PERPETUAREA VIRTUALĂ

M-am uitat de curând pe internet şi mi-am zis să fac o mică statistică cu privire la cele mai căutate site-uri online.
Nu mare mi-a fost mirarea să găsesc pe locurile fruntaşe site-urile matrimoniale, sau mai nou "dating sites", care au împânzit reţelele virtuale de mai bine de 15 ani.

Dacă la început era în vogă "Irc-ul", acum cele mai căutate portaluri sunt cele cu chat inclus, fie că vorbim de facebook, netlog, bătrânul hi5 şi lista poate continua.
Dar ce mai tura-vura, iată şi blogosfera a devenit un loc de dating.
Ne căutam unii pe alţii, oriunde numa' să fie în spatele monitorului, e mai usor, e mai comod, e mai safe?

Cert e că de mai bine de 15 ani, lumea nu mai doarme noaptea, ci stă acolo pe chat-urile aducătoare de un flirt, o mică defulare, sau de ce nu, o potenţială relaţie.
Câţi dintre voi şi-au dat întâlnire pe site?
Sau nu, intrebarea corectă e: câţi recunosc că au făcut asta?
Iată şi o mică evaluare:

barbati însuraţi<->femei măritate = 70%

adolescenţi până în 18 ani = 45%

burlaci (30-45 ani) = 80%

femei singure (30-45 ani) = 90%

Precizez însă, că această statistică e pe drept subiectivă, cuprinzând frumoasa noastră ţară, dacă ar fi să moderez la nivel global, aflu despre perpetuarea "bio-sferică", de ce nu, ne-am înmulţi prin fotosinteză.
Nu e de râs, e trist să ajungi să intri în universul ăla şi în toată minciuna noastră umană, să ajungem să găsim o aventură pe net, să ne dăm întâlnire şi: "surpriza"!!! 
Să vedem că cel ce ne aşteaptă la o cafenea cu o floare în mână, foarte elegant/ă, e de fapt soţul sau soţia fiecăruia dintre noi.

Comic?
Dureros de comic!
Revenind la tematica de azi, am stat şi am pus pe foaie o aşa-numită ontologie a ceea ce numim noi "încrengătura speciei". Aşadar e o mică dialectică despre procesul cogniţiei speciei ăsteia, care se duce la vale cu viteza luminii.
Mă uit pe site-uri la copiliţe până la vârsta majoratului, frumos expuse cu sânii-n vânt sau alte organe la vedere, boite şi ştrangulate de textile în culori sadice, care mai de care mai etalate şi vandabile, vizualului flămând.

"Vrem carne!" scria cineva pe un amărât de blog!
Oare asta vrem?
Dacă la 16 ani, noi cei din linia întâi, care am prins revoluţia cu tancuri defilând, habar n-aveam ce înseamnă tainele kamasutrei, azi evoluăm!
Acum o puştoaică de numa' 16 anişori devine "Guru of sex"  pe orice site nocturn.
Şi vă-ntreb, vreţi să mai aveţi copii?
Unde?
Cu cine?
În ce timpuri?
Cu ce scop?
Pentru că eu una mă uit siderată la copiii care vin din urmă şi cred ca am să-i găsesc cât de curând prin parcuri, sau la colţ de stradă, într-o manieră adamico-evică updatată.
Ce le vom spune atunci copiilor noştri?

