"ŞAH LUI DUMNEZEU" ÎN IAŞI ŞI BUCUREŞTI

CE VĂ ADUCE MOŞU?

Sâmbătă 4 decembrie 
orele 19.00
BUCUREŞTI

CLIC FOR ZOOM

Vineri 10 decembrie
orele 18.30 
IAŞI

 CLIC FOR ZOOM

 

Cărţile le puteţi găsi în librăriile conexe 

sau pe site-ul Junimea

 http://editurajunimea.ro/index.php?autori_id=126

Vă aştept cu drag

EPICA BINARĂ

UNITATE ÎNSEAMNĂ ANULAREA LUI 0 

ŞI REÎNTOARCEREA LA 1

Fragment din "Dihotomia Genului"
Celestine Mihaela

Scutul Trinităţii - Scutum Fidei, m-a dus cu gândul la crezul Sf. Atanasiu şi am cules unul din  multele îndemnuri la mântuire care vorbesc despre Dumnezeul creştin în Treime: "Cum e Tatăl, asemenea Fiul şi Duhul Sfânt".

Plecând de la simbolurile heraldice putem asocia triskelele celtice care îmbină semnul treimii cu semnificatiile cheii vieţii-ANKH, care e aproape izibitoare, ceea ce face ca egiptenii să reconsidere prezenţa lui  "0", infinitul, Moebius, nimicul, încă de dinaintea indienilor care se presupune a-l fi descoperit.

Iată o asociere trefoilă de-a dreptul, care m-a îndemnat să redirecţionez ideea spaţiului vid spre non-creaţie:

DE LA TRISKELE LA ANKH 

 

Ectoplasma sau teleplasma, nu e doar o formaţiune luminoasă emanată din aura corporală, poate fi acea informaţie energetică asumată din întâlnirea unui corp fizic cu altul. 

În cazul de faţă o să vorbim despre efectul acestor emanaţii în procesul de materializare prin conjuncţie.

Aş putea intui şi reproduce o "formă-gând" doar prin asocierea acestor formaţiuni luminoase, dar orice corp fizic are o aură, dovedit fiind prin fotografierea Kirlian.

Dacă aceste câmpuri de energie pot fi autentificate, e clar că energia are propietăţi comune cu masa informaţională din care emană. Am făcut această asociere în procesul de materializare, nu întâmplător - pentru că iată, energia informaţională care pleacă de la simbolurile de mai sus, corelează cu informaţia corpului care o primeşte.

Efectele sunt uluitoare, de la o haină pe care o îmbraci aidoma energiei tale compatibile, pănă la culorile în conjuncţie cu aceasta.

Configurând această idee spiralată parcă, ajungem la nod, fie el un nod celtic sau egiptean, formaţiunea care face conjuncţia între cele două simboluri e trefoilă şi sinusoidală, iar centrul de intersectare este chiar punctul de la care se pleacă, având ca reprezentaţie în realitatea materială, cercul sau infinitul.

Dacă cercul este un punct în desfacere, atunci proiecţia lui ia forma unui bumerang, matricea lui ia forma unei triskele, Omega, sau al unei svastici. 

Dacă însă construim un bumerang în formă de "V" cu unghiul rotunjit, atunci cu siguranţă facem trimitere la un triunghi cu baza lipsă, un univers triunghiular  în formă de umeraş, pe care aşezăm ierarhic realităţile.

EFECTUL DE BUMERANG 

EFECTUL ZERO

Toate aceste formaţiuni şi simboluri care pornesc de la punctul 0  ca şi început al creaţiei, îşi modifică matricea în momentul în care realităţile nu mai coincid sistemului care le conjugaă:

De exemplu:

ZERO înseamnă NIMICUL înainte de creaţie, conform cosmogoniei - la început a fost haosul, nimicul, întunericul, din care a apărut un punct de lumină. Aşadar din 0 ia naştere punctul, mai exact: 

Din 0 a apărut 1

Această axiomă nu îndeplineşte condiţiile recunoaşterii...  

1 recunoaşte pe 0, invers nu.

Dacă 1 recunoaşte 0, iar 0 nu recunoaşte 1 - atunci avem o ecuaţie simplă:

NOI NU AM APĂRUT DIN NIMIC - NOI AM CREAT NIMICUL CA SĂ NE RECUNOAŞTEM.

