:

T R E Z I R E !

Până la Dumnezeu mai bine ne-am trezi din vis, măcar să ne naştem data viitoare cu amintirea că ne-am culcat la loc, ca să să ne visăm iar.

MERITA VĂZUT