Ne rezemăm de Dumnezei care să ne aline suferinţa. Pe unii îi creăm imaginându-ne o prezenţă net superioară care ne veghează din ceruri, pe alţii îi descoperim în temple, Ashram-uri, biserici, cărţi, scripturi sau icoane care plâng. Pentru unii acest Dumnezeu infinit este stăpânul timpului nostru material, imaginea unui bătrân cu barbă, care mai întoarce din când în când clepsidra cu nisip spre oameni, reînviindu-i de fiecare dată.
La mine însă, Dumnezeu abia că se adună bucăţică cu bucăţică, să-mi intre în vene.
El iubeşte păsările care-şi iau zborul de jos.
Spune el:
N-ai cum să urci când eşti deja sus,
Doar de jos vă cresc aripile.
Cum să vă spun...
Are tălpile mici, De culoarea unui fulg abia topit În palme.
Miroase tot timpul a ploaie plimbată dimineţile,
Când eu dorm.
Atunci el mă alungă din cer,
Mă ceartă cu stropi mari şi mi se prinde de umeri.
Ştiţi...
Eu îl las.
Ridic fruntea spre el,
Şi-l primesc până la piele.
E un Dumnezeu surd,
Nu aude când îl strig în spatele luminii.
Se preface că nu mă vede,
Topindu-mă sub umbrela lui.
Mă aleargă în fiecare noapte,
Când îi fug.
Are număr mic la picior,
I l-aş fi prins cu şireturi de pat.
L-aş fi obligat să stea să mă vegheze,
Cum număr zilele, gratuit.
Eram toată copilăria unui Dumnezeu Oprit în faţa unui cer căzut
Dumnezeul meu nu vrea să crească mare,
El spune că cei mari,
Nu ştiu să culeagă roadele celor mici.
I-a învăţat să se roage
Dar ei au uitat,
Crescând.
M-a minţit că oamenii sunt buni
Şi m-a trimis să-i iubesc.
Mi-a desenat lumea lui pe frunte,
Rămânându-i mică.
Mi-a spus:
Priveşte cât de greșit cresc cei pe care-i iubesc.
Mersul lui mă obseda a primăvară, Iar degetele lui În aşteptarea luminii lăsate la veranda, Unui suflet ciuntit. Era lumina din degete, Ce mă găsea vinovată... În faţa înaltului.
Mare atenție! Am zis FEMEILE și nu întâmplător, pentru că în România nu trebuie să te proclami musai soție, ca să te pocnească vreunu. Problematica neaoș-educațională, fie că ne place ori ba, o duce o țară proaspăt ieșită din placenta comunistă: 22 de ani de așa-zisă libertate, nu poate face trecerea bruscă de la țăranul lui Rebreanu, la intelectualul lui Petrescu. Așadar, ne confruntăm cu 2 mentaltități suprapuse și de cursă lungă: românul de mâine și românul de azi/ieri.
Eu zic că stăm bine, dacă merită comparația cu țările islamice, unde femeia trăiește pedeapsa maximă a Evei: fie că e arsă sau îngropată de vie prin așa-numita pedeapsă a Onoarei, fie că i se toarnă acid sau alte lichide inflamabile, lasând-o să ardă de vie, pentru penitențe genul: refuzul unui mariaj, violul, sau lipsa de zestre (India, Pakistan). Eu și restul femeilor care sunt în afara acelor granițe, ne proclamăm cu mâna pe inimă norocoase, dar mai ales acele femei care deși născute în România, sunt ferite de granițele rurale.
Ce a adus cu ea, citadinizarea?
Un român educat într-o zonă industrială, căruia i-a dat Ceaușescu casă și l-a trecut rapid de la coada vacii, în fabrici și uzine. A devenit bărbatul autohton mai educat la oraș? S-a deprins el cu acel *furculision* sau acele reverențe până la glezna domniței?
Dar despre care domniță vorbim?
FII MIREASĂ DOAR UN PIC
CĂ SĂ-ȚI CUMPĂR UN BATIC
Statistic vorbind, mai bine de jumătate din femeile românce sunt *femeia-batic* și mai nou, cu asta se mândrește cel mai bine turismul României. Tradiții amețitoare are poporul ăsta, mai-mai să ne acopere și fața precum zice Coranul, că vorba aia, biblia ne acoperă capetele când intrăm în biserică, iar acasă ne acoperim de cratițe, altfel e rușine mare-n sat: Să vezi românca fără șorț în față, să nu-și "calce" ea bărbatul, să nu aibă ea grija de casă, copii, gospodărie, când el muncește pământul, toropit după o zi întreagă de Bacchus, la bodega din colțul străzii.
