Poem de
Celestine Mihaela
Cine te-a aprins la capete dospind lumii uitarea?
Cine ți-a umplut vestibulii încăpățânați cu zgomot?
De mine, de tine...
Neîntorși pe o parte.
Cine s-a jucat cu țipătul din pântec?
Agățat de lobul urechii…
Sufletul (a)prins
rădăcina sub unghie.
Mi-a pătruns în piept îngerând amidal rostirile:
Facerii și nefacerii.
Cine ți-a plâns umezeala din palme?
Sânul neatins:
O cuspidă tremurândă sub buze.
Nu (vă) abdic între coapse,
Nu vă alunec în ochi, cu minciună!
în unghii și oase cervide,
Aleargă cu sufletu-n coast-aldehidă.
îmi spintecă trupul solistic din ceruri,
Precum girandola agățată de carne.
Aprins de cutie, chibritul din suflet
Se stinge-n copacul ucis peste trupu-mi.
Puterea Cuvantului (rostit scris auzit..PERCEPUT/INTERPRETAT), orice Om cu un nivel mediu de cunoastre a vietii.....isi poate da seama de forta Lui!
RăspundețiȘtergereCine-si poate da seama ce-i in mintea unui poet...Eminescu...Paunescu...Minulescu..ce trairi are el?.......VERSURI........CUVINTE......
FORTA SUPREMA O REPREZINTA GANDUL!!! SPIRITUL!!!
"Se stinge-n copacul ucis peste trupu-mi"
Of, Dane@ de nu te-as recunoaste :)
RăspundețiȘtergereMi-ai ramas acelasi cititor fidel...
Am fost vara asta la Constanta, te-am simtit pe acolo :)