CALEA E INDIVIDUALĂ - CONŞTIINTA E COMUNĂ

N-aţi venit aici să întelegeţi sensul vieţii,
N-aţi venit aici să vă agăţaţi de carne prin iubire, 
N-aţi venit aici să creaţi realităţi care să vă domesticească uitarea, 
Aţi venit aici să vă epuizaţi penitenţa şi crucea, 
Aţi venit aici să înnobilaţi o singură Conştiinţă 
Un singur Om!

 Fragment din volumul: "dumnezeu e simplu... de ce-l faci dumnezei",  Edit. Studis,  Iaşi,  2008  

by Celestine

 

  Designed by Knavis "Hello Oskar"  

Universul are motorul lui propriu de căutare şi reintregire.
Adevărul universal valabil 

nu va ajunge niciodată să ia formă,

pentru că FORMA INSEAMNA CONSUM, 

nu pipăit adevăruri.
Noi am venit aici pentru că SUNTEM IUBIRE, 

nu pentru că avem nevoie de ea!

 ~ Celestine ~

Dacă hoinăriţi pe străzi şi aveţi timp să priviţi ce e in jurul vostru,

O să vedeţi o lume care în zbuciumul ei, merge fără direcţie: 

Bătrâni, copii, tineri

Îmbibaţi în praf şi putrefacţie! 

Bănci, lacuri, râuri, marea, muntele, parcuri, 

Pub-uri, cluburi, săli de teatru, ceremonii, concursuri.

Toate le adună omul şi le trece prin temporalitate:

Întâi copil agăţat de mâini,

Apoi mâini agăţate de alte mâini,

Sau mâini părăsind alte mâini, 

Iar in final,

Omul odihnindu-se: pe o bancă, 

Sau la un colţ de stradă, cerşind

Autentificându-şi trecerea.

Trecere înseamnă ardere,

Arderea înseamnă consum. 

 Designed by priataimaginario "Faith of Wax"  

Viaţa: 

Penitenţă, amintire, lecţie, epuizare, 

Legătură, continuitate, blocaj, deviere, 

Sau şansă?

La sfârşit ridici ochii de pe bancă, 

Sau din ultimul loc de odihnă.

Cucereşti un punct, îl cuprinzi

Desfăşori o întreagă poveste propriului spectacol ocular,

Îţi iei rămas bun.

Omul si lacrima:  

Se vaită, ascunde, îngenunchiază,

Victimizează, trăieşte prin comparaţie, 

Adulmecă, rumegă, îngurgitează şi aşteaptă,

Sau se resemnează.

Zâmbetul şi forfota: 

Omul trece, miroase, observă, 

Gustă, nu înţelege, aleargă, se ascunde,

Sau ia totul ca atare.

Ne găsim cu un camarad de drumeţie,

şi încununăm nevoia defulării:

La început despre lume şi viaţă

Apoi personalizăm totul,

Dând creaţiei kitsch-ul perfect, 

Cât să nu trecem neobservaţi, 

Nemângâiaţi, neatinşi, neînţeleşi.

Vrem iubire, empatie, atenţie, încredere, 

Încurajare, putere, eroi, control.

 Delusion – Exposition artwork by Mkleyne

Avem nevoie de EL sau de EA, 

De cunoaştere şi adevăr.

 Scriem cărţi, filosofii pe pânză, 

Inovăm, surprindem, augumentăm, 
Ne vrem a fi arătaţi,văzuţi, apreciaţi, 
Lăudaţi, răsplătiţi, impresionaţi,

Doriţi, avuţi, iertaţi.

Toate astea într-un timp foarte scurt, numit: Viaţă!

 În toată schimnicia lor, 

Cei fugiţi, respinşi sau inadaptaţi 

Strigă, urlă, se îngroapă în ei 

Prin căutarea lăuntricului si nevăzutului,

Prin dorinţa de a le avea pe toate.

Copiii: facem copii, să ne crească mari pe noi, 

Cei ce vom ajunge copii.

Să ne realizeze ei, ce am eşuat noi.

