UNITATE ÎNSEAMNĂ ANULAREA LUI 0
ŞI REÎNTOARCEREA LA 1
Fragment din "Dihotomia Genului"
Celestine Mihaela
Celestine Mihaela
Scutul Trinităţii - Scutum Fidei, m-a dus cu gândul la crezul Sf. Atanasiu şi am cules unul din multele îndemnuri la mântuire care vorbesc despre Dumnezeul creştin în Treime: "Cum e Tatăl, asemenea Fiul şi Duhul Sfânt".
Plecând de la simbolurile heraldice putem asocia triskelele celtice care îmbină semnul treimii cu semnificatiile cheii vieţii-ANKH, care e aproape izibitoare, ceea ce face ca egiptenii să reconsidere prezenţa lui "0", infinitul, Moebius, nimicul, încă de dinaintea indienilor care se presupune a-l fi descoperit.
Iată o asociere trefoilă de-a dreptul, care m-a îndemnat să redirecţionez ideea spaţiului vid spre non-creaţie:
DE LA TRISKELE LA ANKH
Ectoplasma sau teleplasma, nu e doar o formaţiune luminoasă emanată din aura corporală, poate fi acea informaţie energetică asumată din întâlnirea unui corp fizic cu altul.
În cazul de faţă o să vorbim despre efectul acestor emanaţii în procesul de materializare prin conjuncţie.
Aş putea intui şi reproduce o "formă-gând" doar prin asocierea acestor formaţiuni luminoase, dar orice corp fizic are o aură, dovedit fiind prin fotografierea Kirlian.
Dacă aceste câmpuri de energie pot fi autentificate, e clar că energia are propietăţi comune cu masa informaţională din care emană. Am făcut această asociere în procesul de materializare, nu întâmplător - pentru că iată, energia informaţională care pleacă de la simbolurile de mai sus, corelează cu informaţia corpului care o primeşte.
Efectele sunt uluitoare, de la o haină pe care o îmbraci aidoma energiei tale compatibile, pănă la culorile în conjuncţie cu aceasta.
Configurând această idee spiralată parcă, ajungem la nod, fie el un nod celtic sau egiptean, formaţiunea care face conjuncţia între cele două simboluri e trefoilă şi sinusoidală, iar centrul de intersectare este chiar punctul de la care se pleacă, având ca reprezentaţie în realitatea materială, cercul sau infinitul.
Dacă cercul este un punct în desfacere, atunci proiecţia lui ia forma unui bumerang, matricea lui ia forma unei triskele, Omega, sau al unei svastici.
Dacă însă construim un bumerang în formă de "V" cu unghiul rotunjit, atunci cu siguranţă facem trimitere la un triunghi cu baza lipsă, un univers triunghiular în formă de umeraş, pe care aşezăm ierarhic realităţile.
EFECTUL DE BUMERANG
EFECTUL ZERO
Toate aceste formaţiuni şi simboluri care pornesc de la punctul 0 ca şi început al creaţiei, îşi modifică matricea în momentul în care realităţile nu mai coincid sistemului care le conjugaă:
De exemplu:
ZERO înseamnă NIMICUL înainte de creaţie, conform cosmogoniei - la început a fost haosul, nimicul, întunericul, din care a apărut un punct de lumină. Aşadar din 0 ia naştere punctul, mai exact:
Din 0 a apărut 1
Această axiomă nu îndeplineşte condiţiile recunoaşterii...
1 recunoaşte pe 0, invers nu.
Dacă 1 recunoaşte 0, iar 0 nu recunoaşte 1 - atunci avem o ecuaţie simplă:
NOI NU AM APĂRUT DIN NIMIC - NOI AM CREAT NIMICUL CA SĂ NE RECUNOAŞTEM.
NOI NU AM APĂRUT DIN "0" - NOI AM CREAT "0" CA SĂ-L RECUNOAŞTEM PE "1"
MATRICEA BINARĂ
ÎNCEPUT = 1
1 = PUNCT
1 VREA RECUNOAŞTERE
RECUNOAŞTERE = EXTERIORIZARE
1 VREA SĂ VADĂ PE 1 = FRÂNGERE
1 SE RUPE DE 1 = EXTERIORIZARE
1 NU MAI VEDE 1 = 1 NU MAI E ÎN 1
RUPTURĂ = UITARE
UITARE = 0
0 CREEAZĂ REALITATEA NULĂ
0 NU VEDE 1 = 1 ANULAT
1 VEDE 0 DAR 0 NU RECUNOAŞTE 1
0 NU VEDE 1 = REALITATEA VIDĂ
0 CREEAZĂ 0 = Ø
Ø VREA SĂ SE RECUNOASCĂ ÎN 1
MASTERPLAN EŞUEAZĂ = INVERSUL LUMII
0 INVERSAT = 1
LUMEA LUI 0 ANULATĂ = 1
___________________________________
Ø CREEAZĂ LUMEA INVERSĂ
În lumea asta nu avem voie să accesăm nimic, nu avem voie să forţăm realităţile nule, pentru că ni s-a demonstrat sute de ani la rând - DIN "0" NU POŢI VEDEA "1", atât timp cât vrem să ne reflectăm în zero, reflexia este tot zero.
Atunci vă întreb:
De ce creaţi din zero - unitatea, întregul, Dumnezeul?
Noi ne-am frânt, ne-am rupt când am vrut să recunoaştem identitatea absolută, am hotărât să ieşim din miez pentru a ne vedea, confirma, şi n-am realizat atunci că orice rupere de TOT presupune anularea TOT ului.
Asta s-a întâmplat în procesul de materializare, am realizat că:
RUPEREA PRODUCE UITARE - NU REFLEXIE.
Cum poţi să te vezi în oglinda lui ZERO - ÎNTREG?
Gândiţi-vă câte istorii am scris, câte scripturi am inversat, pervertit, anulat, recreat!
Gândiţi-vă câte sacrificii am făcut, câte jertfe am comis, un genocid în lumea lui ZERO - şi pentru ce?
PENTRU CĂ NE-AM UITAT IDENTITATEA
CÂND NE-AM RUPT DE 1
Am înţeles ceva din tot chinul lumii ăsteia - TOTUL ESTE ÎN VAN!
Vrem să construim realităţi, Dumnezei, religii, adevăruri, pe un fundament inexistent.
Într-o lume în care am inventat ZERO înaintea cunoaşterii - noi construim realităţi de secole şi nu vrem să ne oprim din labirintul ăsta, nu vrem să închidem cercul şi să acceptăm că: SUNTEM DEJA 1 DAR AM UITAT CĂ SUNTEM.
DIN "0" AM CREAT DUMNEZEUL MARTIR
Dacă CE E SUS E ŞI JOS - înseamnă că 1 vede 0 şi 0 vede 1, dar aşa ceva e imposibil, din 0 nu poţi reflecta unitatea, pentru că 0 nu recunoaşte 1. E adevărat că 1 recunoaşte 0 , dar 1 a uitat să fie 1 ca să se poată reflcta când s-a rupt.
CE E SUS nu mai e CE E JOS - pentru că 1 nu mai e 1, ci 1 a devenit 0 când s-a frânt.
Dacă mergem pe axioma asta, atunci Dumnezeul din care ne-am frânt s-a uitat în momentul materializărilor şi acum se adună bucăţică cu bucăţică pentru a-şi reface oglinda.
Problema noastră este că noi căutăm reflexia în cioburi nu în unitatea divină.
Cred că singura noastră şansă de a ajunge la 1 este dacă anulăm realităţile vide, adică 1 ANULEAZĂ 0
Atât timp cât o să încercăm să construim din "0" o oglindă, singura proiecţie va fi vidul creat. Cred că adevărul despre unitatea noastră nu trebuie căutat în oglindă, ci în noi înşine, fără să ne privim în cioburi.
OGLINDA AMNEZICĂ ÎN CUB
Labirintul informaţional creat nu are formă de cerc, deşi îndeplineşte funcţii circulare, ca un Omega sau un Bumerang în refacere, o proiecţie cubică regresivă.
Ce pleacă de la noi se întoarce tot la noi, aşadar dacă fundamentizăm noţiunea vidului, găsim vidul, iar mica strategie are cauzalităţi şocant de simple:
Suntem goi - vedem golul
Suntem întunecaţi - vedem întuneric
Suntem urâţi - vedem urâtul
Suntem ignoranţi - vedem apatia
Suntem egoişti - vedem zgărcenia
Suntem fricoşi - vedem pericolul
Oricărei asocieri, bumerangul îi acţionează pe acelaşi fundament RECTO-VERSO, care ne-a urmărit fiinţa în tot ancestralul ei.
Ne naştem pentru că am murit şi murim pentru a ne naşte şi de fiecare dată anularea morţii în creaţie devine o altă creaţie - dar pe ce fundament, vă întreb?
TOATĂ CĂUTAREA NOASTRĂ CARE PLEACĂ DIN "0"
SE VA ÎNTOARCE TOT LA "0"
Ironic dar adevărat, într-o lume în care ne-am pierdut identitatea, drumul, creatorul, unitatea, am creat INDIVIDUALITATEA, am devenit noi înşine CREATORI, am pierdut CALEA, am inventat dualismul şi am dat MINUS/PLUS infinitului.
Aşa vrem noi să erupem, să ne întoarcem la 1, să ne recunoaştem întregul?
Mie una, nu mi se pare că trăim, ci că ne batem joc de noi înşine, creând din aşa-zisul CERC, un mare CIRC al vieţii - numit INVOLUŢIE.
În tot regresul ăsta noi devenim genii, oameni de ştiinţă, vraci, preoţi cu har, magicieni, yoghini, maeştri spirituali...
NU E COMIC?
ADEVĂRUL PE CONTRASENS
ADEVĂRUL LUMII INVERSE
Ne creăm un scenariu, o piesă fără regizor, înlocuind adevărul cu un scenarist inventat din neputinţa noastră, numindu-l Dumnezeu..
Pe mine mă sperie curajul nebun al lumii ăsteia de a inventa istorii întregi, mai degraba eşecuri întregi, religii, legi, ştiinţe, ipoteze, adevăruri invizibile, mărturii, călătorii intergalactice, când de fapt suntem o mare "gaură neagră" prin care, finalmente, nu vom face decăt să ne absorbim inovaţiile fără temelie.
Ne privim într-o oglindă goală şi când nu ne găsim reflexia, anulăm tot ce suntem, recreându-ne într-o amnezie perpetuă.
Ce hilar...
Cât de plăpânzi şi mici suntem în faţa acestui mare ZERO al Uitării şi câte războaie inutile ducem cu noi înşine sau/şi în afara noastră pentru o fărâmă de adevăr, din care ne-am rupt cândva.
Mi s-a demonstrat că orice încercare a mea de a mă căuta cu putinţă, de a îndrăzni să caut creaţia lui 1 în începuturi, nu-mi stă în putere şi-atunci ce să aleg înaintea resemnării?
Singurul răspuns pe care am reuşit să-l intuiesc, cer, găsesc, în mine însămi şi care nu îmi dă voie să renunţ de tot, în toată nebunia asta binară - este IUBIREA.
SOLUŢIA BINARĂ:
"0" ANULAT = "1"= IUBIRE
Această conştiinţă care a rămas vie şi trează chiar şi în procesul materializării...
Nimic nu s-a rupt din ea când ne-am pierdut identitatea, e singura pârghie care încă nu ne lasă să înnebunim cu totul, în faţa nimicului şi inutilului.
Cred că e singura formulă care într-o construcţie binară nu are infinite variabile.
Cred că e singura rezultantă din conjuncţia binară de întoarcere la 1 care nu are nevoie de oglinzi, realităţi create, Dumnezei, invenţii, ştiinţă - pentrucă ea însăşi e unitatea şi adevărul dumnezeirii noastre, chiar şi aici în lumea lui ZERO.
"O" DISCUTĂ CU "1"
designed by Sandra
Meşter iscusit mă-ntreb,
Când creat-ai lumea asta
Şi făcut-ai ghem de ace
Alergând pe dobitoace,
În direcţii fără vrere...
Tu acum când eşti putere,
Îmi raspunzi cu verbu-a face?
Şezi un pic să ne cuprindem,
Lumea ta-i din borangic,
Cât ne dăm şi cât ne vindem
Pe-o bucată de nimic?
Dragă meştere se ştie,
Dragă meştere se ştie,
Ne întoarcem să murim
Dar uităm născarea vie,
Când din apă ne faci vin.
Tu mai lasă ochiu' josu'
Pe-un morman de muşuroi,
Nu ne plânge, nu ne râde
Când iubim din doi în doi...
Suntem mici şi mare-ţi suntem
Am văzut că nu vedem...
Dă-ne meştere speranţa,
Vin din apă să mai bem.
eu cred în 1 = 0 şi 0 = 1.
RăspundețiȘtergereunul în toţi şi în toate, ciclu după cilcu.
faptul că noi avem nevoie de un 0 pentru a îl explica pe 1 nu reduce gravitatea situaţiei, îl punem pe 1 înaintea lui 0 sau privim noi dintr-un unghi greşit (probabil că binar, similar minţii conştientului - o matrice trunchiată)
şi mai mult cred că (0 + 0) x iubire = 1.
rădăcina pătrată, cubică şamd a lui 0 poate şi va fi 1 atunci când din mişcarea spiralată în jurul lui 0 ne vom întoare (bumerang) în 1.
hilar e faptul că transcris, în cod maşină (intermediar de impulsuri electro - magnetice !!!) mesasjul oamenilor devine un şir fragil de 011100011011
keep dreaming!
Flipi@
RăspundețiȘtergere"unul în toţi şi în toate"
Lumea lui ZERO - este creatia prin ruptura, adicatelea, ca sa-ti explic mai pe scurt -
NU EXISTA!
Ne dam Sah noua insine - nu lu' Dumnezeu.
Dumnezeu sta cuminte la el acasa si se uita amuzat poate, la creatia asta care orbecaie in nevoia de recunoastere.
0+0 nu este egal iubire, pentru ca din gol nu poti umple ceva si nu te poti umple cu gol.
Problema omenirii este ca ea inca crede ca suntem 0 - desi noi nu suntem, pentru ca nu se naste nimeni GOL - toti avem iubire in noi, dar in momentul frangerii am creat GOLUL suprapus identitatii noastre reale, multumita amneziei.
Cam asta era mesajul meu.
Namaste
am înţeles aluzia, imaginea e prea clară. dar totuşi acel 0 pe care noi nu îl percepem e acelaşi cu acela pe care noi l-am non-creat? nu.
RăspundețiȘtergerede fapt ce vroiam eu să zic acolo, chiar dacă un pic pe lângă subiect, tangenţial la infinitul tău trigonometric (uite iar mă complic airuea....) că în fapt 0 nu există, e infinit de fapt şi că înainte de 1, dar de fapt după şi în acelaşi timp şi loc şi orice fel de manifestare sau stare sau în orice chip posibil şi imposibil de imaginat singurul semn matematic ce contează e =.
mi s-a părut că trebuie să spun ceva.
vorbeam evident de matematici diferite, dar aplocabile aceluiaşi aluat.
filmul ăst cu peste 30 frame-uri pe secundă se va rupe şi atunci (o) să ne vedem.
Flipi@
RăspundețiȘtergereEu am inteles ce ai zis tu - dar iti arat ca zici acelasi lucru doar ca pe alta filiera:
ATAT TIMP CAT EXISTA 0 - ADICA UITAREA- ADICA RUPTURA- ADICA CREATIA DIN NON CREATIE - NU VA EXISTA NIMIC.
Daca vrei oximoronul lui ZERO atunci este
UNUL- VID
Pentru ca tot ce cream la nivel de recunoastere unitara aici - E IN VAN
Nu poti umple golul cu infinit - cand noi suntem INFINIT - suntem un PUNCT infinit al malformarii unui adevar frant.
Mai simplu zis:
SUNTEM DEJA 1 si am uitat asta prin absorbtia lui 0- adica a propriei noastre ruperi de sine.
dar dacă ruperea asta e chiar motivul reîntoarcerii noastre în infinit?
RăspundețiȘtergeredacă motorul reîntregirii lui în consistenţa umorilor lui energetice trebuie să treacă prin nulitatea creaţiunii lui 0?
probabil că proiectul ăsta la care lucrez mă infuzează cu lumină verde...
