miercuri, 18 ianuarie 2012

ÎN FORMĂ DE PASĂRE




 
vor zbura mereu oameni,
în formă de pasăre.

Cu inima spre tine!

Sufletul ne e pasăre,
când zburăm înapoi.
Celestine


În formă de pasăre,
Zgomotul lumilor rotunjesc braţele-mi
Răstignite de cer.
Pe umerii flabelaţi, de femeie
Decupând apusul
Am coborât venind la tine
În formă de pasăre.



În formă de pasăre,
Pescuind inima
La picioarele unui zbor frânt.
Într-o lume fanată
Pe talpa-ţi de lumină,
 Prelinse ploi se scurg.

Muritoarei guri i-am fost stăpână,
Când din genunchii cosmosului
Furnicile acrofobe au măturat pământul. 


CEEA CE "VEDEM" NU VINE DIN NOI

În formă de pasăre,
Eclatante şuroaie, de ani strivite
Peste prinosul lumii 
Au plâns cu nori.
Visele agreste, omului-pasăre.
Visele frugale ale peştilor
Căzuţi din cer.
Visele în formă de pasăre...
Toate au murit,
Când omul a vrut braţe de Icar.


 NE CRESC OASELE, ABIA CÂND MURIM

În formă de pasăre,
Peste sânii abrupţi, efrenatelor valuri
Le-am furat ţărmul
Când de mână cu moartea
Am păşit.
Ce formă să dau pământului din mine,
Imitând înaltul şi stelele?
Când deasupra-mi...
Zeii au desenat cerul,
În formă de pasăre.





2 comentarii: