SINERGIE ÎN MOEBIUS

Fragment din "Şah lui Dumnezeu", 
Edit. Junimea, Iaşi, 2010 
 Celestine Mihaela
 

Ce ar fi daca am face trimitere la specia noastră bipedă în poziţie verticală, cu o singură faţetă a realităţii, faţetă care, răsucită la 180 de grade şi lipită, formează 2 realităţi cu un singur adevăr. Într-o lume tridimensională Euclidiană, efectul Moebius este un mare: 
 Quod erat demonstrandum!
Dacă această bandă cu o singură suprafaţă începe dintr-un punct şi se termină în acelaşi punct, atunci orice efect bidimensional capătă alte valori intr-un univers tridimensional.

Realitatea individual creată şi realitatea la comun.

Distanţa dintre cele 2 realităţi, suferă un efect Moebius de întoarcere la o singură sursă, într-un singur punct: adevărul bidimensional-individual aflat într-un univers tridimensional.
Dacă facem o incizie pe jumătate,
în adevărul bidimensional-individual, atunci vom avea o realitate dublă, proiectată la 360 de grade.

Diametrul adevărului în realitatea dată este dublu faţă de diametrul vizibil, dar percepţia celor 2 realităţi intră în mari contradicţii.

Efectul Moebius prin asimilarea celor 2 realităţi, nu este decât trimiterea realităţilor la un singur adevăr constant: - Adevărul Sinelui.

Trimiterea la o bandă Moebius nu e întâmplătoare, având în vedere că există conexiune între simbol - semn - şi reprezentare, în absolut tot ceea ce ia formă.

În cazul unei benzi Moebius, avem câteva asocieri vizibile:

I  ATOMUL
  PLECÂND DE LA BANDA MOEBIUS

CREAŢIA LUMII VERSUS LUMEA CREAŢIEI

II  În spaţiul tridimensional, corespondentul benzii lui Möbius(Moebius) este recipientul lui Klein, obiect cu o singură faţă şi fără muchii.

Recipientul poate fi secţionat astfel încât fiecare jumătate să formeze o suprafaţă Mobius.

III  INELELE ÎMPLETITE

Amintim aici şi de inelele olimpice, care pot fi determinanta sau efectul Moebius.

Fiecare din cele trei perechi ce se pot forma, sunt de fapt inele care nu sunt legate unul de altul.
Dacă îndepărtăm oricare dintre inele, celelalte 2 rămân libere, dar nu putem să le desfacem pe toate 3, decât dacă le tăiem. 

 IV NODUL TREFOIL

 Pornind de la sinergia în Mobius, vedem  clar miezul de susţinere a fenomenelor desprinse simultan din efectul benzii. Asocierea este evidentă, dacă ne gândim la Semnul Infinit pe care îl găsim şi la Efectul de Fluture, însă polaritatea apare când semnul infinit capătă sensul de nod.

Nodul Trefoil se găseşte în diferite sintagme, logo-uri, simboluri, aşa cum ne arată imaginile de mai jos:

LOGO-URI

ELICE

DE LA MOBIUS LA TREFOIL

Prin analogie, teoria Ineistă porneşte de la ereditatea capacităţii cognitive - suntem născuţi cu ceea ce cunoaştem, astfel că orice simbol care dă reprezentaţia acestei lumi, ne este cunoscut prin argumentul ontologic: Dumnezeu ca fiinţă perfectă.
Acest argument deductiv a priori, poate fi găsit şi în simetria Mobius, în noile sensuri şi acţiuni prin ramificaţie.

Iată ce aflăm din cronica Akashă: "Dezvoltarea superioară a omului înseamnă de fapt o slăbire a coeziunii normale a moleculelor din creier. Legătura lor devine oarecum laxă şi creierul unui clarvăzător se poate atunci compara cu un furnicar, chiar dacă această disociere nu este vizibilă din punct de vedere anatomic. "

Aşadar, pentru a face apel la o lume superioară nouă, nu avem nevoie de partea raţională a lumii ăsteia, creierul nu face decăt să condiţioneze trimiterile noastre spre alte dimensiuni.