NOI NU AM APĂRUT DIN "0" - NOI AM CREAT "0" CA SĂ-L RECUNOAŞTEM PE "1"

MATRICEA BINARĂ

ÎNCEPUT = 1

1 = PUNCT

1 VREA RECUNOAŞTERE

RECUNOAŞTERE = EXTERIORIZARE

1 VREA SĂ VADĂ PE 1 = FRÂNGERE

1 SE RUPE DE 1 = EXTERIORIZARE

1 NU MAI VEDE 1 = 1 NU MAI E ÎN 1

RUPTURĂ = UITARE

UITARE = 0

0 CREEAZĂ REALITATEA NULĂ

0 NU VEDE 1 = 1 ANULAT

1 VEDE 0 DAR 0 NU RECUNOAŞTE 1

0 NU VEDE 1 = REALITATEA VIDĂ

0 CREEAZĂ 0 =  Ø

 Ø VREA SĂ SE RECUNOASCĂ ÎN 1 

MASTERPLAN EŞUEAZĂ = INVERSUL LUMII

0 INVERSAT = 1

LUMEA LUI 0 ANULATĂ = 1

___________________________________

Ø CREEAZĂ LUMEA INVERSĂ

  În lumea asta nu avem voie să accesăm nimic, nu avem voie să forţăm realităţile nule, pentru că ni s-a demonstrat sute de ani la rând - DIN "0" NU POŢI VEDEA "1", atât timp cât vrem să ne reflectăm în zero, reflexia este tot zero.

Atunci vă întreb:

De ce creaţi din zero - unitatea, întregul, Dumnezeul?

Noi ne-am frânt, ne-am rupt când am vrut să recunoaştem identitatea absolută, am hotărât să ieşim din miez pentru a ne vedea, confirma, şi n-am realizat atunci că orice rupere de TOT presupune anularea  TOT ului.

Asta s-a întâmplat în procesul de materializare, am realizat că:

 RUPEREA PRODUCE UITARE - NU REFLEXIE.

 

 Cum poţi să te vezi în oglinda lui ZERO - ÎNTREG?

Gândiţi-vă câte istorii am scris, câte scripturi am inversat, pervertit, anulat, recreat!

Gândiţi-vă câte sacrificii am făcut, câte jertfe am comis, un genocid în lumea lui ZERO - şi pentru ce?

PENTRU CĂ NE-AM UITAT IDENTITATEA

CÂND NE-AM RUPT DE 1

Am înţeles ceva din tot chinul lumii ăsteia -  TOTUL ESTE ÎN VAN! 

Vrem să construim realităţi, Dumnezei, religii, adevăruri, pe un fundament inexistent.

Într-o lume în care am inventat ZERO înaintea cunoaşterii - noi construim realităţi de secole şi nu vrem să ne oprim din labirintul ăsta, nu vrem să închidem cercul şi să acceptăm că:  SUNTEM DEJA 1 DAR AM UITAT CĂ SUNTEM.

DIN "0" AM CREAT DUMNEZEUL MARTIR

Dacă  CE E SUS E ŞI JOS - înseamnă că 1 vede 0 şi 0 vede 1, dar aşa ceva e imposibil, din 0 nu poţi reflecta unitatea, pentru că 0 nu recunoaşte 1. E adevărat că 1 recunoaşte 0 , dar 1 a uitat să fie 1 ca să se poată reflcta când s-a rupt.

CE E SUS nu mai e  CE E JOS - pentru că 1 nu mai e 1,  ci 1 a devenit 0 când s-a frânt.

Dacă mergem pe axioma asta, atunci Dumnezeul din care ne-am frânt s-a uitat în momentul materializărilor şi acum se adună bucăţică cu bucăţică pentru a-şi reface oglinda.

Problema noastră este că noi căutăm reflexia în cioburi nu în unitatea divină.

Cred că singura noastră şansă de a ajunge la 1 este dacă anulăm realităţile vide, adică  1 ANULEAZĂ 0 

Atât timp cât o să încercăm să construim din "0" o oglindă, singura proiecţie va fi vidul creat. Cred că adevărul despre unitatea noastră nu trebuie căutat în oglindă, ci în noi înşine, fără să ne privim în cioburi.