Să ne ţina de urật, 

Să ne ducă originea mai departe, 

Să ne încậnte ca nişte mici clovni, urechile egoiste

Întemniţate cu frică.

Trecem...

În fiecare secundă, cu fiecare minut

şi uităm pentru ce am venit aici.

Atậta zbucium, chin, nesomn şi durere... 

Pentru ce, omule?

De ce nu priveşti în jurul tău, 

Căci toţi trec prin ceea ce treci tu.

De ce nu apropii celelalte planuri, 

De ce nu le combini într-o matrice perfectă?

De ce nu le simţi cu tine,

prin însuşi simţul propriu?

E atật de simplu să-i priveşti, 

Să-i vezi cum se leagănă

În bătaia aceleiaşi sonorităţi, drame, 

Negăsiri, uitări, resemnări.

De ce nu eşti atent la tine însuti,

Într-atật cật să poţi îngemăna

lumea aia de lậngă tine,

Cu cea din sufletul tău.

Doare necuprinderea, nedirecţia, nonsensul, 

Amăgirea, iluzia, minciuna, 

Doare tot în noi!

Dar nimeni nu recunoaşte asta, în faţa celuilalt.

Fugim unii de alţii, 

Călcăm unii peste alţii

 Cu frică şi neajuns!

Ne strivim şi ne ucidem fiara din noi,

Prin altă fiară.

Un cerc ideal,

pentru o rotaţie de miliarde de ani,

Prin care specia asta a fragmentat pămậntul,

L-a ameţit, distrus... 

Pentru ce?

Pentru întrebările lui pertinente: 

Cine sunt eu? 

De ce am ales lumea asta? 

De ce eu?

Vorbiţi de haos, 

Definiţi lumii haosul şi i-l daţi moştenire.

Dar cum puteţi vorbi de haos, 

dacă sunteţi haos? 

Sau mai degrabă...

Cum să crezi că există un haos,

dacă-l identifici din afara ta?

  Designed by Paujas "Inception"  

De ce vorbiţi de iubire,

Cậnd în voi înşivă nu recunoaşteţi sursa ei?

De ce vorbiţi de înţelegere,

Cậnd din voi nu pricepeţi nimic?

De ce vorbiţi de cunoaştere,

Cậnd tot ce aţi cunoscut 

A fost propriul vostru chin, spre a cunoaşte?

De ce vorbiţi de pace, 

Cậnd duceţi războaie şi nicidecum în voi?

De ce vorbiţi de iertare, 

Cậnd nu vă iertaţi pe voi inşivă?

De ce vorbiţi de moarte, 

Cậnd nici nu v-aţi născut încă?

De ce vorbiţi de adevăr, 

Cậnd trăiţi o minciună?

De ce atậta căutare, Omule

Cậnd în voi e răspunsul 

şi pentru el dansaţi în cerc "uitarea" 

în infinite lumi şi reveniri!

Opriţi-vă!

N-aţi obosit să nu vă găsiţi locul aici, 

Nu vă dor genunchii de atậta smerenie falsă?

Opriţi-vă şi priviţi în jur...

Ei... 

Cei ce trec pe lậngă voi, 

Sunteţi tot voi înşivă!

Ascultaţi-vă

Priviţi-vă

Atingeţi-vă

Îmbrăţişaţi-vă

Iubiţi-vă 

şi

Treziţi-vă!

   Awakening by 3mml  

Tot zbuciumul ăsta în van v-a întemniţat aici.

Singura voastră scăpare e prin: Om!

Ajunşi la Om, 

Acceptaţi-l

Iubiţi-l. 

Plecaţi de aici, în lumea voastră!

Acolo unde nevoia e înlocuită cu iubire.

Pentru că Iubirea e însăşi Conştiinţa

Care v-a adus aici, 
Întru regăsire!

  Căci în iubire nu există niciodată:  

ÎMI PARE RĂU !

Decat să iţi ceri iertare cuiva,

Mai bine IUBESTE-L!