Dacă luăm de exemplu efectul Mobius, putem vedea conexiunea lui în lumea materială necondiţionată de proiecţiile luate. Îl găsim încă din cele mai vechi timpuri, folosit ca şi factor de protecţie, iar cauzalitatea lui poate fi infinită:

  Marasmul  lumii este însăşi căutarea în van. În imaginile de mai sus vom găsi un Scut al Trinităţii, în diferite reprezentaţii, diagrame sau/şi tetragrame. Fie că e vorba de Scutul Trinităţii la Peter Alfonsi sau William Perault, fie că vorbim de stema heraldică a Sfântului Mihail din sec. 15  sau reprezentaţia unui Sleipnir (calul cu 8 picioare) din mitologia vikingilor, peste tot avem aceleaşi trimiteri Moebius.

Tot din nodul Trefoil se desprinde VALKNUT - un simbol viking ocult, constituit din 3 triunghiuri întrepătrunse, ar putea simboliza totodată cele 9 lumi ale vikingilor, un talisman al transmigraţiilor cu factor de protecţie în lumile întunecate.

VALKNUT-PEDANT

EFECTUL MOEBIUS
ÎN SIMBOLURILE OCULTE

TRISKELION/ TRISKELE - simbol Celtic

ÎNCEPUTUL NODULUI

NODUL INFINITULUI 
LA CELŢI

"








NU VEDEM LUCRURILE AŞA CUM SUNT, 

CI AŞA CUM SUNTEM"

 

ÎNTOARCEREA LA PUNCT 

CU TOŢII NE VOM ÎNTOARCE ACASĂ

Plasându-ne pe contrarii, pierdem realitatea, dacă însă ne-am mişca între extreme, am găsi mediana, calea de mijloc. În cazul unei reprezentaţii Mobius, creaţia a mai multor realităţi are un singur adevăr.

Acest adevăr devine apanajul proiecţiilor individuale, a tot ce transmigrăm în plan material.

În acest sens, Mobius face trimitere la o  realitate infinit cauzală, a cărei poziţie o fiinţează pe orizontală(specific gravitaţiei).

Vorbim aici de metodele însumării energiilor de diferite vibraţii şi calificarea încărcăturii lor în lumea materială.

O pentagramă sau o svastică poate fi un perdaf al extemelor, iar acolo unde "plus şi minus" nu mai capată sens, este clar graniţa de dincolo de lumea materială. Iată de ce am ales ca punct de reper o bandă Moebius, care poate suferi transmutări vizibile, pornind de la o singură suprafaţă.

Dar oare nu asta se întâmplă şi cu realitatea noastră individuală?

Creştem şi ne formăm într-un sistem clar vizat, care ne dă o realitate colectivă, uşor alterată de suprafeţele realităţilor noastre individuale şi-atunci nu mai putem vorbi de un BINE COLECTIV, nu mai putem însuma faptele noastre bune la nivelul unei realităţi comune.

Realitatea individuală la nivel de suprafaţă Mobius îşi are simetria în ramificarea suprafeţelor - devenind realitate suprapusă, astfel că pornim de la realitatea individuală şi ajungem la realitatea colectivă.

Traseul este acelaşi, metamorfozarea rezultantei însă, e de-a dreptul şocantă: O realitate poate avea 2 suprafeţe reale, sau infinite suprafeţe reale.

Simetria în Mobius nu face decăt să conglomereze acele realităţi într-una singură: Adevărul relativ sau adevărul absolut?

SINERGIA TRINITĂŢII => 1+1=3

Dacă universul este cauzalitatea tuturor realităţilor până la devenire, atunci Dumnezeul este însăşi Cauzalitatea.

Ce facem însă cu resortul materializărilor care nu cuprinde cauzalitatea infinită, ci cea finită, delimitată prin posibilitatea alegerilor?