OGLINDA AMNEZICĂ ÎN CUB

Labirintul informaţional creat nu are formă de cerc, deşi îndeplineşte funcţii circulare, ca un Omega sau un Bumerang în refacere, o proiecţie cubică regresivă.

Ce pleacă de la noi se întoarce tot la noi, aşadar dacă fundamentizăm noţiunea vidului, găsim vidul, iar mica strategie are cauzalităţi şocant de simple:

Suntem goi - vedem golul

Suntem întunecaţi - vedem întuneric

Suntem urâţi - vedem urâtul

Suntem ignoranţi - vedem apatia

Suntem egoişti - vedem zgărcenia

Suntem fricoşi - vedem pericolul

Oricărei asocieri, bumerangul îi acţionează pe acelaşi fundament  RECTO-VERSO, care ne-a urmărit fiinţa în tot ancestralul ei. 

Ne naştem pentru că am murit şi murim pentru a ne naşte şi de fiecare dată anularea morţii în creaţie devine o altă creaţie - dar pe ce fundament, vă întreb?

TOATĂ CĂUTAREA NOASTRĂ CARE PLEACĂ DIN "0"

SE VA ÎNTOARCE TOT LA "0"

 Ironic dar adevărat, într-o lume în care ne-am pierdut identitatea, drumul, creatorul, unitatea, am creat INDIVIDUALITATEA, am devenit noi înşine CREATORI, am pierdut CALEA, am inventat dualismul şi am dat MINUS/PLUS infinitului.

Aşa vrem noi să erupem, să ne întoarcem la 1,  să ne recunoaştem întregul? 

Mie una, nu mi se pare că trăim, ci că ne batem joc de noi înşine, creând din aşa-zisul  CERC, un mare  CIRC al vieţii - numit INVOLUŢIE.

În tot  regresul ăsta noi devenim genii, oameni de ştiinţă, vraci, preoţi cu har, magicieni, yoghini, maeştri spirituali...

  NU E COMIC?

  

ADEVĂRUL PE CONTRASENS 

ADEVĂRUL LUMII INVERSE

 Ne creăm un scenariu, o piesă fără regizor, înlocuind adevărul cu un scenarist inventat din neputinţa noastră, numindu-l Dumnezeu..

Pe mine mă sperie curajul nebun al lumii ăsteia de a inventa istorii întregi, mai degraba eşecuri întregi, religii, legi, ştiinţe, ipoteze, adevăruri invizibile, mărturii, călătorii intergalactice, când de fapt suntem o mare "gaură neagră" prin care, finalmente,  nu vom face decăt să ne absorbim inovaţiile fără temelie. 

Ne privim într-o oglindă goală şi când nu ne găsim reflexia, anulăm tot ce suntem, recreându-ne într-o amnezie perpetuă.

Ce hilar...

Cât de plăpânzi şi mici suntem în faţa acestui mare ZERO al Uitării şi câte războaie inutile ducem cu noi înşine sau/şi în afara noastră pentru o fărâmă de adevăr, din care ne-am rupt cândva. 

Mi s-a demonstrat că orice încercare a mea de a mă căuta cu putinţă, de a îndrăzni să caut creaţia lui 1 în începuturi, nu-mi stă în putere şi-atunci ce să aleg înaintea resemnării?

Singurul răspuns pe care am reuşit să-l intuiesc, cer, găsesc, în mine însămi şi care nu îmi dă voie să renunţ de tot, în toată nebunia asta binară - este IUBIREA.

SOLUŢIA BINARĂ: 

"0" ANULAT = "1"= IUBIRE

Această conştiinţă care a rămas vie şi trează chiar şi în procesul materializării... 

Nimic nu s-a rupt din ea când ne-am pierdut identitatea, e singura pârghie care încă nu ne lasă să înnebunim cu totul, în faţa nimicului şi inutilului.

Cred că e singura formulă care într-o construcţie binară nu are infinite variabile.

