CHO-KU-REI sau CHEIA SOL?

Fragment din "Şah lui Dumnezeu", Edit. Junimea, Iaşi, 2010 [Celestine] 

 

Progresul speciei nu este decât o lecţie repetată a aceleiaşi greşeli: PAŞII OMIŞI.

Azi am învăţat o lecţie nouă.
Am învăţat să mă nasc cu faţa la perete, să mă încolăcesc în jurul meu şi să mă ÎNCEP!

E simplu.
Te aşezi în poziţie verticală la început de gamă, apoi te desenezi în formă de SOL şi începi să urci 7 trepte rezonante, ca nişte scări în formă de vortex, până simţi aerul din plămâni devenind rotund între linii infinite de urlet şi nelinişte... sus, cât mai sus... apoi STOP.

Te opreşti.

Te cureţi de orice notă ignorantă şi insistentă, te scuturi bine, te reaşezi la început de univers şi laşi să cadă muzica din tine.

Cam asta se vrea CHEIA SOL - în faţa cortegiului creaţiei divine!

ŢI-E FOAME DE SUS ~AZIMUT

ŢI-E FOAME DE JOS ~ÎNCEPUT

Am învăţat că totul se roteşte, universul este un vortex în plină rotaţie şi în jurul lui toate au mişcare, toate se atrag, toate coexistă într-o continuă pornire, toate se îngemănează într-o singură gamă:

Gama notelor- gama numerelor

În matematică este o muzică

În muzică e o matematică

În Univers este o matematică muzicală.

Totul se roteşte în jurul TOTULUI.

Unde-i începutul?Este oare acel Cho-ku-rei al luminii care a generat dintr-un punct în continuă rotaţie.

Este acea cheie SOL cu care deschidem canalele spre univers, spre astral, spre noi. Eu n-am să ma opresc la practicarea lui în Reiki, am să vi-l prezint ca o plămădire a tot ce noi rotim în palme, ca un joc nebun de umbre şi mudre, în nevoia de curăţire, de vindecare şi simbioză cu tot ce ne ridică de la SOL.
Practicile lumii sunt semne lăsate de-a lungul timpului, unii le-au înţeles aşa cum li s-au arătat, alţii le-au modificat direcţia, calea, sensul.

Semiotica desăvârşirii nu mai există, omul nu a ales să SE cunoască - ci SĂ cunoască!

Dacă pe acest pământ amnezia naşterii duce la o confruntare divină, pare-se că mersul înainte spre regăsire şi identificare îşi schimbă proiecţia, omul adoptă noi ideologii care să le ateste prezenţa pe acest pământ:

RELIGIA

Ideologiile religioase nu dau adevărul în forma pură, iată de ce odată asimilate de sistem, ele devin din principii - dogme pervertite în interes individual.

De altfel, adevarata problemă a omenirii nu o reprezintă ce au lasat alţii înaintea noastră sau întru ajutorul nostru, ci CE-AU MODIFICAT ALŢII înaintea noastră întru interesele lor.

Pană la sistemul de scriere a Egyptului antic - hieroglifele, sau până la limbile semitice: asiriana, babiloniana, akkadiana, ebraica, am să mă opresc la scrierea sumeriană cuneiformă - care a rămas un mister, deşi cercetătorii chiar şi in ziua de azi se luptă să decodifice tabliţele sumeriene din argilă.

Când zic Mesopotamia, mă gandesc la civilizaţia Mu, chiar dacă încă nu se ştie sigur dacă era situată acolo sau în Pacific, însă se spune că ultimile cuvinte ale lui Iisus pe cruce au fost profetate într-o limbă necunoscută în Palestina şi sunau cam asa:

"Hele, hele, Lamat, Zabac ta ni"

- care se presupune că ar fi traducerea pentru:

"Hele, mă sfârşesc.

 Întunecimea îmi acoperă faţa"

Câţi dintre voi aţi tradus o carte, o frază măcar, din limba nativă într-o altă limbă de circulaţie?

Pentru că "simţul limbii" este singura esenţă care nu poate fi tradusă de nimeni niciodată.