Se numeşte că alegem dinainte ceea ce materializăm în realitatea dată, mai mult de atât, "complicele" alegerilor noastre este reuşita finalizării lor, prin CALEA DE MIJLOC.

AUREA MEDIOCRITAS ÎN RESORTUL MOEBIUS

 

Pornind de la ideea cum că universul este un efect Moebius de suprapunere şi expansiune din acelaşi adevăr divin, atunci lumile creaţiei divine s-au vrut a fi un resort al revenirilor şi exteriorizării creaţiei absolute.

Omul deţine în componenţa lui resortică puterea de a crea, cu scopul de a se autofinaliza ca şi creaţie. 

Se cere cu preponderenţă exteriorizarea creatorului prin creaţie, astfel că orice dimensiune cu care ne intersectăm este de fapt aceeaşi suprafaţă "FACTUM":

a unui singur catalizator: DUMNEZEUL.

Ce este dincolo de acel adevăr, de ce cauzalitatea a existat întotdeauna, sunt întrebări la ale căror răspunsuri  nu avem acces încă, dar efectul sinergiei acestor  suprapuneri, se pot numi efecte Moebius, pentru că de la un singur adevăr pornesc toate.

I-am dat voie să se implice în aşa-zisa apologie a naşterii lumii, fie ea o lume virtual accesată sau aperceptivă, dar este o lume pe care o putem plia în funcţie de trările şi alegerile noastre.

  EFECTUL MOBIUS ASUPRA REALITĂŢII

DEFORMAREA REALITĂŢILOR

Drumul spre  adevăr nu e pardosit, dar e drept.

Dacă o simplă bandă Mobius poate întoarce realitatea la capete, deformând-o cu cea mai abominabilă naturaleţe, ca un adevărat Dali al curgerii în atemporal, atunci avem capacitatea să ne construim realităţile încă din poziţia cefalică a fătului în uter.

Se numeşte că fătul va muri în acea realitate, pentru a se naşte în alta, iar din cea trăită va muri iarăşi, pentru  a renaşte. 

Acest ciclu continuu nu face decăt să ateste un efect Mobiusian al infinitului în creaţie.

Deformarea realităţilor este un proces ales înainte de a lua formă, încă din astral - conform unei lecţii asumate dinainte de naştere.

Atunci faptele noastre - bune sau rele, sunt de nejudecat în afara realităţii în care am luat formă, dar din cauza legilor prestabilite în realitatea colectivă, individul va plăti ceea ce a ales să plătească, dinainte de a fi judecat.  

Sună paradoxal, dar dacă privim o bandă Mobius în descfacere şi expansiune, vom vedea că ea îşi are inceputul şi finalitatea în acelaşi punct de plecare.

Oriunde am începe şi oiriunde am sfârşi, nu destinaţia finală e importantă, ci alegerea asumată călătoriei.

Iar de v-aţi întors  cu spatele la revenire, la întoarcerea dinainte, dacă aţi uitat să vecuiţi pământul, alegând să atingeţi norii, opriţi-vă din a vă înălţa "josul" pe fâşia asta de cer. 

Nu cerul e deasupra - pământul e pe cer.

 



CHO-KU-REI sau CHEIA SOL?

Fragment din "Şah lui Dumnezeu", Edit. Junimea, Iaşi, 2010 [Celestine] 

 

Progresul speciei nu este decât o lecţie repetată a aceleiaşi greşeli: PAŞII OMIŞI.

Azi am învăţat o lecţie nouă.
Am învăţat să mă nasc cu faţa la perete, să mă încolăcesc în jurul meu şi să mă ÎNCEP!

E simplu.
Te aşezi în poziţie verticală la început de gamă, apoi te desenezi în formă de SOL şi începi să urci 7 trepte rezonante, ca nişte scări în formă de vortex, până simţi aerul din plămâni devenind rotund între linii infinite de urlet şi nelinişte... sus, cât mai sus... apoi STOP.