 ~Celestine~

DARUL DIVIN

 Fragment din volumul: "dumnezeu e simplu... de ce-l faci dumnezei",  Edit. Studis,  Iaşi,  2008  

by Celestine

        A fost odată un om care avea trei fii. Unul era prost, altul era urât, iar ultimul era orb. Şi omul ăla i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru împarţirea făcută şi i-a zis: 

     - Dumnezeul meu, mi-ai dat trei fii şi toţi înzestraţi cu bunătatea ta... şi de ce lumea asta nu-i place, dacă ei de la tine au luat tot? 

      - Om bun, oamenii nu de la mine şi-au luat darul, dar tu fii pe pace că toţi trei vor ajunge să le dea şi celor din jur ce au ei. Când omu’ îşi aştepta ceasul din urmă, chemă pe cel prost şi zise: 

     - Fiule, Dumnezeu care te-a iubit, ţi-a dat un mare dar. Ai grijă de-l dăruieşte la toţi din jur, să se bucure de tine şi de prostia ta!

    - Bine tată, răspunse feciorul şi plecă la fel de prost cum venise. Apoi bătrânu’ chemă şi pe cel urât şi zise: 

   - Mă uit la tine fiule, mi-a fost dat… să te văd cât de spurcat eşti ca o hidoşenie nemaivăzută. 

Fă bine să dai în jurul tău darul, să se bucure şi alţii că nu eşti printre cei aleşi… să fie toţi precum tine. 

    - Bine tată, zise urâţenia şi plecă la fel de urât cum venise.

    Cu ultima suflare bătranu’ chemă şi pe cel orb şi-i spuse:

    - Tu fiule, care mă vezi cum vede cioara oul din cuib… ai venit ultimul pe această lume şi ultimul vei pleca cu darul tău, dar nu uita să fii blând şi supus, cel de sus vrea să-l împarţi cu toată lumea, să se bucure şi ei de nevăzutul lumii şi să te iubească cu orbirea cerului şi pământului.

    - Da tată, zise feciorul şi plecă la fel de orb cum venise. 

   Anii trecură şi primul fecior găsi o muiere blândă şi şezătoare ca toate muierile de ogradă şi-i lăsă şi ei darul prostiei cât să-i aducă pe lume un fecioraş, la fel de prost şi întunecat la minte. Tot satul se minuna de bogăţia prostului şi mai că a doua a zi se puseră cu toţii să vină la dânsu' să-l intrebe, cum de făcu să prostească cea mai frumoasă şi bogată fată din sat?

   ”Cu ajutorul lu’ Dumnezeu”, le spuse prostovanu’, dând din darul lui şi numa’ ce începuse satul să colcăie de prostie şi fericiţi fură de atâta milostenie din ceruri şi le curgeau bani de peste tot şi nimeni nu ştia a ocârî, urî sau ponegri, cum toţi erau la fel de îndăruiţi cu nepricepere.

     În anul următor hidoşenia ieşi in târg cu o vacă şi cum merse el aşa, numa’ ce întâlni un boier care cu mâna pironită la ochi, tot freca coşmarul ăla de imagine…

     Hidoşenia întrebă:

    - De ce te-acoperi om frumos, bogat eşti, frumos eşti şi toate ce-ţi doreşti de la lume în văzul lor?”

    - Da urâtule, dar ce folos că sunt, dacă nimeni nu mă vede. Iaca tu aşa urât cum eşti, mi-acopăr ochii de atâta străfulgerare, cum de-aş putea şi eu să zdruncin satul ista din temelii, cum faci tu cu urâţenia ta?

      Atunci urâţenia îi zise:

    - De vrei să fii văzut şi prigonit în tot târgul… Dumnezeu te va ajuta cu daru’ şi-i dărui şi lui tâlcul hidoşeniei şi numa’ de nu începu satu’ să se vaite, să urle, să strige şi să huiască la văzul boierului şi fericit mai era boieru’ de atâta atenţie neprihănită şi dărui daru’ lui la tot satu’, de incepu’ lumea a se ocarî şi fulgera cu urlete şi ură câinească şi toată lumea se bucura de văzul lor.

      Un an mai târziu când peste sat odihnea liniştită prostia şi urâţenia, orbul se hotărî să iasă cu încredere în lume, să priceapă şi el nebunia celor nevăzute de el. Şi cum mergea el prin pădure, numa’ ce întâlni un vânător:

      - Bună ziua om bun. Acesta din urmă îi zise:

    - Ce-mi vorbeşti aşa de sus, omule? De ce nu-ţi acoperi privirea la văzul meu? Oare nu-s demn de poticnirea strigătului şi urii înspre hidoşenia mea? 

      Atunci orbul se apropie şi mai mult zicând:

    - D’apăi ce înălţime m-a cuprins vânătorule, când ochiul meu “aude” aşa o vorbă ş’apoi cum să acopăr ochiu’ de atâta minunăţie nemaivăzută, când nu ştiu a vedea frumuseţea şi urâţenia umană. Luminat de neauzitele vorbe până atunci, vânătorul prostovan şi urât se apropie de orb şi-i zise:

    - Şi cum se face, că tu ai rămas peste tot satul ăsta, neponegrit şi atotştiutor?

     Orbul se apropie de vânător şi-i zise:

    - D’apăi Dumnezeu mi-a dat darul ista, numa’ să-l împart cu lumea întreagă, să se bucure şi ei ca şi mine, de lipsa prostiei si urâţeniei.

    - Om bun, dă-mi şi mie din tâlcul tău, să nu văz ce vede lumea şi să nu aud, ce nu înteleg. Atunci orbul îi dete şi lui neînţelesul şi nemaivăzutul şi aşa se umplu tot satul de bucuria cerească. Şi ani de zile plouă cu bani şi laude şi nimeni nu ştia de unde vin banii ăia şi vorbele alea minunate, că nimeni nu vedea in juru-i. Atunci Dumnezeu, se pogorî pe pământ şi zise omului:

          Iată raiul! 

     Aici unde prostia şi urâţenia nu se văd, aici unde ura şi invidia nu se întalnesc, vouă v-am luat văzu’ şi v-am fericit de-a pururi!

    Orbul ridică fruntea spre cer şi zise:

    - Dar de nedreptate cum să scap Doamne, când ei au vazut şi n-au ştiut, au ştiut şi n-au apreciat, iar eu n-am văzut niciodată, ce lor le-a fost luat.

     Dumnezeu se aplecă spre orb şi-i zise:

    - Ferice de tine orbule, că ochi n-ai avut pe astă lume să înţelegi neînţelesul ei, că al tau e raiul şi fericirea nevăzută! 
     Iar lor le-am dat o amintire, pe care s-o caute de-a pururi…

Creatorul si creatia, suflul peste creatie, sacrificiul pygmalionic.

ORDINELE ÎNGERILOR

Îngerii n-au nevoie de recunoaştere!

Pe calea lor trec cei ce primesc fără să vadă.

Ei merg în spatele tău sau în dreapta ta.

Ei sunt cei care iubesc lucrurile simple 

Pentru că ei ştiu să le privească!
 Cumva... în seara asta

Mi-a vorbit nevăzutul şi mi-a spus:

Scrie despre îngeri!

Şi vă scriu, iată...

Din nou!

 Mi-au vorbit despre numele meu,

Mi l-au dat într-o Duminică.

Au făcut din cer, psaltiră

Pe când eu, neîntinată

Am mers pe mâna lor.

Mi-au scris pe frunte 9 jurăminte
Guvernând creaţia!
Serafimi
Heruvimi
Tronuri
Îngerii cosmosului au vorbit!
Despre Principate şi Arhangheli
Dar mie...
Mi-au lăsat doar îngerii!

CEL CĂZUT A ALES 

SĂ (RE)CREEZE JOSUL

Dacă EL a căzut alegând sferele,
În loc de aripi a ales să conducă.
Atunci noi, cei din lumea lui,
De ne-am imaginat o lume existândă...
De ce n-am putea să ne imaginăm ce nu există, încă
(Re)creând o altă lume?

PRIMUL COR

 

SERAFIMII

În centrul purităţii cele înalte şase aripi
Cu patru chipuri au cântat Trisagionul.
Celor din verdele şerpilor aprinşi
Numele le e dat, Serafimi.

 HERUVIMI

Cu armonie aţi păzit profeţiile celestine,
Voi gardieni ai stelelor fixe:

Ophaniel, Rikbiel, Zophiel

Şi înainte de cădere, 

Lucifer.

 

Assyrieni ce vă rugaţi şi intraţi în planurile divine
Karibu din scrieri akkadiene ai adus cunoasterea,
Din Sphinx.
Căci ochiul închis se deschide,
Iar in palma Edenului va creşte pomul vieţii.
Cei patru au pe umeri vântul
Şi flacara pe săbii,
Ne-ncetată.

TRONURILE

Ophanim, justiţiarii tronului divin
Caleaşca ce-o conduci spre lumea ce din formă naşte:
 Voinţa şi dreptatea legilor de sus.
Merkabah către ceruri scrise
Oriphiel ţi-e prinţ şi n-a apus.

Cu îngerii prezenţi:

Mihael, Metatron, Suriel, Sandalphon, 

Astanphaeus, Saraqael, Jehoel,

Zagzagael, Uriel, Yefeiah, Akatriel

  

Un cer deasupra cheamă

Celeste oşti, ai lui Atarael.

Mai argintiu pe aripă,

Din înţeleptul Celestiel  coboară gândul.
 Iluminaţii împlinesc venirea
Ilaniel din ceruri necuprinse,
Spre noi priveşte, iară!

by Celestine

  AL DOILEA COR

"O unificare ultimă cu “Dumnezeu, Sursa”. 

Toate Ordinele din această Triada echilibrează opoziţiile precum binele şi răul,

fizic şi spiritual, înalt şi jos, 

astfel riscând să fie corupţi făcând asta!"

[sursa necunoscuta]

DOMENIILE

 
Acţionează ca administrare de mijloc între corul superior şi cele inferioare, având datoria de a da sarcini îngerilor din corurile inferioare. Ei îşi primesc ordinele de la serafimi şi heruvimi şi sunt responsabili de asigurarea ordinii cosmosului. Foarte rar dominioanele se arată muritorilor, însă, se preocupă tacit de detaliile existenţei. Spirite ale Înţelepciunii, prin ei se manifestă Măiestria Domnului. Ei ţin o sferă, sau un sceptru ca emblemă a autoritaţii, şi în folclorul ebraic, conducătorul acestui ordin se numeşte Hashmal sau Zadkiel. Membrii ai acestui ordin: Muriel, Zacharael (Yahriel)

VIRTUŢILE

Au două sarcini majore, virtuţile preocupându-se de menţinerea aspectelor lumii naturale, dar şi de a acorda binecuvântări lumii materiale. În prima lor sarcină, ei prezidează asupra mişcării corpurilor cereşti, şi a evenimentelor vremii, cum ar fi ploaia, ninsoarea, vântul ş.a.m.d. În cea de-a doua, ei sunt cei care primesc ordinele şi le transformă în miracole pentru favoriţii Domnului. Diferite denumiri ale lor includ Malakim şi Tarshishim. Membrii ai acestui ordin: Chamuel, Uriel, Gabriel, Mihael, Peliel, Barbiel, Sabriel, Haniel, Hamaliel.

PUTERILE

Spirite ale Formei. Având una dintre cele mai periculoase sarcini, puterile sunt responsabile pentru menţinerea graniţelor dintre Rai şi Pământ. Acţionează ca un fel de paznici de elită, ei sunt constant în aşteptarea atacurilor demonice, ei sunt prima linie de apărare a Raiului. Ei sunt responsabili şi de păzirea sufletelor în drumul dintre Pământ şi Rai. Probabil că din cauza aproprierii lor cu Pământul, sunt mult mai mulţi îngeri din acest rang numaraţi printre cei căzuţi. Ei opresc încercările/eforturile demonilor de a pune stăpânire pe lume, ei prezidă deasupra lor, sau (cum a spus Sfântul Paul) ei inşişi sunt demonici. Ertosi, Sammael, Camael (depinzând de sursă) este conducatorul ordinului. Membrii ai acestui ordin: Gabriel, Raphael, Verchiel.

