MĂNĂSTIREA BĂNCENI - UN EXEMPLU REAL DESPRE CE AR TREBUI SĂ FIE CU ADEVĂRAT RELIGIA!

Mereu am spus în scrierile mele, că adevărata credinţă nu înseamnă religie - Celestine

 A CREDE NU ÎNSEAMNĂ DOGMĂ!

 IATĂ CUM AR TREBUI SĂ ARATE ADEVĂRATA RELIGIE!

Priviţi vă rog acest clip, veţi plânge şi vă veţi bucura sufletul, veţi trăi o fărâmă de speranţă, pentru că lumea aceasta nu e total pierdută!
Religia a fost de când lumea şi este la scară largă CEA MAI MARE SURSĂ DE MANIPULARE ÎN MASĂ, nimic mai adevărat, însă dincolo de rolul ei mârşav care a dezbinat şi a cucerit pământul prin dogmă şi sacrificii umane, iată că mai există o lumină divină, ascunsă pe meleagul îndepărtat al Ucrainei, sub ocrotirea şi dăruirea unui suflet de român, cu un nume ales să protejeze sub sabia lui Mihail adevărata credinţă!

EL ESTE PĂRINTELE MIHAIL JAR

Nu întâmplător "JAR" - însuşi numele lui e predestinat, acel sens phoenixian al renaşterii, acel mit magic popular al reconstituirii din jăratec, dar nu în ultuimul rând acea LUMINĂ care trebuie SĂ ÎNDURE ARDEREA!

"Dincolo de granita de nord a Romaniei la doar cativa kilometri, pe teritoriul Ucrainei, pe o colina inverzita, se afla manastirea Banceni, loc de profunda spiritualitate care ii aduna pe romanii din aceasta regiune. O biserica de mari dimensiuni strajuieste in mijlocul manastirii. Aici, dar si in celelalte biserici mai mici ale acestui asezamant monahal, se oficiaza slujba in limba romana." CITESTE AICI

Mihail Jar, eroul de lângă Cernăuţi

supranumit „Tatăl celor 400 copii“

 Priviţi lumina din ochii părintelui Mihail, e ceea ce nu are nevoie de cuvinte, acea minune increată care pătrunde adânc în suflet  DINCOLO DE SISTEMUL ce pare a fi direcţionat credinţa - spre religie.

 

 

Mihail nu este DOGMĂ,  

Mihail este OM!

„Când alini durerea unui copil orfan, alini durerea lui Hristos“ spune Mihail, povestind mai jos cumplitele încercări prin care a trecut...

„Eram flămând, mi-era frig şi mă uitam spre cer întrebând de ce mi-a dat Dumnezeu aşa soartă. Stăteam şi două săptămâni fără hrană şi luam uneori coaja de pâine din borta şoarecului, o spălam şi o mâncam“, a povestit preotul român proclamat erou naţional al Ucrainei pentru faptele sale.
Rămas în copilărie singur şi fără sprijin, el a căutat un alean sufletesc pe care spune că-l simţea numai în biserică. La un moment dat a acceptat tovărăşia unor oameni care i-au întins mâna de ajutor: sectanţii. Părintele nu se fereşte să mărturisească acest lucru, deşi recunoaşte că îi este ruşine de acele timpuri. A fost chiar tentat să părăsească religia ortodoxă pentru a se boteza într-o sectă. Dar credinţa în Iisus a fost mai profundă.
Mihail Jar a intrat în preoţie, s-a căsătorit şi a început să slujească la Bănceni. Împreună cu soţia sa a adoptat doi copii, apoi alţi doi.
Preotul povesteşte minunea întâmplată la aducerea acasă a unui copilaş care nu vorbea, deşi era deja mărişor. Când a văzut icoana Maicii Domnului, a arătat cu degetul spre ea şi a rostit: „Mama“.
Părintele a rememorat momentul care l-a determinat să extindă familia într-un aşezământ social de pe lângă locaşul de cult. La înmormântarea unei femei tinere de doar 32 ani, cei 4 copii ai săi au rămas plângând la mormântul ei. În grija pentru îndeplinirea ritualurilor, neamurile femeii neglijaseră copiii rămaşi orfani, grăbindu-se să ducă la bun sfârşit cele trebuincioase.
Preotul nu s-a putut îndepărta şi i-a întrebat de ce nu merg acasă. „Pentru că fără mama noastră nu mai este casă“, a venit răspunsul copiilor. Impresionat de suferinţa lor, părintele Jar i-a întrebat dacă vor să vină cu el la biserică. Iar copiii l-au urmat. 
Iar exemplele au continuat. O altă fetiţă a fost luată pe lângă mănăstire după o întâmplare teribilă. A căzut de pe o scară din podul casei şi a rămas agăţată de un cui, la înălţime, în pericol de moarte, chiar sub ochii mamei ei ţintuite la pat, care n-a avut putere să-i sară în ajutor.

Sacrificiul unui cuplu,

 împlinirea unei familii

 
Preotul şi soţia lui au renunţat la viaţa de cuplu pentru a deveni fiecare monahi. Au întemeiat lângă Cernăuţi, aproape de graniţa cu România, două mănăstiri, la Bănceni şi la Boian, unde cresc 400 copii.
Majoritatea sunt foarte bolnavi, cu infirmităţi, cu SIDA. Măicuţele au grija lor, fac lecţii cu ei, iar când cresc, aceşti copii rămân în sat la Molniţa, unde episcopul, cu ajutorul bucovinenilor de ambele părţi ale frontierei, le-a construit case pentru a le face un rost şi după împlinirea vârstei de 18 ani, când Statul îi lasă în stradă.
Unii dintre ei îşi urmează cursul lumesc al vieţii, îşi întemeiază familii şi muncesc. Alţii vor să rămână pentru totdeauna în slujba Bisericii.
Aşa s-a întâmplat cu un băieţel pe care medicii îl diagnosticaseră cu cancer în stadiu terminal. Cu el pe braţe, părintele s-a închis într-o chilie unde s-a rugat toată noaptea unei icoane a Maicii Domnului. Spre dimineaţă, respiraţia copilului a devenit mai uşoară. La controlul medical, tumorile dispăruseră. Ani mai târziu, băieţelul scăpat de la moarte şi-a anunţat părinţii spirituali că s-a hotărât să se călugărească.
Aceleaşi vindecări considerate miraculoase s-au produs şi în cazul a 7 copii bolnavi de SIDA, care după îngrijirea primită, au fost declaraţi perfect sănătoşi.
Dar cel mai cutremurător caz este al unei fetiţe de credincioşi pe care Dumnezeu i-a supus unei grele încercări. În timp ce părinţii luau parte la slujba de la mănăstire, fetiţa a ieşit să se joace în curte cu doi băieţi orfani de mamă. Bucuria s-a transformat în cruzime fără margini. Fetiţa a fost aruncată într-o fântână arteziană şi ţinută cu un băţ sub apă pînă s-a înecat. Declarată moartă de către medici, copila avea să învie după 5 ore.
„Fiţi smeriţi, nu judecaţi pe nimeni, nu căutaţi pricină în oameni. Nu poţi să ştii niciodată ce suferinţă ascunde cineva“.
00380374021150 – Mănăstirea Bănceni
00380374033319 – Orfelinat Molniţa
 VEZI SURSA