Te opreşti.

Te cureţi de orice notă ignorantă şi insistentă, te scuturi bine, te reaşezi la început de univers şi laşi să cadă muzica din tine.

Cam asta se vrea CHEIA SOL - în faţa cortegiului creaţiei divine!

ŢI-E FOAME DE SUS ~AZIMUT

ŢI-E FOAME DE JOS ~ÎNCEPUT

Am învăţat că totul se roteşte, universul este un vortex în plină rotaţie şi în jurul lui toate au mişcare, toate se atrag, toate coexistă într-o continuă pornire, toate se îngemănează într-o singură gamă:

Gama notelor- gama numerelor

În matematică este o muzică

În muzică e o matematică

În Univers este o matematică muzicală.

Totul se roteşte în jurul TOTULUI.

Unde-i începutul?Este oare acel Cho-ku-rei al luminii care a generat dintr-un punct în continuă rotaţie.

Este acea cheie SOL cu care deschidem canalele spre univers, spre astral, spre noi. Eu n-am să ma opresc la practicarea lui în Reiki, am să vi-l prezint ca o plămădire a tot ce noi rotim în palme, ca un joc nebun de umbre şi mudre, în nevoia de curăţire, de vindecare şi simbioză cu tot ce ne ridică de la SOL.
Practicile lumii sunt semne lăsate de-a lungul timpului, unii le-au înţeles aşa cum li s-au arătat, alţii le-au modificat direcţia, calea, sensul.

Semiotica desăvârşirii nu mai există, omul nu a ales să SE cunoască - ci SĂ cunoască!

Dacă pe acest pământ amnezia naşterii duce la o confruntare divină, pare-se că mersul înainte spre regăsire şi identificare îşi schimbă proiecţia, omul adoptă noi ideologii care să le ateste prezenţa pe acest pământ:

RELIGIA

Ideologiile religioase nu dau adevărul în forma pură, iată de ce odată asimilate de sistem, ele devin din principii - dogme pervertite în interes individual.

De altfel, adevarata problemă a omenirii nu o reprezintă ce au lasat alţii înaintea noastră sau întru ajutorul nostru, ci CE-AU MODIFICAT ALŢII înaintea noastră întru interesele lor.

Pană la sistemul de scriere a Egyptului antic - hieroglifele, sau până la limbile semitice: asiriana, babiloniana, akkadiana, ebraica, am să mă opresc la scrierea sumeriană cuneiformă - care a rămas un mister, deşi cercetătorii chiar şi in ziua de azi se luptă să decodifice tabliţele sumeriene din argilă.

Când zic Mesopotamia, mă gandesc la civilizaţia Mu, chiar dacă încă nu se ştie sigur dacă era situată acolo sau în Pacific, însă se spune că ultimile cuvinte ale lui Iisus pe cruce au fost profetate într-o limbă necunoscută în Palestina şi sunau cam asa:

"Hele, hele, Lamat, Zabac ta ni"

- care se presupune că ar fi traducerea pentru:

"Hele, mă sfârşesc.

 Întunecimea îmi acoperă faţa"

Câţi dintre voi aţi tradus o carte, o frază măcar, din limba nativă într-o altă limbă de circulaţie?

Pentru că "simţul limbii" este singura esenţă care nu poate fi tradusă de nimeni niciodată.

O traducere ştirbeşte sensul, iar bogăţia limbilor lumii diferă prin asimilare, transhumanţă; gandiţi-vă numai la primele tăbliţe traduse, decalogul lui Moise - cât din sensul lui s-a păstrat intact?

Până la pervertirea mesajelor, noi pierdem mult mesaj când traducem, mai ales dintr-o limbă moartă. Ca să redai spusele unui profet din limba lui vorbită şi să o treci prin atâtea limbi de circulaţie... nu ma miră că apar sute de contradicţii în biblie şi nu doar în biblie.

ADEVĂRATA EPIFANIE

Căutarea divină - silogismul MĂRULUI - creaţia frunctului oprit - copacul vieţii - rădăcinile AKASHE - nevoia de carne - călătoriile prin suflet - drumul spre CASĂ.

Toate vin în completarea unui adevăr pervertit şi ciopârţit la margini de un sistem în refacere:

Suntem o specie redusă la tăcere prin însăşi AMNEZIA NAŞTERII - e un contrast sinuos şi abrupt al refacerii in FACERE.

Adevărul se vrea protejat, păstrat intact?

De ce s-ar vrea aşa?

Omul nu face apel la adevăr - pentru că ar însemna să facă apel la el însuşi, dar căutarea sinelui într-un sistem opac şi închis nu va duce la un adevăr al omului, ci la un adevăr de sistem.

Ce rămâne?

Rămân semnele, simbolurile, metodele forţate de căutare a unui adevăr demult uitat.

La ce duc ele?

Manipulare, pervertire, convertire, diluare, utopie.

Alegem o cheia SOL în ideea deschiderii unui portal, alegem să ne izolăm, să ne ascetizăm în lupta cu sinele, dincolo de sistemul unei realităţi.

Ce diferenţă e între un călugăr care în căutarea lui divină găseşte calea sacrificiului prin ruperea de Samsara şi de înfruntarea cu viaţa dată şi un yoghin care alege calea schimniciei, ca dovadă a dezicerii lui de plăcerile lumeşti ?

Nici una!

Dar oare asta înseamnă sacrificiul celor 2?

Viaţa umană nu înseamna doar hedonismul retuşat, carnalul nu este doar absorbţia legăturilor lumeşti, ne confruntăm cu lecţii, penitenţe, responsabilităţi, pe care omul le duce încă de la naştere.

Dacă un ascet se rupe de lecţia primordială a acceptării vieţii date în ideea sacrificiului divin, atunci Iisus, nu putea face acelaşi lucru prin sacrificiul divin de a ne salva specia?

Oare el a ales să meargă în munţi şi să se sacrifice la nivel individual, revărsând iubire din vârful munţilor, stând într-un skit sau în Lotus, transmigrând la Dumnezeire?

Nu cumva a ales omul, coborându-i-se alături, trăind aceeaşi Samsara la egal, ducând aceleaşi penitenţe şi judecăţi umane, dăruindu-se omului total, nu izolându-se de om prin aşa-zisul sacrificiu divin.

Dumnezeu înseamnă iubire de om şi de oameni, iubire de semeni, dăruire, acceptare, iar căutarea noastră divină nu înseamnă sacrificiu la nivel individual, ci acceptarea vieţii cu toate legăturile şi datoriile noastre karmice.

Nu cumva schimnicia este de fapt o fugă de sine?

Chemarea divină e în noi toţi, la unii deschiderea însă e mai mare, de aici şi decalajul alegerilor, dar când oare alegem să ne izolăm întru chemarea divină?

Oare nu atunci când ne simţim vinovaţi, oare nu atunci când ne dorim curăţirea, oare nu atunci când nimic din viaţa dată nu ne mai împlineşte?

Asta vedeţi voi a fi salvarea?

Cei ce aleg calea ascetismului, consideră sacrificiul suprem şi dăruirea lor totală unui Dumnezeu, dar dacă Dumnezeu ne-ar fi dorit individual dedicaţi lui, de ce a mai lăsat un Iisus pe pământ care să aducă mesajul iubirii de om între oameni?

Nu cumva iubirea de semeni înseamnă chiar iubire de Dumnezeu?

Iisus nu a facut dintr-un peşte - sute de peşti pe care să-i ducă la altarul divin, ci a dăruit bogăţia minunii lui - oamenilor, a dăruit-o la toţi egal, a stat pe cruce pentru om, din iubirea de om - nu pentru sacrificiul adus unui Dumnezeu, nu pentru a demonstra acelui Dumnezeu ca el îl iubeşte mai mult decât pe om.