O traducere ştirbeşte sensul, iar bogăţia limbilor lumii diferă prin asimilare, transhumanţă; gandiţi-vă numai la primele tăbliţe traduse, decalogul lui Moise - cât din sensul lui s-a păstrat intact?

Până la pervertirea mesajelor, noi pierdem mult mesaj când traducem, mai ales dintr-o limbă moartă. Ca să redai spusele unui profet din limba lui vorbită şi să o treci prin atâtea limbi de circulaţie... nu ma miră că apar sute de contradicţii în biblie şi nu doar în biblie.

ADEVĂRATA EPIFANIE

Căutarea divină - silogismul MĂRULUI - creaţia frunctului oprit - copacul vieţii - rădăcinile AKASHE - nevoia de carne - călătoriile prin suflet - drumul spre CASĂ.

Toate vin în completarea unui adevăr pervertit şi ciopârţit la margini de un sistem în refacere:

Suntem o specie redusă la tăcere prin însăşi AMNEZIA NAŞTERII - e un contrast sinuos şi abrupt al refacerii in FACERE.

Adevărul se vrea protejat, păstrat intact?

De ce s-ar vrea aşa?

Omul nu face apel la adevăr - pentru că ar însemna să facă apel la el însuşi, dar căutarea sinelui într-un sistem opac şi închis nu va duce la un adevăr al omului, ci la un adevăr de sistem.

Ce rămâne?

Rămân semnele, simbolurile, metodele forţate de căutare a unui adevăr demult uitat.

La ce duc ele?

Manipulare, pervertire, convertire, diluare, utopie.

Alegem o cheia SOL în ideea deschiderii unui portal, alegem să ne izolăm, să ne ascetizăm în lupta cu sinele, dincolo de sistemul unei realităţi.

Ce diferenţă e între un călugăr care în căutarea lui divină găseşte calea sacrificiului prin ruperea de Samsara şi de înfruntarea cu viaţa dată şi un yoghin care alege calea schimniciei, ca dovadă a dezicerii lui de plăcerile lumeşti ?

Nici una!

Dar oare asta înseamnă sacrificiul celor 2?

Viaţa umană nu înseamna doar hedonismul retuşat, carnalul nu este doar absorbţia legăturilor lumeşti, ne confruntăm cu lecţii, penitenţe, responsabilităţi, pe care omul le duce încă de la naştere.

Dacă un ascet se rupe de lecţia primordială a acceptării vieţii date în ideea sacrificiului divin, atunci Iisus, nu putea face acelaşi lucru prin sacrificiul divin de a ne salva specia?

Oare el a ales să meargă în munţi şi să se sacrifice la nivel individual, revărsând iubire din vârful munţilor, stând într-un skit sau în Lotus, transmigrând la Dumnezeire?

Nu cumva a ales omul, coborându-i-se alături, trăind aceeaşi Samsara la egal, ducând aceleaşi penitenţe şi judecăţi umane, dăruindu-se omului total, nu izolându-se de om prin aşa-zisul sacrificiu divin.

Dumnezeu înseamnă iubire de om şi de oameni, iubire de semeni, dăruire, acceptare, iar căutarea noastră divină nu înseamnă sacrificiu la nivel individual, ci acceptarea vieţii cu toate legăturile şi datoriile noastre karmice.

Nu cumva schimnicia este de fapt o fugă de sine?

Chemarea divină e în noi toţi, la unii deschiderea însă e mai mare, de aici şi decalajul alegerilor, dar când oare alegem să ne izolăm întru chemarea divină?

Oare nu atunci când ne simţim vinovaţi, oare nu atunci când ne dorim curăţirea, oare nu atunci când nimic din viaţa dată nu ne mai împlineşte?

Asta vedeţi voi a fi salvarea?

Cei ce aleg calea ascetismului, consideră sacrificiul suprem şi dăruirea lor totală unui Dumnezeu, dar dacă Dumnezeu ne-ar fi dorit individual dedicaţi lui, de ce a mai lăsat un Iisus pe pământ care să aducă mesajul iubirii de om între oameni?

Nu cumva iubirea de semeni înseamnă chiar iubire de Dumnezeu?

