Fragment din "Sah lui Dumnezeu"
Editura Junimea, 2010
[Celestine Mihaela]
- Tu când plângi?
Editura Junimea, 2010
[Celestine Mihaela]
- Tu când plângi?
Plâng dimineaţa când ies afară din mine, plâng seara când mă trezesc născută deja.
Şi mai plâng la sfârşit când mă voi naşte iară.
- Tu când râzi?
Când mă uit în spate şi văd pereţii prin care am ieşit... râd.
Când mă uit în faţă şi văd pereţii prin care intru,
Le întorc iar spatele.
MUZICA PLANETEI
- Cum arată corpul tău?
- E ca o un violoncel...
Ba nu.
De fapt e un contrabas care rodeşte la început de mai.
- Pe planeta voastră cresc femei din copaci?
- Ah... nu, din ouă.
Ele ies din ouă, care de fapt sunt lăsate să crească lângă copaci.
- Şi cine face ouăle?
- Cum cine? O pasăre a planetei.
- Cum se numeşte acea pasăre?
- Paia sau Peea.
E pasărea muzicii planetei.
E pasărea muzicii planetei.
- Voi aveţi numai femei aici?
- Da. E planeta noastră, bărbaţi n-avem.
- Şi cum trăiţi fără ei?
Simplu... îi visăm, în felul ăsta toate femeile de aici sunt mereu fericite.
Fiecare îşi visează bărbatul în fel şi chip, niciodată nu dau greş.
VISELE ÎN ALB
- Cum sunt visele despre ei?
- Toate sunt la fel la început.
Vise în alb, prezenţe egale, suple, verticale... toţi născuţi din ape.
Vise în alb, prezenţe egale, suple, verticale... toţi născuţi din ape.
- Şi apoi?
- Apoi începem să le dăm culoare, blajinătate, zâmbet, siguranţă, forţă.
Îi modelăm la fel să nu existe discrepanţe, bricolând o întreagă gamă pentru ei.
- Au sentimente?
- Ca niciodată... sunt atenţi, mereu implicaţi în visele noastre, romantici şi devotaţi...
Merg unul după altul pentru a fi aleşi.
Merg unul după altul pentru a fi aleşi.
- Adică voi femeile îi alegeţi?
- Desigur, niciodată nu încurcăm visele între ele.
ANTI PLANETAR
Pericolul planetei:
Mi-a acoperit ochii şi mi-a furat sufletul cu tot cu lumina-i dinăuntru'
Cuvinte dulci, din pori ieşite, parcă cu foamea culpaşă de dorul cărnii...
Şi m-a dansat nebun noapte de noapte prin visele lui.
Şi m-a dansat nebun noapte de noapte prin visele lui.
Apoi m-a minţit cu machismul infinitelor drepturi de a fi - BĂRBAT
Respira când vroia, se năştea când putea şi murea când ii ceream să iubească.
M-a orbit.
M-a pus să-l mint că mi-l doresc pe planeta mea
Şi l-am lăsat să intre.
Şi l-am lăsat să intre.
MI-A PROMIS ANII LUI
ŞI L-AM LĂSAT SĂ VINĂ
Şi a venit cu ceaţă şi gol, cu furtună şi neincredere,
Toate le-a adus pe planeta mea.
Şi din albastru am făcut gri pe cer şi visele le-am ucis în preajma lui.
Marea mi-a furat-o şi mi-a dat secetă-n loc,
Anii mi i-a luat şi mi-a lăsat o tinereţe veşnic regretată.
Anii mi i-a luat şi mi-a lăsat o tinereţe veşnic regretată.
Şi toate câte-au fost l-au izgonit de pe planetă şi au lăsat femeia visătoare în lumea ei.
Prin fereastra sufletului gol au intrat visele despre El...
CUM EŞTI
Sunt una cu frunzele... copacul care creşte-n mine,
Ramuri ce-mi străpung facerea pe muzica unui şoim rătăcit.
Sunt una cu visele despre ceruri îndesate în buzunarul vremilor.
Eu, cea dintâi fecioară a lunii
Am oprit timpul în palmele unui trubadur surd.
Mă vreau înapoi femeia cu braţele încolăcite pe pieptul unui cerb.
Eu n-am vrut nimic, decât să mă nasc pentru el.
PLANETA PEEA
Şi mi-au crescut păsări în palme şi visele au zburat.
Pe planeta viselor despre tine,
Te-am născut înapoia-ţi.
El mă ia de mână şi mă duce să mă iubească cu neputinţă.
Pe planeta lui nu sunt fluturi...
Nici laptele curgând la sânul ciorchine.
BELIGERANTE ATINGERI
Mi-ai astupat gura când te-am sorbit cu văpaia stinselor lacrimi.
Laconic oftatul mi-a străpuns lobul, căci te-am avut auzit.
Pe planeta mea ei nu iubesc păsările.
Au fugit după zboruri mii de gleznă arcuită şi frivolă.
Voluptoase porniri din aripi au cerut.
Nu mi-ai mai vrut mâinile...
M-ai posedat la ureche:
Minciuni în şoapte.
Ai fugit către colo şi ai uitat mângâierea.
PLANETA RECE
Şi m-ai sărutat peste tot cu umezeala crudă şi rece.
Ca o atingere glisantă de minciună metalică
Te-ai unduit infailibil peste "a avea".
Te Vreau!
Ai urlat pe atâtea voci programate să mă aibă.
Cândva erai viu pe planeta mea.
Acum eşti doar o...
MASCĂ DE DUMINICĂ
Duminica e sărbătoarea femeii.
Ne aşezăm liniştite pe margine de râu,
Ne umezim pletele şi apoi ne croşetăm cerul cu vise.
Dimineaţa îmbrăcăm cerul în roşu aprins,
Ne punem măştile şi evadăm de pe planetă.
Atunci ei ne aşteaptă dincolo de cer şi ne întreabă mereu:
Dar voi până la urmă...
Cine sunteţi?
Cine sunteţi?