Cred că e singura rezultantă din conjuncţia binară de întoarcere la 1 care nu are nevoie de oglinzi, realităţi create, Dumnezei, invenţii, ştiinţă - pentrucă ea însăşi e unitatea şi adevărul dumnezeirii noastre, chiar şi aici în lumea lui ZERO.

"O" DISCUTĂ CU "1"

                                         designed by Sandra

Meşter iscusit mă-ntreb,

Când creat-ai lumea asta

Şi făcut-ai ghem de ace

Alergând pe dobitoace,

În direcţii fără vrere...

Tu acum când eşti putere,

Îmi raspunzi cu verbu-a face?

Şezi un pic să ne cuprindem,

Lumea ta-i din borangic,

Cât ne dăm şi cât ne vindem

Pe-o bucată de nimic?
Dragă meştere se ştie,

Ne întoarcem să murim

Dar uităm născarea vie,

Când din apă ne faci vin.

Tu mai lasă ochiu' josu'

Pe-un morman de muşuroi,

Nu ne plânge, nu ne râde

Când iubim din doi în doi...

Suntem mici şi mare-ţi suntem

Am văzut că nu vedem...

Dă-ne meştere speranţa,

Vin din apă să mai bem. 

ÎN ADEVĂRUL HELICOID SUNTEM VISAŢI

Fragment din "Şah lui Dumnezeu", Edit. Junimea, Iaşi, 2010 
[Celestine] 

Spune-mi Doamne eu te-am visat?

Spune-mi dacă visul meu este despre om...

Dacă lumea visului meu era goală,

Te-am aşezat căpătâi?

 

DUMNEZEUL VISAT VERSUS  CREAT

Pornind de la ipoteza oglinzilor în Teoria M, am redus ideea la un univers fractal, pentru că totul în această dimensiune se reduce la un fractal întreg sau mai mulţi fractali combinaţi.

Totul în realitatea noastră porneşte de la MOEBIUS  - e cel mai simplu mod al unei singure suprafeţe de a se răsfrânge fără risipă în infinite posibilităţi, realităţi, dimensiuni, sau poate... vise.

Totul este  FRACTAL - fluide, geometria sacră, fizica cuantică, meta-fizica, harta naturii, harta stelară, geometria munţilor, copacilor, frunzelor, plantelor, homeopatia fractală, totul este sinergie...

Cercetările tanato-psihologice vorbesc despre o materie în continuă devenire, dar cu siguranţă există un păpuşar al informaţiei eterne din această matrice şi mă întreb până la urmă, lumea noastră este un vis sau un joc al păpuşarului?

Suntem TIPARE - suntem visaţi sau suntem noi cei care visăm?

Ne găsim aceleaşi fizionomii, timbrul vocii îl recunoaştem la mulţi dintre noi, gesturile, mimica, adaptarea la  N medii, N realităţi, N vise.
Moartea biologică nu ne transformă matricea, ci o readaptează, noi suntem cei care murim înăuntru ca să ne naştem în afară, un proces continuu de asimilare şi devenire.

DE CE?

Lumea noastră materială este un VORTEX care ne dă capacitatea vizibilului, a ceea ce creăm în momentul recunoaşterii - dar ce se întâmplă cu acest  VORTEX când realităţile lui întrepătrunse nu ne mai sunt la îndemână?

 Nu mai există VORTEX sau nu mai există VISUL nostru?

NIMIC NU SE PIERDE TOTUL SE TRANSFORMĂ

Emanaţia noastră informaţională creează moebiusian mai multe realităţi compacte pe care le reduce la una singură spre final - DUMNEZEUL.

De ce facem asta?

Avem nevoie de o  MEMBRANĂ care să îmbrace toate transformările noastre, i-am dat numele de Dumnezeu şi l-am creat in visul nostru perpetuu.

De câte ori ne punem întrebări nu facem decât să creăm alt vis, alte universuri, alte adevăruri ipotetice.

Este jocul divinităţii sau jocul nostru de-a divinitatea?

Gândiţi-vă că ne dorim tot timpul să avem confirmări: de oglinzi, de corzi, de suprafeţe sinusoidale şi elastice, de mulaje interdependente decizional, de cauzalitate finită.

Noi vrem o CAUZALITATE FINITĂ!

Dacă există un capăt - şirul întrebărilor noastre se diminuează şi anecdota destinului nostru ar căpăta un sens.

Noi nu vrem adevăr - noi vrem sens!

Căutăm urechile în măini când nu mai avem cuvinte, ochii în degete când nu mai ştim să ne desenăm în oglindă, dar mă întreb: într-o realitate materială, într-o lume a ideilor, ce adevăr căutăm şi pe ce fundamente?

TIMPUL FIZIC NAŞTE ATEMPORALITATEA?

Cum putem să îndrăznim a căuta răspunsuri despre NECUPRINS într-o lume discursivă a palpabilului, a formei, a gândirii finite?

Din ce se naşte - DE CE - nu cumva dintr-un raţionament finit şi încătuşat?

Dacă adevărul îşi are rădăcina înfiptă atemporal, cum putem noi - în formatul temporalităţii materiale să vorbim, gândim, intuim, o lume imaterială, infinită, ilogică, nevisată, netrăită?

E ca şi cum o furnică s-ar opri din mersul ei firesc, ar ieşi din realitatea ei de manifestare şi ar urca pe spatele unui elefant desenându-i o matrice corespondentă capacităţii ei de intuire şi recunoaştere. Ce ar recunoaşte furnica din realitatea elefantului?

Pericolul unei forme de N ori mai mare, sau doar un deal aflat în mişcare?

Dacă noi dăm timpului formă, curgere, axiome logice, paralelism, atunci, în timpul unei regresii puternice, atemporale, ce capacitate de înţelegere vom da simultaneităţii, când vom vedea aceeaşi  furnică aflată în acelaşi timp, odată pe spatele unui elefant şi odată pe mâna noastră?

Citez: "A fost demonstrat faptul ca omul posedă o structură fizică, una energetica şi una informaţională, toate dispuse holografic."  [Ionel Mohîrta]
De ce informaţia este diferită de energie?

Fizic, informaţional, metafizic - totul este energie.

Omul asimilează infomaţia holografic ordonată, doar dacă o recunoaşte, dar din experienţele mele la nivel regresiv am trăit efectul omogenizării informaţiei materiale:
Tot ce era recunoscut în realitatea mea de percepţie, ca fiind materie compactă, se desprindea de formatul vizibilului luând aceeaşi fomă: fluidă, omogenă, continuă.

Masa devenea totuna cu podeaua, podeaua se mula perfect pe piciorul meu, piciorul meu începea să se prelingă prin mâîni, torace şi să iasă prin plexul solar.
Eram din aceeaşi materie informaţională cu scaunul, podeaua, masa. Aveam aceeaşi formă, aceeaşi recunoaştere, acelaşi pattern.

Se numeşte că:

  CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA este TOTUL

iar TOUL este CURGERE,

NU formă.

Dacă ADN-ul nostru curge helicoid, atunci cristalele noastre lichide: fosforul şi lumina care le pătrunde,  nu au o curgere unidirecţională, ci un regres "înainte"...

Atunci CE ESTE SUS ESTE ŞI JOS - se anulează.
În lumea noastră materială am delimitat ideea de  SUS şi de JOS.

Dacă extremele nu au recunoaşterea dincolo, atunci ideea de BINE  şi  RĂU nu există!

Dacă extremele nu există - ce mai rămâne din DUMNEZEUL CREAT?

Am creat noţiunea unei META-MEMBRANE atotsuficiente care deţine toate realităţile în matca unei recunoaşteri materiale, li s-au dat diferite interpretări, nume:

MOEBIUS

FRACTAL

CORZI

CIORCHINE

BUMERANG 

OGLINZI

SUPAFEŢE KUMMER

SUPRAFEŢE CALABI-YAU

SUPRAFEŢE HELICOIDE

SUPRAFEŢE TREFOILE

SUPRAFEŢE TRISKELION 

RECIPIENTUL LUI  KLEIN

 Atâtea conexiuni, ipoteze, prezumţii, teorii, încercări ale oamenilor de ştiinţă de a da formă unui template amorf, dar dacă eliminăm toate aceste concepte,  vom realiza că toate căutările noastre iluzorice şi nefondate tind să ia forma unui labirint, un cerc vicios complex fără o direcţie clară.

Spuneam că am dat ideii de DUMNEZEU o notă SIMPLĂ de răsfrângere a realităţilor în el şi viceversa.

E clar că există ceva care le deţine pe toate, fie că este o matrice a oglinzilor, corzilor, fie că e un atom perfect din care ne-am frânt, fie că e un vis creat al Păpuşarului, fie că noi suntem cei care-l visăm.

Că există sau nu ceva care le coordonează pe toate, că matricea noastră cromozomial bioluminiscentă are capacitatea de codare/decodare a informaţiei divine, se reduce totul la întrebarea clasică a cercetătorilor :

"Cum depinde structura şi limitele de parametri ?''

DUMNEZEU - INTERFAŢĂ CU COSMOSUL 

SAU CREAŢIA NEPUTINŢEI NOASTRE?

Ne place să credem asta, e singura noastră şansă de a nu merge haotici prin lume, de a ne ruga cuiva când neputinţa îşi face loc în noi, de a fi iertaţi de cineva când noi habar n-avem să ne iertăm, de a fi iubiţi de cineva pentru că noi am uitat să facem asta...  şi toate care ne petrec în realitatea asta ne este dat să ducem cu durere şi nepotrivirea lumii vizibile în cea invizibilă nouă.

DIN CE L-AŢI CONSTRUIT PE DUMNEZEU?

Aţi hotărât că e INFINIT- dar i-aţi dat un TIMP de manifestare.

Aţi hotărât că e IUBITOR, SALVATOR, IERTĂTOR, ATOTŞTIUTOR - dar ce ştiţi voi despre iubire, iertare, salvare, atotştiinţă ... când l-aţi pus pe cer?

Aţi hotărât că el  a făcut lumea, universul şi aţi pus un mare STOP creaţiei - dar nu cumva pentru că nu puteţi accepta ideea unei cauzalităţi infinite?

DUMNEZEU A FOST DINTOTDEAUNA - pe El nu l-a creat nimeni, a apărut aşa din neant şi s-a pus pe treabă să facă el un univers şi-o lume.

Serios?

Păi conform teoriei ăsteia - voi sunteţi o mică reproducere a unei manufacturi eşuate, pe care Dumenzeu se chinuie să o refacă, aşa că oricum nu prea aveţi mare lucru de spus în manopera lui.

Dar dacă tot ne rugăm unui DUMNEZEU invizibil şi creat pentru a avea şi noi un sens, cum de nu s-a întrebat nimeni niciodată la cine ne rugăm de fapt?

Să luăm de exemplu o părticică din rugăciunea către Dumezeu, să o analizăm puţin - mie una mi se pare interesant modul de abordare, de altfel, saracu' Nietzsche, de-ar mai fi trăit, în nebunia lui ar fi zis că suntem "o adevărată fabulă" .

"[...] şi nu ne duce pe noi în ispită" 

Cum poate un Dumnezeu atât de iubitor şi salvator şi iertător şi atotştiutor "să ne ducă pe noi în ispită"?

Oare cine a tradus această rugăciune şi pentru cine?

Eu nu contest o forţă net superioară, dar nu cred că suntem capabili de ADEVĂR - spun asta pentru că nu deţinem penelul, nu deţinem dalta, nu deţinem ADEVĂRUL pentru a-l autentifica, confirma, crea !

Şi-atunci mă întreb, noi vrem  ADEVĂRUL sau PUTEREA?

Noi vrem să cunoaştem DUMNEZEUL sau să FIM DUMNEZEI?

Omul are dreptul de a  CREA.

CE? CU CE? DIN CE? PE CE FUNDAMENTE?

A fost uşor să pervertim mesajul -  CE E SUS E ŞI JOS, dar CE E JOS POATE CONSTRUI CE E SUS?

Noi ne-am luat avânt şi drepturi de a căuta un Dumnezeu, dar cum să cauţi ceva ce nu cuprinzi, ce nu înţelegi încă?

Cum să vorbeşti cu atâta siguranţă şi să te închini cuiva şi să-ţi pui toată credinţa ta de om în ceva care habar n-ai ce e, pe care îl cauţi o viaţă întreagă, îi creezi scenarii palpabile, numind simţire şi har, chemarea spre invizibil. 