Iisus nu a facut dintr-un peşte - sute de peşti pe care să-i ducă la altarul divin, ci a dăruit bogăţia minunii lui - oamenilor, a dăruit-o la toţi egal, a stat pe cruce pentru om, din iubirea de om - nu pentru sacrificiul adus unui Dumnezeu, nu pentru a demonstra acelui Dumnezeu ca el îl iubeşte mai mult decât pe om.

Pentru că omul este însuşi creaţia divină, însuşi Dumnezeul.

EFECTUL VITRUVIAN

Canonul proporţiilor poate lua forma metaforică a creaţiei, o manoperă a omului prin aşa-zisul arhitect al ordinii.

O găsim încă din Egyptul antic, continuat şi la Da Vinci, sub acelaşi efect al compensaţiei - VERTICALITATEA.

Ridicarea omului de la Sol este practic începutul creaţiei divine. Suntem proporţii bine conturate matematic, unghiuri în desfacere şi completare ale aceluiaşi tipar, ca nişte piese frumos asamblate dintr-un aliaj perfect - UNIVERSUL.

În componenţa lui, omul este un început, o cheie a unui adevăr odată ştiut, acel CHO-KU-REI cu care ne curăţim informaţiile primite vieţi la rând.

CODUL ARHITECTULUI

Ne întâlnim cu o specie bipedă construită cu dibăcie, o anatomie matematică perfectă care accesează universul prin fiecare por, prin fiecare mişcare verticală a unui consum energetic - ARDEREA.

În firescul naşterilor, omul ajunge la capacitatea autocreării, dorinţa de a se desena singur, de a-şi delimita singur proporţiile, face să ne întoarcă la anticul arhitect, la constituţia lui, la pictografica şi colosala sculptură egipteană, sau chiar la meioticul proces de asimilare a unui atom în refacere.

Matematica universului este o hartă bine codată în anatomia speciei noastre şi nu numai.

Fiecare element constituent speciei este o cheie, un început de solfegiu, în care notele rezonante nu reprezintă decăt conexiunea noastră la un TOT divin.

Trinitatea este efectul îndeplinirii condiţiei umane, un resort al contribuţiei universului din noi.

CANONUL PROPORŢIILOR

Începutul rămas în realitatea noastră este autentificat prin contribuţia premergătorilor la nivel de unitate şi constanţă, în cazul de faţă - egiptenii aveau semne lăsate poate de la civilizaţii cu mult mai evoluate, fie ele atlante sau lemuriene.

S-au păstrat pănă azi, dar nu s-au găsit canoanele proporţiilor echivalente cu ceea ce omul azi a ales să cunoască - REVENIREA.

Dacă specia noastră este în continuu proces evolutiv de asimilare a infirmaţiilor deja ştiute, atunci singura explicaţie pertinentă a repetiţiei prin preluare informaţională - stă la baza amneziei native.

Uităm ca să învăţăm ce ştiam deja, sau uităm ca să putem repeta ceea ce nu am dus cândva la bun sfârşit?

Oamenii au ales diferite căi în procesul amintirii:

ASCETISMUL
PROZELITISMUL

BIGOTISMUL

INIŢIEREA OCULTĂ

MAGIA

EZOTERISMUL
MESIANISMUL
HERMENEUTICACIBERNETICA

Orice legat de ştiinţă sau spiritualitate este un efect clar al căutărilor, indiferent de cale, alegere, dorinţă sau/şi trimitere.

Suntem nişte specii care în foamea de palpabil, căutăm mereu dovezi ale apariţiei noastre pe acest pământ.

Dacă un reikist alege să cho-ku-reizeze spre deschidere şi curăţire tot ce înseamnă portal la nivel meta-uman, un preot prin "sfânta împătăşanie, botez, spovedanie" face acelaşi lucru.

Nivelul proiecţiilor în ambele cazuri nu sunt catalizate explicit, unii le numesc "taine prin harul divin", alţii le califică ca fiind "capacităţi extrasenzoriale", însă indiferent de conotaţie şi practica lor, le consider a fi forţate, generate din exterior înăuntru, nu invers.