AL TREILEA COR 

Cei mai expuşi şi mai vulnerabili la atacul cărnii. 
Îngerii acestor Ordine sunt cei mai bine cunoscuţi de oameni pentru că sunt cei mai asemănători oamenilor.

PRINCIPATELE

Principatele au grijă de lumea muritorilor în mod direct, ghidând şi protejând naţiunile şi oraşele oamenilor. De asemenea, ei sunt responsabili de protejarea religiei şi a politicii. Astfel, se presupune că ei au mai multă libertate de a acţiona decât îngerii inferiori lor şi sunt responsabili de infăptuirea de acte divine in aria lor. Spirite ale Personalităţii, sau a Timpului, Protectori ai religiei. Conducătorul este Nisroc. Membrii ai acestui ordin: Anael, Haniel, Cerviel, Amael, Requel.

 

ARHANGHELII

Spirite libere. Termenul Arhanghel se referă la un înger mai mare cum ar fi Mihail şi Gabriel, cunoscuţi şi ca prinţi conducători. Ordinul se poate referi şi la îngeri care stau lângă tronul Domnului, astfel fiind îngeri cu un rang mai mare. În timp ce Arhanghel este folosit pentru a defini un înger important, termenul este folosit aici ca penultimul rang în ierarhia celestială. Confuzia vine din modul antic ebraic de a defini îngerii care erau simpli îngeri şi arhanghelii. Mai târziu, ierarhia a fost mai bine definită, şi multi îngeri, numiţi anterior arhangheli au devenit îngeri mult mai importanţi. Arhanghelii sunt resposabili nu doar de administarea sarcinilor îngerilor, dar şi de a fi lideri în armata divină în timpul luptelor. Membrii ai acestui ordin: Gabriel, Raphael, Mihael, Metatron, Uriel, Chamuel, Zadkiel,, Jophiel, Barbiel, Jehudiel, Barachiel, Jeremiel (depinde de sursă), Satana (înainte de cadere).

ÎNGERII

Fii ai vieţii. Un rang care serveşte ca intermediar între Dumnezeu şi Om. Îngerii sunt cel mai aproape de pământ şi de lucrurile pământeşti, în timp ce arhanghelii au mai multe in comun cu regatul ceresc. Ambele ordine sunt foarte asemenătoare şi deseori sarcinile lor se întâlnesc. Îngerii au două mari sarcini. Prima, ei sunt responsabili de protejarea treburilor oamenilor într-o manieră mai directă decât principatele, în loc să protejeze o întreaga naţiune, îngerii protejează o anumită familie, un suflet individual, ghidându-l subtil şi tinându-l în siguranţă, protejându-l împotriva atacurilor demonice. De asemenea, ei sunt mesagerii Domnului, acţionând ca mesageri nu doar pentru Dumnezeu dar şi pentru îngerii din rangurile mai înalte. În ebraică, sunt numiţi mal’akh, înseamnând “mesager”, în persană cuvântul este angaros însemnând “curier”.

[sursa necunoscuta] 

 

MERITA VAZUT

Îl găsiţi în Filmele mele de suflet...

Libelula: admirata pt eleganta si sprinteneala ei, este considerata simbol al Japoniei, tara careia i se mai spune si Insula Libelulei (Akitsu-shima).
Aceasta denumire provine, se pare, de la exclamatia legendarului imparat Jimmu care, pe cand contempla tara de pe inaltimile muntelui Yamato, 
a spus: "Parca ar fi o libelula!". 
Ea a ramas pt Japonia simbolul barbatiei si al curajului.

Deşi e o poveste simplu redată

poţi învăţa multe...