Dacă vorbim despre un Dumnezeu, cu siguranţă vorbim despre un TRICKSTER, care ştim bine că poate lua reprezentaţia divină prin viclenie, poate induce lumină, încredere, iar prin ceea ce numim "mişcarea inversă" poate perverti adevărul divin, ba mai mult, să altoiască îngereştile făpturi cu mare dibăcie şi viziune, ca noi cei de aici.. să le luăm exemple divine clare, mesaje şi revelaţii.

Pentru că o să spuneţi... "L-am simţit pe Dumnezeu în mine, am simţit chemarea lui" - de unde ştiţi că ce a trecut prin voi e Dumnezeu şi nu un Trickster?

Forţa şarpelui e înzecit mai mare în zilele noastre, pentru că omul a uitat ce e iubirea, n-o mai accesează în el însuşi şi bâjbâie încă după adevăruri venite din afara lui, nu din el însuşi. 

ADEVĂRUL ARE DOUĂ TĂIŞURI 
UNUL TAIE, ALTUL TE TAIE

 Oamenii nu vor adevărul - ci adevărul lor personal.

Trăim într-o lume unde adevărul se conjugă cu falsitatea şi invers, abia ne pipăim pe noi înşine şi vrem să înţelegem lumea imaterială, e ilar.

 Omul pneumatic a uitat să respire, a căpătat o inteligenţă ecosistemică şi s-a rupt de sine.

Trăim o adevărată hermeneutică a suspiciunii, experimentată şi de alţii înaintea noastră: istorii scrise, teoretizări ştiinţifice, ipoteze existenţiale, căutări fără de rezultat într-o lume opacă şi nesigură.

Din lumea asta creăm noi Dumnezei?

Avem mare curaj, nu glumă.

CAINIŢI VERSUS OFIŢI

Istoria se repetă şi de fiecare dată nu învăţăm nimic din ea. 

Dacă noi credem că Dumnezeu face teste  pe noi - ar însemna să ne găsim într-un joc nebun la care asistăm cuminţi şi neputincioşi, precum nişte cobai.

Pildele sau învăţăturile divine, dacă le pot numi aşa, ne prezintă o faţetă prost interpretată, dacă luăm aminte Lecţia lui Iov.

Dacă Dumnezeu ne pune la teste, încercări, prin care să-şi dovedească el creaţia, mă tem că nu vorbim despre un Dumnezeu iubitor, ci un Tester care vrea să îşi perie autoritatea divină în faţa Întunericului.

Dacă am trece de interpretarea asta şi am pătrunde dincolo de războiul dualităţii expuse, Dumnezeu nu ne-a dat lecţii, teste, task-uri, încercări, prin care el să îşi confirme creaţia.

Aceste lecţii mă tem că ni le dăm singuri, le alegem singuri, dar pentru că nu putem duce aşa responsabilitate asumată - am pus totul pe seama unui Dumnezeu care ne scanează din ceruri, alegerile.

Practic, ce diferenţă e între sărmanul om care se închina la fulgere şi trăsnete, care la zguduitura pământului, deja pictează în peşteri zeităţi - şi noi, cei de azi, care am trecut de la forţele naturii la cele numite forţe cereşti?

Nici una.

Fiecare interpretează liber ideea unei forţe superioare nouă, fie că o face matematic, ştiinţific, religios, ezoteric, etc. 
Toate aceste episteme create şi recreate zeci de mii de ani, n-au făcut decât să re-updateze Neştiutul, Neputinţa, Viclenia.

Atât timp cât există o geometrie fractală a naturii, mergem pe principiul oglinzilor şi enunţăm că partea e frântă din întreg, deci se aseamănă cu el.

Dacă noi suntem parte din întreg e firesc să îndeplinim aceleaşi legi fractale, să fim parte identică din întreg, să ne oglindim în creator dar,  la rândul lui, creatorul are o creaţie care oglindeşte creatorul unei alte creaţii, al unui alt creator de creaţie =  F R A C T A L

Există ierarhie şi acolo sus?

Conform oglinzilor, ce e sus e şi jos, merge pe principiul ierarhiei similare. 
Dacă se presupune că în creaţie, realităţii noastre îî corespunde o scară ierarhică, de ce nu ar fi aşa şi sus?