Pentru că omul este însuşi creaţia divină, însuşi Dumnezeul.

EFECTUL VITRUVIAN

Canonul proporţiilor poate lua forma metaforică a creaţiei, o manoperă a omului prin aşa-zisul arhitect al ordinii.

O găsim încă din Egyptul antic, continuat şi la Da Vinci, sub acelaşi efect al compensaţiei - VERTICALITATEA.

Ridicarea omului de la Sol este practic începutul creaţiei divine. Suntem proporţii bine conturate matematic, unghiuri în desfacere şi completare ale aceluiaşi tipar, ca nişte piese frumos asamblate dintr-un aliaj perfect - UNIVERSUL.

În componenţa lui, omul este un început, o cheie a unui adevăr odată ştiut, acel CHO-KU-REI cu care ne curăţim informaţiile primite vieţi la rând.

CODUL ARHITECTULUI

Ne întâlnim cu o specie bipedă construită cu dibăcie, o anatomie matematică perfectă care accesează universul prin fiecare por, prin fiecare mişcare verticală a unui consum energetic - ARDEREA.

În firescul naşterilor, omul ajunge la capacitatea autocreării, dorinţa de a se desena singur, de a-şi delimita singur proporţiile, face să ne întoarcă la anticul arhitect, la constituţia lui, la pictografica şi colosala sculptură egipteană, sau chiar la meioticul proces de asimilare a unui atom în refacere.

Matematica universului este o hartă bine codată în anatomia speciei noastre şi nu numai.

Fiecare element constituent speciei este o cheie, un început de solfegiu, în care notele rezonante nu reprezintă decăt conexiunea noastră la un TOT divin.

Trinitatea este efectul îndeplinirii condiţiei umane, un resort al contribuţiei universului din noi.

CANONUL PROPORŢIILOR

Începutul rămas în realitatea noastră este autentificat prin contribuţia premergătorilor la nivel de unitate şi constanţă, în cazul de faţă - egiptenii aveau semne lăsate poate de la civilizaţii cu mult mai evoluate, fie ele atlante sau lemuriene.

S-au păstrat pănă azi, dar nu s-au găsit canoanele proporţiilor echivalente cu ceea ce omul azi a ales să cunoască - REVENIREA.

Dacă specia noastră este în continuu proces evolutiv de asimilare a infirmaţiilor deja ştiute, atunci singura explicaţie pertinentă a repetiţiei prin preluare informaţională - stă la baza amneziei native.

Uităm ca să învăţăm ce ştiam deja, sau uităm ca să putem repeta ceea ce nu am dus cândva la bun sfârşit?

Oamenii au ales diferite căi în procesul amintirii:

ASCETISMUL
PROZELITISMUL

BIGOTISMUL

INIŢIEREA OCULTĂ

MAGIA

EZOTERISMUL
MESIANISMUL
HERMENEUTICACIBERNETICA

Orice legat de ştiinţă sau spiritualitate este un efect clar al căutărilor, indiferent de cale, alegere, dorinţă sau/şi trimitere.

Suntem nişte specii care în foamea de palpabil, căutăm mereu dovezi ale apariţiei noastre pe acest pământ.

Dacă un reikist alege să cho-ku-reizeze spre deschidere şi curăţire tot ce înseamnă portal la nivel meta-uman, un preot prin "sfânta împătăşanie, botez, spovedanie" face acelaşi lucru.

Nivelul proiecţiilor în ambele cazuri nu sunt catalizate explicit, unii le numesc "taine prin harul divin", alţii le califică ca fiind "capacităţi extrasenzoriale", însă indiferent de conotaţie şi practica lor, le consider a fi forţate, generate din exterior înăuntru, nu invers.

Accesarea sursei noastre divine la nivel de căutare interioară, nu trebuie să se folosească de anumite tehnici de iniţiere, pentru că adevărul se găseşte deja în noi înşine.

