photo by Gabriel Saplonţai
...un Dumnezeu nehrănit cu Iubire
Ascuns în stânca din pieptul tău
A vrut să iasă azi,
Cu inima la vedere.
~Celestine~
~Celestine~
Să-ţi cos inima la loc,
Când se revarsă peste rever.
Să-i fac tiv de glorie,
La vreme de chindie.
Cine să oprească pendula
Când la fix mă trezeşte,
Cu dorul de tine?
Să-ţi apăs peste suflet,
Inima la vedere.
Şi să m-alergi
Înspre buzele-ţi, fagure.
Colo spre niciunde, clipele
S-au vorbit între cer şi pământ:
Cum că îngerii te-au furat
Cu tot cu inimă,
Cu spatele te-au priponit
Spre visare.
Adu-mi înapoi ce mă leagănă
Când fugi de-atâta iubire,
Atârnată la piept.
Să-ţi descos durerea din inimă,
Iar tu să-i întorci spatele
Când am să-ţi fiu iar,
La vedere.
Neplecat fi-va sufletul meu, pana nu se va ridica cu mine :)
RăspundețiȘtergereTe mai astept.
Sa ajunga in inima-ti tot Soarele stiut!
RăspundețiȘtergereintr-adevar,
RăspundețiȘtergereInima are un obicei ciudat
si sanatos zic eu
de a incerca sa iasa din noi.
e normal sa fie asa
din moment ce ea
contine de fapt,
Ceva.
ce nu ni s-a dat la nastere,
Ceva
ce nu apartine carnii,
nici fizic lumii.
punand totul
cap la coada si coada la cap.
necuprinsul, nevazutul, nestiutul
si Iubirea
toate in Ea
toate in Mine
incap.