Că a trecut vremea păpuşilor, maşinuţelor, că nu mai avem pe cine învăţa să sară coarda, să joace şotron, visul lor nu mai e să le cumpărăm bicicletă, ci calculator. 
Teatrul de păpuşi a dat faliment, acum există: Play-station!
Mai nou, le vom prezenta jucăriile erotice care au împânzit toată ţara, că vorba aia: românul este creativ când e vorba de inovaţii hormonalo-ambientale. Apoi mă uit la tinerele femei, ajunse în pragul frumoasei varste de 30 de ani, care au început să concureze cu fetiţele reinstruite pentru noua generaţie şoc!
Vă întrebaţi de ce ele sunt singure?
Look around! Bărbatul este surprins în 3 segmente:

1.  Ori trăieşte cu părinţii pana la 45 de ani, pe motiv că: 
Chiria e scumpă, are mancărica încălzită ca un adevărat "mammoni".
2. Ori trăieşte singur pana la 45 de ani şi pecetluieşte burlăcia, cumpărând o pisică.
3. Ori e însurat, dar soţia lui doarme cu copiii în dormitor, nu poate să le deranjeze şi-apoi există wireless, o mică întâlnire virtuală nu ar face mari valuri.

      Ajungem şi la domniţele noastre dezolate şi panicate că trec anii şi ajung să nu mai pună "fierul" pe deget, într-o depresie continuă:
1.   Ori trăieşte cu părinţii pana la 45 de ani, pe motiv că: "bărbaţii este porci", însă salvarea lor vine pe alte căi, un mic cont virtual, un nene cu yacht, uite aşa mai fac şi ele turul lumii şi primesc cardul de fidelitate Western Union.
2. Ori e măritată, dar prematur, şi n-a ştiut sărmana că soţul ei o va înşela finalmente, sau îi va mai "altoi" câte una din când în când, dar ce să-i faci, aşa-s bărbaţii români - daci viteji şi plini de patos, când iubesc.
3.  Ori trăieşte singură pana la 45 de ani, fiind independentă dom'le, aşteptând cu speranţa maximă prinţul pe cal alb. 

Dacă în sec. 21 ne pierdem valeităţile, demnitatea, credinţa în noi însine, mă gândesc că vremurile ce vin, vor depăşi efectul perpetuării virtuale. Vom ajunge să purtam probabil o telecomanda futuristă care ne va împlini hormonal, să nu uităm de clone, înmultirea în vitro există şi ea, mai urmează o mica jucărică de produs plăcere pe toate planurile şi adio virtual, adio real, adio om!

Câţi bărbaţi în ziua de azi işi mai doresc o familie?
Vremuri grele - ne spun ei, cu ce să o întreţii, femeile sunt materialiste: vor casă, vor plimbate, vor să fie cochete şi mai vor şi fidelitate?
Prea mult, dom'le!
Se vorbeşte atât de mult despre materialism, mai mult din partea masculină critica şi nemuţumirea, dar hai să vedem ce înseamnă bărbatul materialist?
Vrea maşină, vrea să-şi permită "2 pungi de silicoane", dacă se poate pe măsura 90-60-90, vrea independenţă, vrea femei frumoase la orice vârstă s-ar afla ei, le vor frumoase, dar nu contează pentru ei că frumuseţea trebuie întreţinută. 
Dacă ăsta nu e materialism, oare ce-o fi?
De ce nu vor bărbaţii femei destepte? 

Răspunsuri:
"Sunt scumpe, dom'le şi devenim liliputani în faţa lor!"

"La ce-mi trebuie, ce sa fac cu ele, să filosofez despre Hegel în loc să-mi gătească ca la mama acasă?"

"Mai deşteaptă decât mine? Nu există aşa ceva!
Femeia e făcută să perpetueze şi să-şi crească plozii, de aia nu i s-a dat prea mult creier!"

"Nu cred în femei deştepte, au gura mare şi vor bani, bani, bani, dar fac sex cu pătura-n cap".

Trăim o situaţie de criză cu transformări majore, copiii nu mai sunt copii, femeia nu mai e femeie, barbatul nu mai ştie ce înseamnă a fi barbat. 
Istoria se repetă şi retrăim Babel-ul, aşa că vă întreb: 
Dacă asta e lumea în care trăim, încotro vă îndreptaţi?
Până una-n alta, eu am plecat să vă caut...
Oare mai sunteţi de găsit?

Voci din cer!

Descoperite pe blogul lui Romeo Ruse