Dacă omul ajunge la el însuşi, se numeşte că a ajuns la adevărul lui - conştiinţa adevărului propriu se presupune a fi comună, aşadar, ajungi la tine - ajungi la TOT.

Dacă accesăm portalurile şi deschiderea lor, este imposibil să nu accesăm tot ce trece prin ele, automatismul credinţei cum că singura noastră sursă ar fi doar cea divină, duce la rezultate impredictibile, uneori nefaste.

Nu te poţi deschide spre interior, decât din interior.

Accesul la meta-informaţii prin procedee oculte de iniţiere, face trimitere la orice meta-sursă necunoscută nouă.

Preoţii le-ar numi spirite malefice care ne posedă, un yoghin ar numi-o energie negativă, dar în ambele cazuri aceste forţe nu sunt accesate din interiorul nostru, ci din afara noastră; în momentul în care apelăm la diferite tehnici de curăţire şi purificare a sufletului.

Aceeaşi metodă de "intrare-ieşire" prin deschidere o găsim şi la un practicant de magie, fie el vraci, sau vrăjitor.

Procesul de posedare când deschizi spre astfel de surse este inevitabil. Suntem o cutie deschisă spre orice conectează la noi, indiferent că e vorba de sursa noastră divină, sau alte surse.

Singura cale de a ajunge la adevărul sinelui, este căutarea în noi înşine, dăruirea Eului către SINE prin conjuncţia unei revărsări necondiţionate, numită - IUBIRE.

PROMENADĂ ÎN ASTRAL

Dacă CHEIA SOL reprezintă naşterea rezonanţei la nivel de ordine, atunci omul trebuie să înţeleagă că începutul călătoriei lui nu este în astral, ci în OM.

Simplitatea divină, este însăşi cheia repetiţiei naşterii în naştere. Suntem sclipiri divine care au menirea de a se reintregi prin procesul materializării - proces care presupune o lecţie divină a FORMEI şi legile ei.

A învăţa simplitatea formei şi contribuţia ei la nivel de reîntregire divină, nu înseamnă decât să construieşti mereu şi mereu acelaşi Dumnezeu în tine.

Construcţia necesită un arhitect avizat şi consecvent, care are ca primă lecţie - săvârşirea finalităţii artei prin consum.

Omul trebuie să înveţe să-şi consume forma întâi, să înţeleagă paşii mici spre cei mari, fără a depăşi stadiile, fără dorinţa egoistă de a accesa mai mult decât forma dată.

E ca şi cum ai învăţa să zbori, fără să ştii măcar că poţi merge.

Dacă ni s-ar fi dat deja zborul, nu am mai fi luat forma primă a verticalităţii care gravitează încă.

Dacă omul se va debarasa de meta-balast şi va alege să ardă forma în accepţiunea legilor ei, specia noastră are toate şansele să se salveze.

E în codul nostru genetic scris, e în mişcarea mâinilor când desenăm cerul, e în dansul nostru nativ de a ne desprinde de sol, dar ca să te desprinzi de sol, ai nevoie de sol mai întâi.

Adevărata cheie a desprinderii omului de formă, de condiţionare a zborului din el însuşi, nu e altă cheie - decât ACCEPTAREA CONDIŢIEI UMANE.

Dacă omul îşi va duce la bun sfârşit condiţia formei luate, are toate şansele să-şi ia zborul.

În loc să-l căutaţi pe Dumnezeu prin decorporalizări, înfometări, purificări, transmigrări, meditaţii, rugăciuni individual proiectate, ascetizări la nivel de sacrificiu divin, mai bine aţi căuta Dumnezeul dăruirii din voi înşivă, la nivelul condiţiei umane care vi s-a dat.

Este cea mai nobilă simţire să te dăruieşti Dumnezeului din tine prin semenii tai - pentru că până la urmă toţi suntem UNUL, nu-i aşa?

VI-L RECOMAND!