şi da. ai dreptate, doar că eu îl refuz pe 0 de care vorbeşti şi încerc marea cu solzii.
Daca citeai cu atentie ideea mea, care clar lucru, nu e batuta in cuie...ai fi inteles ca eu nu pornesc de la un test al unui asa-zis Dumnezeu, test care i-ar fi esuat.
RăspundețiȘtergereCi pornesc de la noi, parte dintr-un infinit Dumnezeu al altor Dumnezei poate, si tot asa, ca nimeni nu bate cu vederea inainte de 1.
Ideea exteriorizarii infinitului in creatie nu este numai ideea emisa de mine, sunt convinsa ca si alte minti au avut urticaria asta.
Eu merg pe simpla ipoteza ca acest infinit fara plus si minus si alte inovatii duale, a vrut el asa o mica-mare ordine, ca vb aia la inceput a fost haos, nene.
Insa ca sa faci ordine, trebuie sa vezi cui, nu?
Ruperea de acest CUI- era inevitabila, pt ca asta inseamna exteriorizare, iesit in afara etc blah.
Insa cand s-a produs ruptura, poc si amnezia fractala... ca na, asa e la case mari, mai uiti un colt de praf, mai o fereasrta deschisa etc.
Probabil ca in reordonarea infinitului asta, s-a busit masterplanul pe la colturi.
Ideea e simpla, noi fiind deja parte din infinit, ne vrem acasa, de asta cand ne apuca doru' cascam ochii pe cer.
Insa, intoarcerea acasa presupune niste pasi facuti, a cuiva de catre cineva.
Si ne reconstruim cica, problema e ca nu trebuie sa ne reconstruim in oglinda, ca dam de uitare.
Ci reconstructia sa aiba loc inauntru, acolo unde am uitat sa cautam inca de la nastere.
dar dacă în noi e infintul şi perfecţiunea şi totul, atunci în regăsire fără oglindire ar trebui să identificăm şi "buşitura", eroarea de calcul.
RăspundețiȘtergereaici am eu o idee năstruşnică, probabil că privind de sus vezi un pic altfel lucrurile (eu doar îmi sondez intuiţia acum pentru că mai mult nu ştiu încă) şi anume că oricum pasul pe care trebuie să îl facem e mic şi totuşi infinit.
să ştii că m-ai făcut să zâmbesc, că nu vezi că nu pricepe? ecuaţia asta nu se rezolvă se simte şi se asimilează în interior.
nu ştiu cum putem discuta în două locuri de lucruri aşa SUS - JOS (la fel - altfel) în acelaşi timp.
:D
Flipi@
RăspundețiȘtergereDar noi vedem busitura, aici e ironia - cei ce se nasc cu deschidere si-si amintesc partial revenirile, si nu numai ei... stiu de ce au cazut.
Problema nu e de ce am cazut, pentru ca pana la urma nu pentru asta ne-am intors, problema e ca de fiecare data cand ne reintoarcem - cream alt scenariu, alt zero al neputintei, iar cei care vin decalati de episodul asta, ori aleg sa se izoleze, ori innebunesc si nu e nevoie sa amintesc cate genii prin care a trecut "busitura" la rece, au luat-o pe coclauri, sau au ales sa "arda" tacit.
Pana la urma nu am venit aici sa cautam adevaruri, ci sa consumam acest zero pe care l-am tot creat, vieti la rand.
Restul e apa de ploaie si cautari in van.
Putem folosi cuvinte diferite, mesajul insa e acelasi - in lumea lui 0 putem orice :)
da. pirdusem parte din vedere. revenim la întreg :)
RăspundețiȘtergereşi dacă putem orice atunci o cină de taină să aşezăm că mie îmi e cam foame (tare în ultimul timp) şi să muşcăm adânc din 0. până ce umbra lui non-energetică nu va mai înceţoşa frumuseţea din noi.
dacă noaptea îşi cere drepturile vă urez o noapte irizant de frumoasă!
Flipi@
RăspundețiȘtergereMulti sunt cei care se vor putini...
:)