MIHAILILOR ŞI GAVRILILOR

La capul tău am aşezat o lume, 

Cu sabie şi foc 'plecat-am aroganţa

Mai om din om să ceri a fi, minciunii...

Nu-s oştile de îngeri adormite!

Mai e speranţa.

Coboară omule şi te ridică singur,

 Acolo unde cerul se iubeşte cu pământul...

 Ţii minte cum ne aşezam pe sârmă?

Mergeam cu îngerii de mână printre păsări.

Plutind rotundul...

Eram nebunii coloraţi cu verde,

Şi cu piciorul zăbovit pe nouri.

Tu ai ales să calci pe frunte Zgrimintesul,

Erai alesul..

Ne-am prins de cer cu îngerii la braţ,

Solomonarul viselor pe lună. 

De-a valma printre gene prinşi în lanţ

Încremenite suflete de rună.

Când închideam al ochiului dispreţ

Şi m-aşezam alături la ureche,

 Erai un înger ce dansa răzleţ.

 De suflet mi te-am prins şi clorofila,

Mi-a verzuit prin piele, dimineaţa.

Te-am răsuflat gonind nebună toată viaţa.

Şi printre stele ravisante,  

În palmă mi te-ai scuturat.

La inceput ai fost copil, apoi bărbat...

O tremă imperfectă lumii mele.

Dintre copaci se înălţau ateii,

Erau din primăvară şi din frunze parcă,

Mă cheamă a ta sabie la dreapta...

Cuvăntul mai alături inchina-voi,

Îţi sunt la mijloc,

Arcă.