Pentru că suntem un popor care plăteşte generaţii întregi de trădători, care şi-au tras pe roată minţi descuiate, au ucis conducători, haiduci, preşedinte. Acolo unde exisă vreun "open-minded" îl anihilăm rapid, noi preferăm mai degrabă să ne cinstim marionetele puse la putere, pentru o halba de bere şi 2 mici.
Cu aşa popor limitat, nu e de mirare că optica femeii rămâne o lege nescrisă pe retina bărbatului român.
Oricât de vizibilă ar fi trecerea de la batic şi şorţ, la o poşetuţă Louis Vuitton şi oricât de cochetă poate fi românca noastră, o poţi vedea oricând "machiată natural", chiar dacă ar fi o divă pe sticlă. Tabloidele cu româncele noastre altoite si "iertătoare" sunt un deliciu pentru poporul nostru, fiind un etalon educativo-informativ pentru ştiirile de la ora 5.
Dar suntem femei credincioase, smerite, în faţa bărbatului, învăţate să ducem compromisul familial cu capul plecat şi ochiul vânăt, că vorba aia... dacă ne trezim că vrem drepturi egale, primim imediat calificativele: materialiste, profitoare, alunecoase, concupiscente, frivole, alcooliste, nimfomane etc. Trăind veacuri întregi de patriarhat şi plecând capul cu stoicism spre umilinţă, într-o ţară fără nici o şansă de reuşită sau independenţă în fața unui sistem care nu facilitează cu nimic femeia, mi se pare atât de logic. Și-apoi bărbații români le văd metamorfozându-se, devenind adevărate păpuși de producție, ba mai mult niște personaje compromise în social, sau pe limba românului adevărate "sugative monetare". Dar nu tot voi le-ați creat mediul propice pentru a se dezvolta astfel?
NU DEGEABA E GRĂDINA MAICII
AŞA SFÂNTĂ-ASEMĂNARE,
DOAR ARABIA O ARE :)
Dacă românul provincial sau/și parvenitul citadinizat, folosește pumnul pentru a-și umple femeia de romantism, atunci femeia de la oraș devine manopera unui stat ale căror legi n-o protejează, nu-i oferă siguranța zilei de mâine, ci o determină a fi dependentă de bărbatul care aduce banul în casă. Câte femei nu acceptă rafala de pumni și nu divorțează, pentru că au copii și n-au unde să se ducă și asta pentru că țărișoara noastră dragă, nu oferă ajutoare sociale și nici un salariu care să le permită o amărâtă de chirie, sau să-și ducă copii la o creșă; cât ele sunt la serviciu. Cu așa sistem - așa bărbați, că doar ei ne conduc țara, nu-i așa? Și-ntr-o țară în care bărbatul face legea, ce rol mai are o femeie în afară de a perpetua specia și de a alege: Compromisul sau fuga din cauza compromisului. Peste 45 % din femeile noastre au trecut granița și au ales să se compromită cu orice altă nație decât românii noștri, care după ce le umilesc le mai numesc și materialiste. Nu contest că nu există femei care trăiesc doar pentru bani, există... Dar veniți dragii mei în Vest și-o să găsiți bărbatul gerontofil, care pentru bani e în stare să trăiască cu bunica. Așadar, Europa e vastă și plină de minuni, nu știu cum se face că ochiul românului deși a scăpat de "Cântarea României" și "Actualități", sau alte emisiuni ceaușiste, tot n-a reușit să-și dilate pupila și să vadă că dincolo de granița țării, bărbatul este un adevărat etalon compromis.
SĂ VADĂ DOCHIA AȘA URMAȘI
ÎMPIETREȘTE LA LOC
E drept că sângele apă nu se face, ducem cu noi povara unei nații care, deși harnică și lustruită de un imperiu vast, nu a fost șlefuită până la rădăcină. Dovadă că puțini sunt românii din sângele lui Traian, dar ne mândrim cu gospodinele noastre dacice. Am trecut de la românca cu batic, la românca plină de gelatină prin toate părțile corpului, dar mai ales la loc de cinste, în loc de creier. Vezi românca Mall-aholică. Să nu vorbim despre femeia dionisiacă, noi suntem Sfinte pe lângă ce ne oferă Europa, femeile din Vest îngenunchează bărbații numai din sticlă, ca să nu mai zic cât de ușor ajung în patul lor. Ori nu știu cum se face că românca noastră tot materialistă și ușuratică, bună de bătut, a rămas. Dacă în cele mai primitive triburi bărbatul se bătea pentru o femeie, noi devenim triburile evoluate în care femeia e aia căsăpită. O să spunem probabil că este un efect normal al lipsei educației și irigării creierului, că o nație care practică sportul ăsta, e o nație de complexați și frustrați. O nație care preferă să omoare o muscă decât un balaur, însă dacă ne uităm în urmă, multe din țările slab dezvoltate, nu ajungeau la astfel de metode barbare.
