LYA

Tu n-ai vrut să creşti în palmele oricui,

Te-ai ghemuit în copilăria-ţi necoaptă.

Ca un  fetus

Ploaia a crescut la piept,

Din dansul florilor.

 

  CÂRCEI ARĂMII DE COARNĂ 

LA URECHE ŢI S-AU PRINS

Roşie în pletele cerului,  
Dimineaţa agăţată de umeri...
Cireşul scuturând îngerii adormiţi.
Cosiţe de soare în apus sângeriu, 

Cu zâmbet cu tot.
E sâmbăta coşarului 
Din trunchiul unui horn părăsit.

 
Lya,

Glasul de vioară cerne,

Când nu-ţi plânge nimeni dorul.

E târg de vene abrupte în bătăi de inimi albastre.

Toate s-au vândut azi pe din dosul palmelor.

Cine-ţi cântă la ureche copilăria unui cireş?

Cine-ţi umblă sub geană 
Cu vise despre pinteni şi cai istoviţi?
  Nu este în calapodul pantofului de cristal

Fuga-ţi în miezul lunii.

Joacă ielele la gleznă,
Amarul negăsirii tale.
 

DE CE NE PLOUĂ DE SUS

AMINTIRILE?

Ne-am dansat clipele de dor şi suflet înţepenit.  

În spatele piciorului ne-am ascuns ploaia.

Era parcă furtună cu uşi izbite de zei înciudaţi,

Când ne-am prins mâinile de solfegiul neputinţei.

 Lya,

Ploaia ţi s-a strecurat sub cotlonul însprâncenat 

Ca o perdea străpunsă de lacrimi.
Când cireşii roşesc de-atâta copilărie necoaptă.

TU...

Ia-mă de mână să furăm clipele

Unor zei smintiţi de dor nebun.
 Ei nu ştiau când le alergai în palmă 

Şi te ghemuiai acolo,
Cu tot cu primăvară târzie.

Furişează-te după degetele celor ce pot,

Să-ţi danseze cu iubire...

În suflet.