Accesarea sursei noastre divine la nivel de căutare interioară, nu trebuie să se folosească de anumite tehnici de iniţiere, pentru că adevărul se găseşte deja în noi înşine.

Dacă omul ajunge la el însuşi, se numeşte că a ajuns la adevărul lui - conştiinţa adevărului propriu se presupune a fi comună, aşadar, ajungi la tine - ajungi la TOT.

Dacă accesăm portalurile şi deschiderea lor, este imposibil să nu accesăm tot ce trece prin ele, automatismul credinţei cum că singura noastră sursă ar fi doar cea divină, duce la rezultate impredictibile, uneori nefaste.

Nu te poţi deschide spre interior, decât din interior.

Accesul la meta-informaţii prin procedee oculte de iniţiere, face trimitere la orice meta-sursă necunoscută nouă.

Preoţii le-ar numi spirite malefice care ne posedă, un yoghin ar numi-o energie negativă, dar în ambele cazuri aceste forţe nu sunt accesate din interiorul nostru, ci din afara noastră; în momentul în care apelăm la diferite tehnici de curăţire şi purificare a sufletului.

Aceeaşi metodă de "intrare-ieşire" prin deschidere o găsim şi la un practicant de magie, fie el vraci, sau vrăjitor.

Procesul de posedare când deschizi spre astfel de surse este inevitabil. Suntem o cutie deschisă spre orice conectează la noi, indiferent că e vorba de sursa noastră divină, sau alte surse.

Singura cale de a ajunge la adevărul sinelui, este căutarea în noi înşine, dăruirea Eului către SINE prin conjuncţia unei revărsări necondiţionate, numită - IUBIRE.

PROMENADĂ ÎN ASTRAL

Dacă CHEIA SOL reprezintă naşterea rezonanţei la nivel de ordine, atunci omul trebuie să înţeleagă că începutul călătoriei lui nu este în astral, ci în OM.

Simplitatea divină, este însăşi cheia repetiţiei naşterii în naştere. Suntem sclipiri divine care au menirea de a se reintregi prin procesul materializării - proces care presupune o lecţie divină a FORMEI şi legile ei.

A învăţa simplitatea formei şi contribuţia ei la nivel de reîntregire divină, nu înseamnă decât să construieşti mereu şi mereu acelaşi Dumnezeu în tine.

Construcţia necesită un arhitect avizat şi consecvent, care are ca primă lecţie - săvârşirea finalităţii artei prin consum.

Omul trebuie să înveţe să-şi consume forma întâi, să înţeleagă paşii mici spre cei mari, fără a depăşi stadiile, fără dorinţa egoistă de a accesa mai mult decât forma dată.

E ca şi cum ai învăţa să zbori, fără să ştii măcar că poţi merge.

Dacă ni s-ar fi dat deja zborul, nu am mai fi luat forma primă a verticalităţii care gravitează încă.

Dacă omul se va debarasa de meta-balast şi va alege să ardă forma în accepţiunea legilor ei, specia noastră are toate şansele să se salveze.

E în codul nostru genetic scris, e în mişcarea mâinilor când desenăm cerul, e în dansul nostru nativ de a ne desprinde de sol, dar ca să te desprinzi de sol, ai nevoie de sol mai întâi.

Adevărata cheie a desprinderii omului de formă, de condiţionare a zborului din el însuşi, nu e altă cheie - decât ACCEPTAREA CONDIŢIEI UMANE.

Dacă omul îşi va duce la bun sfârşit condiţia formei luate, are toate şansele să-şi ia zborul.

În loc să-l căutaţi pe Dumnezeu prin decorporalizări, înfometări, purificări, transmigrări, meditaţii, rugăciuni individual proiectate, ascetizări la nivel de sacrificiu divin, mai bine aţi căuta Dumnezeul dăruirii din voi înşivă, la nivelul condiţiei umane care vi s-a dat.

Este cea mai nobilă simţire să te dăruieşti Dumnezeului din tine prin semenii tai - pentru că până la urmă toţi suntem UNUL, nu-i aşa?

VI-L RECOMAND!