UNDE-I SĂRĂCIE DĂM LA SCĂFÂRLIE
<
Cei ce obișnuiau să trateze astfel femeia, o fac și în zilele noastre, iar cele mai concrete exemple rămân țările arabe, India și Pakistanul, iar România pare-se, că are de unde să se inspire.
Așadar, într-o lume în care femeia a pierdut cu totul ideea valorii, demnității, dar și cele care încă se luptă să le păstreze, se confruntă cu o astfel de realitate, probabil că avem cu-adevărat nevoie cu toții de un nou început.
Mai în glumă, mai în serios, multe femei au avut izbândă de reușită și și-au câștigat o independență, dar întrebați-vă mereu, ce au avut în spate, sau pe cine? Fără un sprijin, o astfel de societate te determină să alegi extremele și cele mai radicale soluții devin foarte ușor judecabile.
Am scris acest post la rugămintea unor femei care au trăit pe viu ceea ce eu n-aș putea pune niciodată în cuvinte și sper la o deșteptare a speciei, oriunde ar fi ea pe acest pământ. Între femei sau bărbați, înaintea unui Dumnezeu iubitor de oameni, n-ar trebui să existe nici o diferență, nici măcar acolo sus, pe muntele Athos.
N.B. Acest post nu reprezintă o generalizare, este un punct de vedere, deloc feminist. Un fragment dintr-o realitate pe care unii o știu și se regăsesc în ea, alții se vor simți lezați și o vor contrazice. Fiecare însă, e liber să aibă un punct de vedere.
Canalele subtiri si inchise la culoare de pe suprafata planetei Marte, surprinse de camera de pe sonda Mars Reconnaissance, sunt cel mai probabil suvoaie de apa sarata curgand pe cratere, acestea fiind primele dovezi clare ale existentei apei in stare lichida pe Marte, potrivit NASA
Urmele lasate dispar iarna si reapar in lunile mai calduroase de primavara, arata imaginile surprinse de camera de rezolutie inalta (High Resolution Imaging Science Experiment - HiRISE). Observatii repetate indica schimbari sezoniere pe mai multe vai adanci si cratere din emisfera de sud.
"Cea mai buna explicatie pentru aceste observatii pana acum este cursul apei foarte sarate", explica cercetatorul Alfred McEwen de la Universitatea din Arizona, principalul autor al raportului referitor la descoperiri care a aparut in revista Science. "Este mai degraba ca un sirop, poate, in modul in care curge", a mai spus el.
"Este cea mai buna dovada pe care o avem a existentei apei lichide pe Marte astazi", a precizat si Philip Christensen, geofizician la Arizona si membru al panelului NASA, citat de Reuters.
"Este cea mai buna dovada pe care o avem a existentei apei lichide pe Marte astazi", a precizat si Philip Christensen, geofizician la Arizona si membru al panelului NASA, citat de Reuters.
Cercetatorii considera ca, daca intr-adevar exista apa lichida pe Marte, aceasta este foarte sarata si se afla sub stratul de la suprafata. Acest lucru ar explica de ce nu ingheata la temperaturi care ajung pana la -128 grade Celsius, sau nu se evapora la presiune atmosferica joasa.
Acestia au subliniat ca apa lichida poate sustine viata, aceasta fiind importanta descoperirii.
NASA descoperise pana acum vechi maluri si vai pe Marte, precum si depozite proaspete de minerale care sugerau trecerea recenta a apei. "Este prima ocazie pe care o avem de a vedea un mediu pe Marte care poate permite existenta unor procese biologice active, daca exista viata acum pe Marte", a declarat Lisa Pratt, participant de asemenea la masa rotunda care a discutat rezultatele descoperirilor facute cu ajutorul Mars Reconnaissance Orbiter.