DUMNEZEUL DUMNEZEILOR NESCRIŞI

  Nu vorbim despre politeism, a nu se confunda cu asta, eu vorbesc despre o ierarhie dincolo de realităţile noastre create, despre o  CREAŢIE ÎN ALTĂ CREAŢIE, despre "cvasi-pluri-matrice", i-am zis aşa pentru că nu cred într-o matrice finalizată şi unică, nu cred într-o cauzalitate finită - doar pentru că noi limităm totul la nivel de raţiune.

Există clar lucru o ordine, ordonată de ordonatorul reordonat la rându-i.

Sună deloc elegant spus, dar universul nu apare ca fiind CREAT de un Dumnezeu Necreat... e de natura comediei prost regizate.

Ar însemna să eliminăm din start o cauză iniţială şi să vorbim despre un efect deja existent. Aşa ceva nu cred că stă în putinţa vreunuia dintre noi, oricâte teorii ontologice, epistemologice, gnostice, am inventa. 

 IERARHIA UNUI CONSUM ÎN VAN

În loc să lăsăm secole să treacă pentru a găsi o cale spre dumnezeire şi necunoscutul ei, mai bine am învăţa lucrurile elementare.

Traseul e mai mult decât simplu, e banal de-a dreptul şi tot la aceeaşi finalitate duce, indiferent că ai făcut experimente sau că eşti un mare invenator, geniu, erudit, toti ne folosim mai mult sau mai puţin ironic, de aceleaşi unelte în creaţia lumilor noastre imperfecte.

Nu vreau sa proclam un Dumnezeu deasupra mea şi nici unul dedesubt,  vreau doar sa pun o întrebare firească lumii mele:

 Până când ne mai călcăm în picioare aruncându-ne în braţele unui Dumnezeu când nu ne mai ducem laşitatea şi minciuna?

Ce mai contează cine a făcut lumea şi de ce, câţi erau pe cer şi câţi vrem să mai punem, ce mai contează cine a creat universul şi câte găuri negre există, de ce e ADN-ul în formă helicoidă şi nu e romb, de ce pe Lună nu e gravitaţie şi aici e, de ce trăim deja-vu-uri, telechinezii, telepatii, levitaţii, clarviziuni.?
 Ce mai contează dacă există îngeri sau demoni, dacă adevărul este sau nu deţinut de om, dacă cerul e  deasupra sau noi suntem pe cer...dacă pământul e turtit la capete şi dacă soarele va muri, dacă lumea va evolua sau deja am fost evoluaţi şi acum doar regresăm spre origini, dacă  va fi un sfârşit al planetei ca să se nască un alt început al ei, dacă sumerienii desenau bombe şi măşti de oxigen ca să ne arate că ne auto-distrugem, sau pentru că aveau ei inspiraţia lui Jules Verne?
Ce mai contează că există bogaţi şi săraci, bolnavi şi sănătoşi, proşti şi destepţi, când toţi muncim într-o viaţă de om, pentru a moşteni 4 cuie la final?

Ce mai contează atâta studiu, efort stahanovic fără finalitate, chin şi suferinţă., când singura noastră durere este  S I N G U R Ă T A T E A şi nimeni nu vrea să recunoască asta!

Toţi cerem:
IUBIRE, IERTARE, AJUTOR, ÎNŢELEGERE - le cerem de când ne naştem până la sfâsrşitul vieţii, dar niciodată nu le oferim!

CE MAI CONTEAZĂ CE ALEGEM SĂ FACEM PE ACEST PĂMÂNT CÂND TOTUL SE REPETĂ PÂNĂ CE OMUL VA REALIZA CĂ TREBUIE SĂ SE AŞEZE ŞI SĂ NU MAI FACĂ NIMIC!

Atâta chin, maculatură, rafuri de cărţi, filosofi şi scriitori, Guru şi iniţiaţi, mesageri şi "răstâgniţi" ... cu toţii repetă acelaşi scenariu numit:

T R E Z I R E !

Până la Dumnezeu mai bine ne-am trezi din vis, măcar să ne naştem data viitoare cu amintirea că ne-am culcat la loc, ca să să ne visăm iar.

MERITA VĂZUT