Vezi galeria cu imaginile de pe Marte pe site-ul NASA.
Pentru că am vorbit despre misterele lumii ăsteia și n-am uitat desenele de la Nazca din Peru, nici Cercurile din Lanuri, care deși apar sub ochii noștri nimeni nu și le poate explica cu certiudine.
Cu același interes e privit și Stonehenge, mai ales că după valul uriaș de desene în lanurile Angliei, e cel puțin interesantă locația acestor fenomene, apariții, sau construcții foarte vechi.
Situat în câmpia Salisbury la 3 kilometri Vest de orașul Amesbury, Wiltshire, în sudul Angliei, megalitica construcție a fost aranjată teptat, pornindu-se de la ipoteza cum că ar fi construită de druizi, care au vecuit în Anglia, înainte de cucerirea romană.
Alte surse susțin însă că această construcție datează de mai bine de 1000 de ani, înaintea druizilor, prin 2950 î.H., dar că ar fi luat forma din ziua de azi, în 1600 î.H.
Nu am să vă vorbesc despre configurația acestui mister, există diverse surse în rețeaua virtuală pentru a vă informa desigur,CITIȚI MAI MULTE AICI Ce mi-a atras mie atenția însă, este descoperirea din Marea Baltică, care merită share-uită cu voi și nu în ultimul rând riturile druizilor, inițiate la Stonehenge.
O religie neopăgână apartenentă mișcării New Age este și Druidismul modern, care adună prozeliții păcii și iubirii naturii, destul de diferit față de Druidismul antic, care la fel de barbar precum riturile mayașe, avea la bază sacrificiul oamenilor și animalelor. CITIȚI MAI MULTE AICI
Interesant e să găsim multe din riturile druizilor moderni, inițiate la Stonehenge, cum ar fi Adunarea Noilor membri ai Lojei Albior al "Vechiului Ordin al Druizilor", în 1908, la Blenheim lângă Oxford.
Să fie oare vorba tot de o adunare ocultă a unui ordin masonic, la acea vreme?
Multe din descoperirile care au adus mari semne de întrebare, vin de pe fundul oceanului sau mării.
Nu vorbim aici de un efect bermudic, dar dacă totuși atlanții și lemurienii au ceva de zis în privnța asta?
În romanul Lumea de Josvorbeam despre un singur teritoriu întins, înghițit de ape, teritoriu care în urma unei curățiri ciclice, se divide în alte teritorii inegale, înconjurate de ape.
Viziunea asupra unui astfel de teritoriu unitar și întreg la acea vreme, ar avea trimitere azi la o evoluție transhumantică care solicită curios, rădăcina mamă a mai multor limbi de circulație.
Desigur e o viziune brută, neștiințifică, însă explică prezența multor fenomene care deși antice, sunt mult mai evoluate, mult peste capacitatea noastră comprehensivă. Cam același sentiment m-a încercat când am văzut imaginile de mai jos.
Mulțumesc pentru video-sursă lui Alin Bittel.
Sunt multe de zis pe marginea acestui subiect, fenomenele se întâmplă azi sub ochii noștri și nu avem capacitatea să dezlegăm acest puzzle.
Deși toate construcțiile autentice erau orientate după soare, păstrându-se o cronologie, ținând cont de solistițiul de vară sau fenomene naturale, erau construcții care aveau la bază învățături astrologice, astronomice, cosmogonice etc, ceea ce determina acea civilizație să cunoască zilele siderale, să construiască calendare, să delimiteze spațiul și timpul fizic.
Nimic nu era poziționat întâmplător, fie că vorbim despre desene, statui, piramide sau alte zigurate.
Și dacă tot avem semne, dovezi, mărturii, nu ne este încă clară neputința noastră, a celor de azi și de ieri, de a înțelege demersul cunoașterii și proasta orientare spre înainte, pentru că vasta tehnologie devine o epavă în fața pre-începutului, astfel că evoluția este de fapt - mersul înapoi spre adevăratele noastre rădăcini pământene sau extra-pământene.
M-am mișcat înăuntru ploii, Înaintea oamenilor ieșiți din coaja Unui copac derivat. Pe fereastra unui cer prelins, Degetele dansau salsa în lumină De candelă. Copilul țipa durerea din frunte Avea să se nască ochiul, Dintre lumi.
Nimeni nu e pregătit să iubească Ploaia. Nimeni nu e pregătit să plângă În frunte. Cromofobi când privim prin fereastra De dincolo.
